Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


20 septembrie 2007



Hotărârea Comisiei de atestare a personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic a
Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

din 20 septembrie 2007
(Proces-verbal nr.5)

Cu privire la conferirea gradelor ştiinţifice şi a titlurilor ştiinţifice si ştiinţifico-didactice, recunoaşterea şi echivalarea actelor de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico - didactică obţinute în străinătate.

În rezultatul examinării dosarelor de atestare ale pretendenţilor la grade ştiinţifice şi la titluri ştiinţifice şi ştiinţifico - didactice şi în conformitate cu prevederile regulamentare în vigoare, Comisia de atestare a personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic HOTĂRĂŞTE:

Să confere:


Să recunoască şi să echivaleze: actele de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico - didactice obţinute în străinatate - la 3 persoane


  1. Să confere, în baza susţinerii publice a tezelor de doctor habilitat, a demersurilor consiliilor ştiinţifice specializate şi a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, gradul ştiinţific de doctor habilitat următorilor pretendenţi:
    1. BĂNCILĂ Natalia, doctor habilitat în economie,
        Specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit; ;
        Tema: Teoria şi practica de evaluare a unităţilor economice în baza cerinţelor actuale bancare.
    2. TEOSA Valentina, doctor habilitat în politologie,
        Specialitatea: 23.00.01 – Teoria, metodologia şi istoria politologiei; instituţii şi procese politice;
        Tema: Практические социальные политики в сфере труда Республики Молдова в условиях глобализации (политический анализ).
    3. COJOCARU Violeta, doctor habilitat în drept,
        Specialitatea: 12.00.03 – Drept privat (internaţional privat);
        Tema: Aspecte teoretico-practice privind procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti străine în dreptul internaţional privat.

