Este cunoscut faptul că unul dintre cele mai importante şi mai funcţionabile sisteme naţionale, creat şi dezvoltat în anii de independenţă ai ţării noastre, este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, care marchează în prezent frumoasa aniversare de 20 de ani de la fondare. În contextul dat, vom menţiona că societatea moldovenească în mare parte a conştientizat că proprietatea intelectuală este cea mai mare bogăţie a unei ţări – rezultat al activităţii cetăţenilor ei cu har, că bunăstarea ei este în corelaţie strânsă cu promovarea în continuare a inovaţiei, atragerea investiţiilor în procesele de inovare şi transfer tehnologic, realizarea proiectelor mixte privind implementarea invenţiilor, tehnologiilor şi materialelor noi în economia naţională, dezvoltarea cooperării tehnico-ştiinţifice internaţionale.
Nu putem trece cu vederea o realizare remarcabilă pe plan internaţional, la care şi-a adus contribuţia şi echipa combativă a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală: conform Indexului Global al Inovaţiei 2012, realizat de Institutul European de Administrare a Afacerilor şi de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, Republica Moldova s-a plasat pe locul 50 în topul celor mai inovatoare state din 141. La întocmirea acestui clasament s-au luat în calcul situaţia instituţiilor ştiinţifice, capitalul uman, cercetarea şi infrastructura.
Cred că ne mai rămâne totuşi multe de făcut sub toate aspectele pentru ca ţara noastră, Republica Moldova, graţie potenţialului ei intelectual, să se apropie cu mai mult curaj de experienţa, realizările şi bunăstarea statelor industrial avansate, ca să simtă şi cetăţeanul nostru această schimbare pozitivă pe care el o merită cu prisosinţă. În acest scop, obiective majore rămân – implementarea invenţiilor care s-au adunat destul de multe la noi, utilizarea eficientă a tuturor instrumentelor oferite de sistemul naţional de proprietate intelectuală.