Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Morala în tranziţie. Astrofizicianul Nicolae Donici – pedepsit şi după moarte…


19 octombrie 2012

Sunt emoţionată de cele văzute şi trăite la Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni: m-am întrebat din nou: suntem, într-adevăr, patrioţi şi gospodari, noi, moldovenii, calităţi cu care ne place să bravăm?! Aşa s-a întîmplat că în ultimele două decenii am fost de patru ori în această localitate de pe malul drept al Nistrului – baştina academicianului Haralambie Corbu, primele trei deplasări fiind legate de imortalizarea numelui renumitului astrofizician basarabean Nicolae N. Donici, pe care viitorul filolog, istoric şi critic literar l-a cunoscut în copilărie. Dar înainte de a trece la subiectul propriu-zis, să lecturăm Fişierul biografic al acestui împătimit cercetător al stelelor, în cinstea căruia comunitatea ştiinţifică internaţională a numit un asteroid. În contextul dat, vom preciza că din cei 12 români, numele cărora au fost acordate unor mici planete ale sistemului solar, aşa-zişii asteroizi, doi sunt basarabeni: Nicolae Donici (1874-1956 – Asteroidul 9.494), strănepotul fabulistului moldovean Alexandru Donici, şi Eugen Grebenicov, născut la Slobozia Mare, jud. Ismail, azi raionul Cahul, în prezent activează şi locuieşte la Moscova.

Repere biografice

S-a născut la 1 septembrie (14) 1874 în or. Chişinău în familia înstărită a lui Nicolae Donici şi a Limoniei Macri-Donici. De mic copil a rămas fără părinţi, de educaţia lui s-a ocupat mătuşa sa de la Dubăsarii Vechi, Elena Lîsacovschi-Macri, care mai târziu i-a lăsat drept moştenire la, Dubăsarii Vechi, 3000 hectare de terenuri agricole şi păduri.

În 1883 a absolvit gimnaziul nr. 1 din Odesa, în 1897 – facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Novorosiisk din Odesa cu Diplomă de gradul I. În anii de studenţie a manifestat un viu interes faţă de problemele astrofizicii şi astronomiei.

A făcut cercetări în cadrul Observatorului Pulkovo de lângă Petersburg, a participat la numeroase expediţii în ţară şi peste hotare, devenind o personalitate cunoscută în cercurile ştiinţifice ale Academiei Imperiale Ruse şi în alte centre ştiinţifice de pe Mapamond. A cercetat spectrele meteoriţilor, cometelor, Soarelui, a efectuat fotografii unice ale proturberanţelor solare; a urmărit fenomenul creşterii umbrei Pământului pe Lună în timpul eclipselor solare; a cercetat deplasarea stelei Cefeide; a examinat luminiscenţa anomală a planetei Saturn ş.a.

În 1908 a fondat pe moşia sa din s. Dubăsarii Vechi un observator astronomic şi o staţie meteo, în care ulterior a făcut cercetări. Telescopul a fost construit la Pulkovo după proiectul său, având o rază de rotaţie de 10 metri. În lume pe atunci erau doar 7 astfel de telescoape – primul din spaţiul dintre Prut şi Nistru. Cu ajutorul acestuia astrofizicianul a realizat investigaţii valoroase după revenirea sa în Basarabia în 1918. Tot aici şi-a instalat o staţie meteorologică şi un laborator fotografic, unităţi indispensabile cercetărilor din domeniul respectiv.

La doar 23 de ani (a.1897), a fost ales membru al Societăţii Astronomice Franceze; în 1901 – membru al Academiei Imperiale Ruse din Petersburg, în 1904 – membru al Societăţii Astronomice din Rusia, în 1913 – membru al Uniunii Internaţionale pentru Cercetarea Soarelui; timp de 3 ani a reprezentat Rusia în Comisia pentru eclipse. Mai apoi devine membru al Comisiei de spectroheliografie. In 1912 este ales membru de onoare si Doctor Honoris Causa al Institutului de Știinţe din Coimbra (Portugalia). Din anul 1922 este membru al Comisiei pentru fizica Soarelui şi al Comisiei pentru planete. Meritele ştiinţifice ale astrofizicianului au fost apreciate şi de ţara sa: în acelaşi an s-a învrednicit de titlul de membru de onoare al Academiei Române, membru al Comitetului Naţional pentru Astronomie. Tot în 1922, la primul congres al Uniunii Astronomice Internaţionale, Nicolae Donici devine membru al ei şi face parte din comisiile pentru meteori şi lumină zodiacală.

