Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

II. Instituirea, formarea şi funcţionarea Consiliilor ştiinţifice specializate


3.

a) Consiliul ştiinţific specializat se instituie exclusiv în cadrul organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării şi instituţiilor de învăţământ superior acreditate de CNAA la specialităţi pentru care acestea sînt abilitate cu dreptul de instruire prin doctorat, după cel puţin 3 ani de la aprobarea lor în calitate de instituţie cu activitate de doctorat şi dacă dispun de potenţialul ştiinţific necesar examinării competente şi exigente a tezelor de doctor/doctor habilitat la specialitatea respectivă.

b) se admite instituirea consiliilor ştiinţifice specializate instituţionale / interinstituţionale şi formarea consiliilor ştiinţifice specializate de o singură dată pentru susţinerea tezelor de doctor/doctor habilitat cu condiţia respectării cerinţelor regulamentare [pct.3, alineatul a)]. În acest caz cheltuielile pentru activitatea consiliului sînt suportate de instituţia în care are loc susţinerea publică a tezei sau de instituţia în cadrul căreia activează pretendentul la grad ştiinţific;

c) absenţa preşedintelui CŞS timp de 6 luni din instituţia care organizează susţinerea publică a tezelor de doctorat conduce la dizolvarea consiliului ştiinţific specializat;

d) la sfârşitul fiecărui an conducerea instituţiei/organizaţiei prezintă Consiliului Naţional o dare de seamă privind activitatea consiliilor ştiinţifice specializate care au funcţionat pe parcursul anului (Formular 13).

4.

a) Persoanele care nu corespund rigorilor pct. 1 [alineatele c) –d)], nu pot fi desemnate în calitate de membri ai consiliului ştiinţific specializat respectiv;

b) pe parcursul unui an calendaristic una şi aceeaşi persoană poate fi desemnată în calitate de membru al consiliului ştiinţific specializat sau referent oficial de cel mult 5 ori, inclusiv de 3 ori în calitate de secretar ştiinţific al CŞS), dacă este doctor în ştiinţe cu sau fără titlul ştiinţific / ştiinţifico-didactic de conferenţiar cercetător / conferenţiar universitar şi de cel mult 7ori (inclusiv de 5 ori în calitate de secretar ştiinţific sau preşedinte al CŞS), dacă este doctor habilitat sau doctor în ştiinţe care are titlul ştiinţific / ştiinţifico-didactic de profesor cercetător /profesor universitar. În calitate de preşedinte al CŞS poate fi desemnată doar persoana cu grad ştiinţific de doctor habilitat; [completat in baza Hot. CA din 05.07.2012]

c) consiliul ştiinţific al organizaţiei din sfera ştiinţei şi inovării/senatul instituţiei de învăţămînt superior examinează propunerile seminarului ştiinţific de profil/comisiei de problemă şi confirmă componenţa nominală a consiliului ştiinţific specializat şi referenţii oficiali care, ulterior, se prezintă spre aprobare Comisiei de atestare, conform Anexei 1 (p.6) şi Formularului 7 (În lista lucrărilor ştiinţifice publicate în domeniul tezei se vor include doar cele nominalizate în p. 23 a-d al Regulamentului atestării cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare)

d) consiliul ştiinţific specializat se consideră format din ziua semnării ordinului de formare al acestuia de către preşedintele CNAA, emis în baza deciziei Comisiei de atestare a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice privind formarea consiliului ştiinţific specializat ad-hoc. Pentru formarea consiliului ştiinţific specializat ad-hoc, instituţia prezintă în CNAA următoarele materiale în varianta scrisă şi electronică (Anexa 2): [completat in baza Hot. CA din 05.07.2012]

1) demersul instituţiei conform Formularului 10;
2) teza de doctor sau doctor habilitat;
3) hotărârea seminarului ştiinţific de profil/ comisiei de problemă în baza examinării tezei de doctor sau doctor habilitat, la care se anexează copiile listei de prezenţă a membrilor seminarului şi Formularul evaluării tezei de SŞP, conform punctului 7 din titlul III al Regulamentului privind constituirea şi activitatea seminarului ştiinţific de profil;
4) datele privind membrii consiliului ştiinţific specializat şi referenţii oficiali cu acordul acestora de a participa la susţinerea tezei confirmat prin semnătură, prin e-mail sau prin altă formă scrisă (Formularul 7);
5) actele prezentate în seminarul ştiinţific de profil:
5a. extrasul din procesul verbal al senatului sau consiliului ştiinţific al instituţiei cu privire la aprobarea temei tezei de doctor sau de doctor habilitat şi conducătorului (consultantului) ştiinţific;
5b. adeverinţa de susţinere a examenelor de doctorat, în cazul tezelor de doctor (Formularul 3);
5c. lista lucrărilor ştiinţifice la tema tezei, semnată de autor şi certificată de secretarul ştiinţific al instituţiei (Formularul 1); suplimentul "Publicaţiile la tema tezei de doctorat" (Anexa 12);
5d. avizul pozitiv al seminarului unităţii primare de cercetare în cadrul căreia a fost elaborată teza (catedră, laborator, secţie, sector). [completat in baza Hot. CA din 10.03.2010]