  2. Să confere, în baza susţinerii publice a tezelor de doctor, a demersurilor consiliilor ştiinţifice specializate şi a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, gradul ştiinţific de doctor următorilor pretendenţi:
    1. BOBICEV Victoria, doctor în informatică;
        Specialitatea: 01.05.04 – Modelare matematică, metode matematice, produse program;
        Tema:Metode şi algoritmi statistici de procesare a textelor (în baza textelor în limba română).
    2. HLUSOV Viorica, doctor în tehnică;
        Specialitatea: 05.14.02 – Centrale electrice (partea electrică), reţele electrice, sisteme electroenergetice şi dirijarea lor;
        Tema:Contribuţii la evaluarea rentabilităţii şi fezabilităţii utilizării surselor distribuite de energie pentru condiţiile specifice Republicii Moldova.
    3. STAROSTIUC Alexei, doctor în tehnică;
        Specialitatea: 05.14.02 – Centrale electrice (partea electrică), reţele electrice, sisteme electroenergetice şi dirijarea lor;
        Tema:Contribuţii privind trasabilitatea fluxurilor de energie în sisteme electroenergetice.
    4. CHIRIAC Natalia, doctor în geografie;
        Specialitatea: 11.00.11 – Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a resurselor naturale;
        Tema:Реплантация как способ направленной эволюции, улучшения свойств и охраны эродированных почв.
    5. DONICA Ala, doctor în biologie;
        Specialitatea: 03.00.16 – Ecologie;
        Tema:Evaluarea stării ecologice din principalele zone de recreaţie ale mun. Chişinău în baza ecobioindicaţiei.
    6. COCU Maria, doctor în chimie;
        Specialitatea: 02.00.01 – Chimia anorganică;
        Tema:Sinteza templată şi studiul compuşilor coordinativi ai unor 3d-elemente cu liganzi tetradentaţi în baza tiosemicarbazidei alchilate.
    7. BRUMĂ Inesa, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit;
        Tema:Leasingul financiar – formă de investire în dezvoltarea Republicii Moldova.
    8. CUCU Mariana, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit;
        Tema:Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană.
    9. JUMBEI Victor, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în activitatea de antreprenoriat);
        Tema:Planificarea şi gestiunea carierei manageriale.
    10. TICHMAN Yaakov, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în industria alimentară);
        Tema:Perfecţionarea organizării conducerii resurselor umane în întreprinderile de producere a berii, apei minerale şi a băuturilor răcoritoare din Republica Moldova.
    11. NEGRUŢA Ludmila, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în industrie);
        Tema:Managementul schimbării ca factor decisiv în asigurarea viabilităţii firmei.
    12. NĂDRAG Barbu Dumitru, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în instituţii publice);
        Tema:Strategii de creştere a eficienţei managementului în penitenciare.
    13. POPA C. Mihaela, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.14 – Economie mondială; relaţii economice internaţionale;
        Tema:Cooperarea economică durabilă a României în domeniul turismului internaţional.
    14. BURUIAN Anastasia, doctor în studiul artelor;
        Specialitatea: 17.00.01 – Arte audio-vizuale (arta muzicală);
        Tema:Genul de lied în creaţia compozitorului Gheorghe Dima.
    15. DANIŢĂ Tatiana, doctor în studiul artelor;
        Specialitatea: 17.00.01 – Arte audio-vizuale (arta muzicală);
        Tema:Arta de interpretare corală din Basarabia în proces de devenire (sf. sec. XIX – înc. sec. XX).
    16. MINCU Eugenia, doctor în filologie;
        Specialitatea: 10.02.01 – Limba română;
        Tema:Afixoidele în limba română.
    17. RĂILEANU Viorica, doctor în filologie;
        Specialitatea: 10.02.01 – Limba română;
        Tema:Toponimia Transnistriei: restabilirea fondului onimic românesc, componenţa lexicală, structura derivaţională.
    18. CHIRDEACHIN Alexei, doctor în filologie;
        Specialitatea: 10.02.19 – Lingvistica generală (contrastiv-tipologică);
        Tema:Particularităţi articulatorii şi parametri acustici ai africatelor în limbile română şi engleză (interpretare lingvistică a materialelor experimentale).
    19. BOTNARU Olesea, doctor în filologie;
        Specialitatea: 10.02.01 – Limba română;
        Tema:Verbele performative în limba română
    20. COTICI Radu, doctor în drept;
        Specialitatea: 12.00.02 – Drept public (administrativ); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept;
        Tema:Statutul juridic al organelor administraţiei de stat.
    21. DANDARA Liliana, doctor în drept;
        Specialitatea: 12.00.03 – Drept privat (civil);
        Tema:Uzufructul – dezmembrământ al dreptului de proprietate în temeiul legislaţiei Republici Moldova.
    22. AIRAPETEAN Artur, doctor în drept;
        Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept procesual penal);
        Tema:Приговор в уголовном процессе Республики Молдова.
    23. CIUGUREANU-MIHAILUŢĂ Carolina, doctor în drept;
        Specialitatea: 12.00.10 – Drept internaţional public;
        Tema:Reglementarea internaţională a drepturilor copilului.
    24. RUSU Rodica, doctor în politologie;
        Specialitatea: 23.00.01 – Teoria, metodologia şi istoria politologiei; instituţii şi procese politice;
        Tema:Dimensiunea ideologică a procesului politic în Republica Moldova.
    25. COZMA Artur, doctor în politologie;
        Specialitatea: 23.00.04 – Teoria şi istoria relaţiilor internaţionale şi dezvoltării globale;
        Tema:Diplomaţia Republicii Moldova în perioada anilor 1944-2001.
    26. GRAMMA Rodica, doctor în filosofie;
        Specialitatea: 09.00.08 – Filosofia şi metodologia ştiinţei;
        Tema:Progresul tehnico-ştiinţific şi medicina în viziunea bioeticii.
    27. SPRINCEAN Mariana, doctor în psihologie;
        Specialitatea: 19.00.10 – Psihologie specială;
        Tema:Resursele psihologice de ameliorare a dezvoltării copiilor cu deficienţe mentale ereditare.
    28. VÎNTU Carolina, doctor în psihologie;
        Specialitatea: 19.00.10 – Psihologie specială;
        Tema:Măsuri de prevenţie şi recuperare a devianţei comportamentale la adolescenţi.
    29. KOBYLYANSKAYA Larisa, doctor în psihologie;
        Specialitatea: 19.00.07 – Psihologie pedagogică, psihologia dezvoltării, psihologia personalităţii;
        Tema:Психологические детерминанты выбора стратегий поведения в трудных жизненных ситуациях.
    30. POSŢAN Liliana, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.01 – Pedagogie generală;
        Tema:Motivaţia învăţării la vârstele adulte din perspectiva conceptului educaţie pe parcursul vieţii.
    31. DĂNESCU Elena, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.01 – Pedagogie generală;
        Tema:Bazele psihopedagogice ale stimulării creativităţii copiilor preşcolari în domeniul artistico-plastic.
    32. SCLIFOS Lia, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.01 – Pedagogie generală;
        Tema:Repere psihopedagogice ale formării competenţei investigaţionale la liceeni.
    33. RUSU Doina, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.05 – Boli interne;
        Tema:Pneumonia comunitară: aspecte clinico-evolutive şi de management.
    34. CREANGĂ Elena, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.05 – Boli interne (gastroenterologie);
        Tema:Studierea heterogenităţii genomice a Helicobacter pylori în ulcerul gastroduodenal şi consideraţii medicamentoase.
    35. COJUHARI Lilia, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.10 – Boli infecţioase;
        Tema:Particularităţile clinice, imunologice şi optimizarea tratamentului în hepatita virală C acută la persoanele de vârstă tânără şi medie.
    36. DAVID Valeriu, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.15 – Anatomie patologică;
        Tema:Particularităţile afectării fătului şi nou-născutului în cadrul infecţiei intrauterine.
    37. SINIŢÎNA Lilia, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.15 – Anatomie patologică;
        Tema:Morfogeneza unor imunodeficienţe congenitale.
    38. BÎTCA Angela, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.16 – Fiziologie normală şi patologică;
        Tema:Corelaţii morfo-biochimice în patogenia şocului hemoragic.
    39. ŢURCAN Laura, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.30 – Epidemiologie;
        Tema:Caracteristica epidemiologică şi perfecţionarea sistemului de supraveghere a reacţiilor adverse postvaccinale (RAP) în Republica Moldova.
    40. GALADIUC Dorin, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.37 – Anesteziologie şi reanimatologie;
        Tema:Evoluţia parametrilor clinici şi fiziologici sub influenţa oxigenului activ în terapia intensivă complexă a ischemiei cerebrale acute.
    41. BADAN Andrei, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.37 – Anesteziologie şi reanimatologie;
        Tema:Optimizarea asistenţei preoperatorii la bolnavele operate pentru cancer mamar supuse radioterapiei şi chimioterapiei.
    42. SANDROSEAN Iurie, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.22 – Ortopedie şi traumatologie;
        Tema:Particularităţi de diagnostic şi tratament în sinostoza radiocubitală congenitală superioară la copil.
    43. LITOVCENCO Anatolii, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.28 – Neurochirurgie;
        Tema:Trauma cranio-cerebrală asociată cu fracturile oaselor tubulare la copii. Optimizarea algoritmilor de diagnostic.
    44. ROTARU Larisa, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.06 – Cardiologie şi reumatologie (reumatologie);
        Tema:Artrita reumatoidă: corelaţii psihosomatice.
    45. VREMIŞ Laura, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.06 – Cardiologie şi reumatologie (reumatologie);
        Tema:Artrita reumatoidă la bărbaţi: aspecte clinico-evolutive şi paraclinice.
    46. DESEATNICOVA Elena, doctor în medicină;
        Specialitatea: Particularităţile clinico-evolutive, indicii de antioxidare şi peroxidare a lipidelor la pacienţii cu gută.