Cel de-al doilea Război Mondial cu intemperiile istoriei de pe meleagul nostru şi al României s-au răsfrânt nefast asupra destinului lui Nicolae Donici. În 1940 a fost nevoit să părăsească Dubăsarii Vechi. În 1941conacul i-a fost devastat, de unde au dispărut fără urmă toate bunurile, inclusiv utilajul ştiinţific. În 1944 a fost bombardat complexul hotelier din Bucureşti, în care dânsul locuia. Peste câteva zile a căzut o bombă şi pe a doua clădire, unde s-a mutat la un văr Nicolae Donici. A pierdut totul, dar a scăpat cu viaţă – în momentul deflagraţiei nu era acasă. Înaintarea Armatei Roşii l-a motivat să părăsească în acelaşi an Bucureştiul. Soarta l-a purtat prin Germania, apoi – în Franţa. S-a angajat la lucru la Observatorul din Meudon de lângă Paris. S-au păstrat peste 30 de lucrări ştiinţifice ale astrofizicianului basarabean, elaborate aici.

În 1948, de rând cu alţi oameni de ştiinţă, Nicolae Donici a fost exclus din rândurile Academiei Române. În 1990, după Revoluţia din decembrie,este reabilitat. Se crede că savantul a decedat în anul 1956, la vârstă de 82 ani, fără a se şti cu siguranţă unde a fost înhumat: la Paris, Nizza sau la Sudul Franţei, unde a trăit în ultimii ani în sărăcie într-un azil de bătrîni.

Aniversări la baştina savantului

După cum vedem din aceste date biografice, astrofizicianul Nicolae Donici a fost o personalitate de primă mărime în cercetarea internaţională a timpului său, lucru de care ar trebui să se mândrească poporul pe care-l reprezintă şi să-i eternizeze numele în istoria ştiinţei şi a culturii sale. Spre regret, din motive lesne de înţeles, acest lucru n-a fost posibil de realizat în perioada sovietică în RSS Moldovenească, cât şi în România socialistă. Dar numele său era bine cunoscut de specialiştii din domeniu, dat fiind că rezultatele cercetărilor lui au intrat în tezaurul ştiinţific mondial.

În 1994, cu ocazia jubileului de 120 de ani de la naşterea lui Nicolae Donici, comunitatea academică din Republica Moldova, susţinută de Ministerul Culturii şi consătenii omagiatului, a hotărît să-l scoată din anonimat pe celebrul concetăţean, organizînd pe parcursul a două zile un simpozion ştiinţific, la care au participat şi cercetători din România. A culminant evenimentul cu dezvelirea bustului astronomului fizician în curtea fostului conac din Dubăsarii Vechi, vizitarea cavoului familiei lui, reparat şi amenajat cu acest prilej, construit în secolul trecut pe teritoriul bisericii din sat, conform proiectului renumitului arhitect Alessandro Bernadazzi. La acea prima manifestare ştiinţifică de atunci, prof. Magdalena Stavinschi, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române în perioada 1990-2005, a scos în evidenţă realizările savantului şi recunoaşterea internaţională a meritelor lui:

– Nicolae Donici a fost primul reprezentant al astronomilor români în cadrul Uniunii Astronomice Internaţionale (a.1920). La acel an avea scrise mai multe lucrări în domeniu: studii despre mişcarea materiei solare; despre comete, eclipse, treceri ale planetei Miercur pe discul Soarelui. Donici cerceta nu numai Soarele, dar şi Luna, aşa cum reiese din nota pe care o publică în „L’astronomie, 1901” privind creşterea razei umbrei Pământului în timpul eclipsei de Lună din 3 iulie 1898. Un alt capitol semnificativ al cercetărilor sale îl constituie „lumina zodiacală” – cea împrăştiată de praful cosmic şi care poate fi observată doar la răsăritul şi asfinţitul Soarelui. Printre observatoarele astronomice de pe glob a figurat în perioada interbelică şi cel de la Dubăsarii Vechi timp de 35 de ani.