e) durata de împuternicire a consiliului ştiinţific specializat ad-hot pentru examinare şi susţinere a tezei de doctor sau doctor habilitat se stabileşte pe o perioada de nouă luni din ziua semnării ordinului de formare a acestuia. Durata de împuternicire a consiliului ştiinţific specializat poate fi prelungită pentru un termen de trei luni la solicitarea întemeiată a senatului sau consiliului ştiinţific al instituţiei în cadrul căreia a fost format consiliului ştiinţific specializat ad-hoc. Dacă consiliul ştiinţific specializat ad-hoc nu a organizat susţinerea publică a tezei de doctor sau doctor habilitat în perioada de împuternicire a acestuia (9 luni sau după caz 12 luni), atunci se va repeta procedura de formare a unui alt consiliu ştiinţific specializat ad-hoc, începând cu prezentarea de către pretendent a tezei de doctor sau doctor habilitat pentru examinare la catedra sau laboratorul unde a fost elaborată; [modificat in baza Hot. CA din 05.11.2009]

f) directorii şi vicedirectorii instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, rectorii şi prorectorii instituţiilor de învăţământ superior au dreptul să susţină teze de doctor/doctor habilitat în consiliile ştiinţifice specializate recomandate de Comisia de atestare;

g) excepţiile din prevederile pct. 4 [alineatele a) - e)] se examinează separat la şedinţele Comisiei de atestare.

5.

a) Drept motiv pentru declanşarea procesului de formare a consiliului ştiinţific specializat serveşte cererea pretendentului la grad ştiinţific, depusă pe numele conducătorului organizaţiei/instituţiei abilitate cu dreptul de instituire a unor asemenea consilii la specialitatea solicitată, la care se anexează actele enumerate în Anexa 1;

b) în cazul când pretendentul la grad ştiinţific susţine teza de doctor într-un alt domeniu decît cel în care are studii superioare, el este obligat să susţină, suplimentar, două examene la disciplinele de bază ale domeniului în care şi-a realizat teza (în instituţia unde şi-a făcut doctoratul sau în cea în care se preconizează susţinerea tezei).

Gradul ştiinţific în medicină, farmacie şi în medicina veterinară se conferă doar persoanelor care au studii superioare complete în domeniile respective;

c) teza de doctor/doctor habilitat trebuie suplimentată de avizul unităţii de cercetare ştiinţifică în cadrul căreia a fost realizată, aprobat de conducerea organizaţiei/instituţiei respective;

d) în cazul când organizaţia în care a fost elaborată teza sau altă organizaţie la care a apelat pretendentul pentru recomandarea tezei spre susţinere refuză eliberarea avizului privind valoarea ştiinţifică şi inovaţională a acesteia, pretendentul se poate adresa la CNAA pentru soluţionarea problemei;

e) conducerea organizaţiei/instituţiei în care pretendentul a depus cererea pentru organizarea susţinerii publice expediază teza pentru examinare seminarului ştiinţific de profil/comisiei de problemă, care, în termen de 2 luni, efectuează expertiza acesteia, elucidează condiţiile în care teza a fost elaborată, discută raportul pretendentului la grad ştiinţific şi se pronunţă asupra valorii tezei în baza criteriilor din Formularul evaluării tezei de doctor/doctor habilitat de către seminarul ştiinţific de profil, aprobat de Comisia de atestare a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice a CNAA; [completat in baza Hot. CA din 18.03.2010]

e¹) pentru teza de doctor habilitat se prezintă deciziile a două seminare ştiinţifice de profil; [completat in baza Hot. CA din 14.06.2013]