Peste un deceniu, în 2004, Academia de Știinţe a Moldovei a organizat cel de al doilea Simpozion ştiinţific, dedicat aniversării a 130-ea de la naşterea lui Nicolae Donici. De această dată pentru organizarea evenimentului n-a fost alocat nici un leu: cercetătorii s-au adunat din consideraţiune faţă de personalitatea renumitului nostru pămîntean. Dar problemele financiare au pus gazdele în imposibilitatea de a invita oaspeţi de peste hotare, inclusiv şi pe cei din România. Vom menţiona că iniţiator şi animator al ambelor manifestări şi ale altor acţiuni a fost academicianul Haralambie Corbu, care l-a cunoscut şi l-a venerat în copilărie pe moşierul şi astronomul Nicolae Donici, de altfel ca şi alţi consăteni ai săi. Propunerea criticului literar de-al omagia pe Donici a fost susţinută de mai mulţi specialişti cu tangenţe la astrofizică.

Au fost la înălţime şi jurnaliştii, elucidînd cu un viu interes evenimentele produse, informând cititorii, radioascultătorii, telespectatorii despre acel care ne-a dus faima în lume. Revista „Săptămâna” a publicat articolul „Despre entuziasm şi o datorie neachitată faţă de un împătimit al stelelor” (17.09. 2004). Hebdomadarul „Viaţa Satului”(spre regret, a dispărut de pe piaţa mediatică), edita în anii `90 un supliment, întitulat Caiete culturale. Cea de al XXXI-a ediţie a fost dedicată integral lui Nicolae Donici. Ne exprimăm pe această cale gratitudinea şi admiraţia faţă de jurnaliştii Gheorghe Bologan şi Vasile Spinei, profesionişti, care prin aceste caiete şi-au propus să-i instruiască şi să-i culturalizeze pe cititori. În acel caiet din 22 octombrie 1994 au fost publicate materiale semnate de acad. Radu Miron, România („Universul fără margini”),de ministrul culturii Mihail Gh. Cibotaru („Un om al zborului”), de prof. Magdalena Stavinschi („Personalitate de prim rang”), de Tudor Zbîrnea, şef de secţie la Ministerul Culturii („Imortalizare”), de acad. Nicolae Corlăteanu („Astronomul de la Dubăsarii Vechi”), de acad. Haralambie Corbu („Trudnica întoarcere din anonimat”), de pensionarul Valentin Harega („Ne-a arătat luna mărită…”) etc.

Şi Simpozionul din 2004 a fost mediatizat pe larg în republica noastră. Aprecierea sugestivă a lui Nicolae Donici, „Un Einstein al Basarabiei”, făcută în cadrul manifestării ştiinţifice de fizicianul Valeriu Canţer, a fost preluată de jurnalişti şi evidenţiată în titlurile şi unele materiale din presa scrisă. La eveniment au participat, de asemenea, acad. Boris Găină, secretar ştiinţific general al AȘM, acad. Andrei Eşanu, profesorii universitari de la USM Petru Gaugaş, Ion Nacu, dr. hab. Mihai Caraman, dr. conf. Petru Lozovanu, lectorul superior Ștefan Tiron, mult regretatul dr. Vasile Cernobai, pe atunci director al Firmei „Astrointeroptic Plus” (a decedat într-un banal accident rutier), primarul satului Dubăsarii Vechi Aurel Antoci, profesoarele de istorie Elena Casian şi Rodica Costeţchi, precum şi un grup de jurnalişti etc.

Peste un an, o delegaţie de cercetători din Chişinău s-a deplasat la liceul din Dubăsarii Vechi, unde acad. Haralambie Corbu şi-a lansat cartea „Dincolo de mituri şi legende”, în care a fost inclus şi un studiu despre Nicolae Donici. La final, participanţii la manifestare au depus flori la bustul savantului din faţa fostului conac. Atunci toţi au recunoscut cu inima împăcată: pe drept, Nicolae Donici, a revenit acasă.

S-ar părea că multe s-au realizat pentru imortalizarea numelui renumitului astronom basarabean: liceului din Dubăsarii Vechi, precum şi Observatorului USM, amplasat în rezervaţia „Codrii” de lângă Lozova, li s-au conferit numele lui Nicolae Donici. Există şi o stradă în Chişinău care-i poartă numele savantului. Este şi o decizie a Senatului USM din 4 octombrie 1994 cu privire la instituirea a două burse nominale „N. Donici” – una pentru studenţi şi alta pentru doctoranzi.

Apropo, participanţii la Simpozionul din 2004 au fost invitaţi a doua zi la Observatorul din codri, unde şi-au continuat lucrările, au luat cunoştinţă de aparatajul modern astronomic din dotaţie. La final, ei şi-au notat în agendă şi alte acţiuni privind imortalizarea numelui şi a operei ştiinţifice a astrofizicianului Nicolae Donici.

Bustul a fost distrus, prejudiciul – irecuperabil

… Am adus aceste amănunte nu întîmplător. Cea de a patra deplasare la Dubăsarii Vechi, împreună cu acad. Haralambie Corbu, m-a stupefiat de cele întîmplate şi văzute: bustul lui Nicolae Donici nu mai este pe postament. A fost furat de un nătărău şi distrus pentru a face nişte bani din metalul sculpturii. Poliţia repede a depistat răufăcătorul, dar era deja tîrziu: cetăţeanul Dumitru Calcaura fărîmiţase bustul cu toporul. La primărie secretarul consiliului local, Elena Barburas, ne-a informat că infractorul a fost pedepsit cu 200 de ore de muncă în folosul comunităţii şi că, de fapt, dînsul se află… la evidenţă psihiatrică, informaţie confirmată şi de şeful de post Vasile Macarenco. La auzul acestor detalii parcă ţi se lasă mîinile în jos: ce e de făcut, n-ai să te pui cu un om bolnav, fără integritate?! Dar se ştie că fură şi alţii sănătoşi la prima vedere, devastînd monumentele istorice şi de cultură prin cimitire.

Totuşi, cred că situaţia noastră e de altă natură – în această lungă tranziţie de două decenii a degradat nu numai economia satelor, dar în mare măsură şi moralitatea în societate. Pînă la urmă, celebrul astronom de la Dubăsarii Vechi n-a devenit o autoritate supremă a acestei localităţi, locul unde să se organizeze acţiuni culturale ale elevilor, să vină şi să se reculeagă cei maturi, să se organizeze manifestări ştiinţifice. Primarii vin la putere pe liste de partid, nu există continuitate în activitatea lor. De altfel, cum ar putea fi explicată starea precară în care a ajuns conacul astronomului Nicolae Donici, mulţi ani clădirea fiind utilizată de administraţia fostei gospodării colective?! Mai mult, în anii de tristă pomină ea fost privatizată de cîteva persoane, care au lăsat-o în ruine: plouă prin acoperiş, unele încăperi mai sunt încuiate, iar spaţiile de jos ale imobilului, de importanţă istorică şi arhitecturală, au fost transformate… în veceie publice. În jurul postamentului… fără cap, din februarie 2010, nu mai cresc flori, peste tot sunt aruncate deşeuri menajere.

După contemplarea acestui tablou cutremurător, să mai declarăm că noi, moldovenii, suntem gospodari şi mari patrioţi?! Chiar nu s-au găsit pe parcursul acestor doi ani mijloace baneşti, eventuali sponsori, pentru a confecţiona un nou bust al astronomului Nicolae Donici sau cel puţin de a sensibiliza Academia de Știinţe, Ministerul Culturii de acest incident revoltător?! Primăria satului n-a întreprins acţiuni concrete în vederea deposedării, prin judecată, pe proprietarii fostului conac, care l-au adus în această stare deplorabilă, şi a-l întoarce societăţii civile ca obiect de importanţă istorică ?! Nu cred că o persoană, la evidenţă psihiatrică, este în stare să demoleze întru totul rezultatele muncii unor entuziaşti din anii `90 pentru a-l readuce acasă pe savant. Chiar să ne schimbe el cursul istoriei noastre?! Dar poate indiferenţa, mizeria de pe teritoriul conacului l-a împins pe acesta la un pas necugetat.

Sunt convinsă că o parte din vină o poartă şi Academia de Ştiinţe, care n-a demonstrat consecvenţă şi principialitate în aceste frumoase acţiuni întreprinse: a veni la Dubăsarii Vechi o dată la 10 ani e prea puţin. Ş-apoi planul de activităţi adoptat la Simpozionul din 2004, consacrat lui Nicolae Donici, a rămas pe hîrtie: n-a fost editat un volum cu opera ştiinţifică a savantului şi altul – despre Donici în amintirile contemporanilor. Restanţă de fond a dubăsărenilor rămîne intenţia de a deschide un muzeu în fostul conac şi de a obţine protecţia de stat a acestui monument de istorie şi cultură.