e²) În cazul susţinerii tezei de doctor habilitat conducerea organizaţiei /instituţiei în care pretendentul a depus cererea pentru organizarea susţinerii publice adresează un demers către o altă instituţie/organizaţie (în care funcţionează seminarul ştiinţific de profil în specialitatea tezei) pentru a fi examinată teza la seminarul ştiinţific de profil suplimentar. După examinarea deciziei SŞP suplimentar, conducerea instituţiei/organizaţiei de bază expediază teza pentru examinare în SŞP din cadrul instituţiei, care face propuneri pentru formarea CŞS şi a referenţilor oficiali. Decizia SŞP de bază serveşte drept temei pentru Senatul/consiliul ştiinţific al instituţiei, care adresează în CNAA demersul de formare a CŞS; [completat in baza Hot. CA din 14.06.2013]

e³) În cazul când nu există un alt SŞP la specialitatea respectivă, conducerea organizaţiei /instituţiei de bază adresează un demers către CNAA în vederea instituirii unui SŞP ad-hoc. [completat in baza Hot. CA din 14.06.2013]

f) în cazul când teza corespunde tuturor actelor normative ale CNAA, seminarul ştiinţific de profil/comisia de problemă face un demers către consiliul ştiinţific/ senatul organizaţiei/instituţiei (la care se anexează teza de doctor sau doctor habilitat şi dosarul pretendentului la grad ştiinţific, conform punctelor 6 şi 7 di titlui III al Regulamentului privind constituirea şi activitatea seminarului ştiinţific de profil) [completat in baza Hot. CA din 18.03.2010] prin care solicită formarea consiliului ştiinţific specializat ad-hoc pentru evaluarea lucrării, propunând componenţa nominală a consiliului şi referenţii oficiali. Membrii CŞS şi referenţii oficiali trebuie să fie autori ai unor lucrări ştiinţifice de valoare în tematica tezei, fapt ce se va evidenţia în Formularul 7 la compartimentul Lista lucrărilor publicate în domeniul tezei. Conducătorul / consultantul ştiinţific al tezei nu se includ în componenţa consiliului;

g) în cazul când teza nu corespunde cerinţelor Consiliului Naţional seminarul ştiinţific de profil/ comisia de problemă remite teza solicitantului (cu motivarea în scris a hotărârii sale);

g¹) pentru susţinerea de către cetăţenii străini a tezelor de doctor sau doctor habilitat în care sunt abordate probleme specifice ţărilor de origine ale acestora, seminarul ştiinţific de profil / comisia de problemă, iar după caz comisia de experţi pe domeniu sau Comisia de atestare a CNAA, pot propune în calitate de membru al consiliului ştiinţific specializat ad-hoc sau referent oficial un specialist din ţara dată. Specialistul din străinătate propus ca membru al consiliului ştiinţific specializat ad-hoc sau referent oficial pentru susţinerea tezei de doctor trebuie sa deţină gradul ştiinţific de doctor sau doctor habilitat, iar pentru susţinerea tezei de doctor habilitat - gradul ştiinţific de doctor habilitat sau un titlu echivalent acestuia. Prezenţa cetăţeanului străin în calitate de referent oficial sau membru al CŞS în şedinţa Consiliului poate fi asigurată în regim on-line; [completat in baza Hot. CA din 18.03.2010], [modificat in baza Hot. CA din 29.05.2014] Pot participa în şedinţa de susţinere a tezei de doctor /doctor habilitat on-line şi cetăţeni nativi aflaţi în deplasare de lungă durată /pe motiv de boală, dar nu mai mult de 2/3 din numărul total al membrilor CŞS şi doar unul din referenţi, în cazul prezenţei celorlalţi referenţi oficiali. [completat in baza Hot. CA din 29.05.2014]

h) pentru susţinerea tezelor de doctor seminarul ştiinţific de profil/comisia de problemă propune 2 referenţi oficiali cu grad ştiinţific, cel puţin unul – cu grad de doctor habilitat sau cu grad de doctor în ştiinţe secundat de titlul de profesor universitar/profesor cercetător; [completat in baza Hot. CA din 11.02.2010]

i) pentru susţinerea tezelor de doctor habilitat seminarul ştiinţific de profil/comisia de problemă propune 3 referenţi oficiali - doctori habilitaţi;

j) pentru tezele de doctor habilitat acceptate la 2 specialităţi seminarul ştiinţific de profil/comisia de problemă propune câte 2 referenţi oficiali la fiecare specialitate, doctori habilitaţi;

k) în calitate de referenţi oficiali se numesc persoane din subdiviziuni (catedre, laboratoare) ale instituţiilor diferite de cele în care a fost elaborată teza, activează consiliul ştiinţific specializat sau pretendentul şi care nu au publicaţii ştiinţifice comune cu acesta. Cu motivarea respectivă, acceptată de CNAA, se admite ca un referent oficial să fie din instituţia în care activează CŞS sau pretendentul la titlu, dar dintr-o altă subdiviziune.

l) termenul de valabilitate a deciziei catedrei/laboratorului şi a seminarului ştiinţific de profil este de 2 ani. [completat in baza Hot. CA din 03.10.2010]

6.

a) Consiliul ştiinţific specializat îşi începe activitatea după semnarea ordinului de formare a acestuia de către preşedintele CNAA şi acceptă teza spre examinare doar dacă pretendentul a prezentat toate actele prevăzute în Anexa 3. Ulterior, fiecare membru al consiliului ştiinţific specializat ia cunoştinţă de teză, apreciază originalitatea, noutatea şi veridicitatea rezultatelor obţinute, precum şi capacitatea pretendentului la grad ştiinţific de a efectua cercetări teoretice şi experimentale. [modificat în baza Hot. CA din 09.10.2014] CŞS va monitoriza respectarea succesiunii termenelor de aprobare a temei tezei de doctorat, susţinerii examenelor de doctorat, prezentării tezei la catedră / laborator, la seminarele ştiinţifice de profil, consiliul ştiinţific / senat etc;

b) consiliul ştiinţific specializat autorizează publicarea autoreferatului/referatului ştiinţific şi stabileşte data susţinerii publice a tezei de doctor/doctor habilitat, precum şi organizaţiile/instituţiile care vor fi informate obligatoriu despre susţinerea tezei conform Anexei 13 [completat in baza Hot. CA din 20.12.2012; modificat în baza Hot. CA din 09.10.2014]

c) consiliul ştiinţific specializat organizează susţinerea tezei numai în cazul când:

d) tezele care nu corespund rigorilor stipulate în actele normative sînt remise autorilor spre perfectare sau reluare a cercetărilor ştiinţifice cu motivarea respectivă în scris;

e) consiliul ştiinţific specializat este în drept să nu examineze tezele redactate neglijent.

7.

a) Consiliul ştiinţific specializat asigură prin dezbateri ştiinţifice în cadrul susţinerii publice examinarea obiectivă şi exigentă a tezei de doctor/doctor habilitat şi poartă întreaga răspundere pentru deciziile luate;

b) cu cel puţin 30 de zile înainte de susţinere, secretarul ştiinţific al consiliului ştiinţific specializat în mod obligatoriu expediază membrilor consiliului, referenţilor oficiali, precum şi bibliotecii organizaţiei/instituţiei în care va fi susţinută lucrarea – câte un exemplar identic de teză şi autoreferatul/referatul ştiinţific al acesteia cu semnătura secretarului ştiinţific al consiliului ştiinţific specializat, a conducătorului/consultantului ştiinţific şi a autorului pe reversul copertei (Formular 6); Consiliului Naţional – autoreferatul/referatul ştiinţific, varianta electronică (format pdf ) a acestuia şi varianta electronică a tezei (format pdf, font -12-14), pentru a fi afişate pe site-ul respectiv (CŞS poate recomanda afişarea parţială a tezei, argumentînd cauza).Varianta electronică a tezei şi autoreferatului/referatului ştiinţific se păstrează pe site-ul CNAA pe durata unui an de zile; [completat in baza Hot. CA din 20.12.2012]

c) cu cel puţin 10 zile înainte de susţinerea publică a tezei consiliul ştiinţific specializat informează specialiştii din domeniu referitor la data, ora şi locul susţinerii tezei şi afişează un anunţ în instituţia respectivă;

d) cu cel puţin 10 zile înainte de susţinerea tezei consiliul ştiinţific specializat pune la dispoziţia pretendentului la grad ştiinţific avizele referenţilor oficiali;

e) erorile (inadvertenţele) depistate în perioada examinării şi susţinerii tezei se anexează sub formă de erată la sfârşitul exemplarelor de teză depuse în biblioteci şi în varianta electronică a tezei expediate la CNAA;

f) teza de doctor/doctor habilitat poate fi înaintată spre susţinere şi în cazul unor avize negative ale referenţilor oficiali dacă pretendentul la grad ştiinţific nu-şi retrage teza;