Dorul de baştină a adus-o din Argentina la Dubăsarii Vechi

Am trecut în acea zi şi pe la biserica din sat, unde am vizitat pe teritoriul ei cavoul familiei Donici. Impresiile au rămas diametral opuse în raport cu cele relatate mai sus. Aici era o curăţenie exemplară, te atrăgea mireasma straturilor de flori, iar mormintele din preajmă erau străjuite de falnicii brazi, sădiţi cu dragoste de familia preotului Teodor Pelin. Pe bună dreptate, omul sfinţeşte locul: la propriu şi la figurat. Preoteasa Maria Muravschi, absolventă a Academiei Teologice din Chişinău, în calitate de ghid, ne-a surprins prin cultura şi cunoştinţele ei profunde, inclusiv vizavi de istoria satului şi a bisericii, a familiei Donici, a celor înhumaţi aici, deşi locuiesc în localitate, cu cei trei copii ai lor, de 8 ani. Aici îşi odihnesc somnul de veci mama astrofizicianului – Limonia Donici-Macri, decedată la doar 35 de ani, pe 6 noiembrie 1882, fraţii ei Leonid, Xenofont şi Nicolae – tatăl lor Nicolae a şi construit biserica din sat; mătuşa sa Elena Lâsacovschi-Macri şi unchiul Lev Lâsacovschi; precum şi un bun prieten al familiei Donici, Paul Pelican, pe crucea căruia citim: „Que Dieu aie ton âme mon Pachonia” („Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău”).

Preoteasa Maria ne-a informat, de asemenea, că exact cu un an în urmă (la 28 august 2011) au intrat la biserică nişte oameni străini, însoţiţi de o doamnă în vîrstă de peste 80 de ani. Ei fiind foarte trişti şi discreţi, nu intrau în contact cu nimeni. Preoteasa, îndemnată de intuiţie, s-a apropiat de dînşii şi i-a întrebat tranşant: „Sunteţi rude ale familiei Donici?” Doamna în etate a rămas surprinsă şi a recunoscut că se numeşte şi ea Maria, este nepoata de pe soţie a lui Nicolae Donici. A venit tocmai din Argentina la Dubăsarii Vechi, împreună cu fiica sa Tatiana şi alte cîteva rude, pentru a vedea încă o dată satul unde s-a născut şi a locuit, arătîndu-le rădăcinile familiei lor şi ale descendenţilor ei. Avea în mîini un album cu fotografiile conacului şi cu oamenii dragi din perioada de pînă la 1940, pe care le-a comparat… cu ruinele şi dezastrul în care se află în prezent; a privit cu tristeţe şi postamentul fără bust, pe care era încrustat un nume scump: Nicolae Donici 1874-1956. Iată un exemplu concret cu o imagine dezolantă dintr-un sat din Moldova pe care o vor duce aceşti oameni îndureraţi în Argentina.

Vizitarea bisericii din sat, construită de bunicul Mariei, Nicolae, a cavoului familiei Donici-Macri şi discuţiile tămăduitoare cu preoteasa Maria au calmat-o întrucâtva pe nepoata lui Nicolae Donici în ultima ei deplasare la Dubăsarii Vechi şi în ochii ei trişti au apărut lacrimi de bucurie şi de gratitudine pentru grija faţă de mormintele rudelor sale.

…Astăzi bustul cu chipul astrofizicianului Nicolae Donici s-a mai păstrat doar în unele imagini fotografice. La dezvelirea lui, în 1994, Tudor Zbîrnea, reprezentant al Ministerului Culturii, a precizat în luarea sa cuvînt:

– Sculptorul Mircea Spinei şi arhitectul Victor Plopa au reuşit să obţină acea demnitate pe care a avut-o Nicolae Donici ca cercetător. Artistul plastic a prins acea tristeţe lăuntrică a savantului, care aflîndu-se în cele mai mari centre de ştiinţe ale Europei, purta cu el dorul de satul Dubăsarii Vechi şi de oamenii lui…

După 54 de ani de la moartea sa pe meleaguri străine … a fost pedepsit din nou. Pentru a câta oară?!

Tatiana Rotaru

P.S. Credem că a sosit timpul ca Ministerul Culturii, comunitatea ştiinţifică, societatea civilă în ansamblu, inclusiv cea din Dubăsarii Vechi, să-şi unească eforturile întru salvarea numelui şi operei savantului astrofizician de talie mondială, Nicolae N. Donici, celui care ne-a dus faima în lume şi care astăzi este supus, la baştină, în patria sa primară, unui proces de neglijare şi umilire totală, nemaipomenită şi neîntîlnită în lumea civilizată!.. T.R.