g) teza de doctor/doctor habilitat se susţine public conform prevederilor Anexei 7;

h) susţinerea publică a tezei poate avea loc în prezenţa tuturor membrilor CŞS sau în lipsa motivată doar a unuia dintre ei;

i) în cazul prezenţei tuturor membrilor CŞS se admite lipsa motivată doar a unui referent oficial, dacă acesta a prezentat aviz favorabil (avizul referentului absent se va citi integral în şedinţa de susţinere a tezei);

j) în caz că prevederile pct.7 [literele b) – i)] nu sînt respectate, şedinţa se contramandează. Consiliul ştiinţific specializat informează în termen de 2 zile lucrătoare persoanele şi organizaţiile/instituţiile cointeresate (inclusiv CNAA) şi aduce la cunoştinţă data nouă a susţinerii;

k) în situaţia când membrul consiliului ştiinţific specializat nu confirmă gradul ştiinţific la care aspiră pretendentul, el trebuie să motiveze această hotărâre a sa în scris;

l) în cazul în care unul sau mai mulţi membri ai CŞS sau careva dintre referenţii oficiali propun respingerea sau perfectarea tezei consiliul ştiinţific specializat este obligat să analizeze temeiurile acestei propuneri. Pretendentul poate contesta decizia CŞS, adresîndu-se CNAA pe parcursul a 5 zile după procedura de susţinere publică a tezei;

m) dacă se stabileşte că teza de doctor/doctor habilitat nu corespunde cerinţelor CNAA, consiliul ştiinţific specializat recomandă pretendentului refacerea ei, procedura de susţinere urmând să fie reluată;

n) dacă se constată că pretendentul a comis plagiat, compilaţii, fraude ştiinţifice, CŞS respinge teza fără dreptul de a fi resusţinută , anunţând CNAA despre decizia luată;

o) după procedura de susţinere a tezei, CŞS decide prin vor deschis asupra conferirii gradului ştiinţific;

p) decizia CŞS referitor la conferirea gradului ştiinţific de doctor /doctor habilitat se adopta cu cel puţin 2/3 din voturile membrilor prezenţi. În cazul când pretendentul la grad ştiinţific nu a acumulat 2/3 din voturi pro, CŞS expediază în adresa CNAA teza şi dosarul de atestare cu decizia prin care se anunţă rezultatele votării.

r) după susţinere, în termen de 45 zile, teza şi dosarul pretendentului, cu actele (conform Anexei 4) perfectate în strictă corespundere cu formularele şi modelele respective, se înaintează la CNAA; în organizaţia/instituţia în care funcţionează consiliul ştiinţific specializat se pastrează dosarul care include actele enumerate în Anexele 3 şi 4, lista de prezenţă a membrelor Consiliului ştiinţific specializat şi a referenţilor oficiali (Formularul 8) şi procesul verbal privind rezultatele votării membrilor Consiliului ştiinţific specializat (Formular 9) ; [completat in baza Hot. CA din 18.103.2010 şi Hot. CA din 03.10.2013]

s) responsabilitatea pentru corectitudinea şi plenitudinea actelor incluse în dosarul de atestare şi corespunderea lor actelor normative ale CNAA o poartă preşedintele şi secretarul ştiinţific ai CŞS;

t) teza de doctor/doctor habilitat cu specificarea “Pentru uz de serviciu” se susţine conform unui regulament special aprobat de Comisia de atestare;

u) Cetăţenii Republicii Moldova care au elaborat tezele de doctor/doctor habilitat în organizaţiile/instituţiile din sfera ştiinţei şi inovării din republică le pot susţine în alte state numai cu permisiunea semnată de preşedintele CNAA, în baza argumentării necesitaţii de a susţine teza peste hotarele ţării, prezentată de conducerea organizaţiei/instituţiei unde activează pretendentul şi au fost realizate investigaţiile respective şi a procesului-verbal al şedinţei unităţii de cercetare în care a fost examinată şi recomandată teza spre susţinere;

v) în cazurile cînd cetăţenii Republicii Moldova fac doctoratul cu destinaţie specială în alte state, permisiunea pentru susţinerea tezei de doctorat în ţările respective nu este obligatorie.

w) în cazul decesului pretendentului la grad ştiinţific după data formării consiliului, CŞS poate examina teza în şedinţa publică conform prevederilor prezentului Regulament şi poate lua decizia de conferire post-mortem a gradului ştiinţific. [completat in baza Hot. CA din 14.11.2013]