  3. Să confere, în baza demersurilor senatelor instituţiilor de învăţământ superior, a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, în cazurile prevăzute de actele normative ale C.N.A.A., titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar următorilor pretendenţi:
    1. PÂRŢACHI Ion, doctor în economie, profesor universitar în specialitatea: 08.00.11 – Statistică economică.

  4. Să confere, în baza demersurilor senatelor instituţiilor de învăţământ superior, a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, în cazurile prevăzute de actele normative ale C.N.A.A., titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar (docent) următorilor pretendenţi:
    1. BOTEZ Alexei, doctor în tehnică, conferenţiar universitar în specialitatea: 05.02.08 – Tehnologia construcţiei de maşini.
    2. TIMUŞ Asea, doctor în agricultură, conferenţiar universitar în specialitatea: 03.00.09 – Entomologie.
    3. ROMANCIUC Larisa, doctor în economie, conferenţiar universitar în specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit.
    4. JAR Anatolii, Artist emerit, conferenţiar universitar în specialitatea: 17.00.01 – Arte audio-vizuale (arta muzicală).
    5. CIOLAC Vladimir, Maestru în artă, conferenţiar universitar în specialitatea: 17.00.01 – Arte audio-vizuale (arta muzicală).
    6. CERVONEAC Margareta, doctor în studiul artelor, conferenţiar universitar în specialitatea: 17.00.01 – Arte audio-vizuale (arta muzicală).
    7. SACOVICI Vasilii, doctor habilitat în politologie, conferenţiar universitar în specialitatea: 23.00.04 – Teoria şi istoria relaţiilor internaţionale şi dezvoltării globale.
    8. BELIC Olga, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.02 – Anatomia omului.
    9. HACINA Tamara, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.02 – Anatomia omului.
    10. ŞAPTEFRAŢI Lilian, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 03.00.11 – Histologie, citologie, biologia dezvoltării.
    11. DERJAVIN Vladimir, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.26 – Ftiziopneumologie.
    12. COTELEA Adrian, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.30 – Epidemiologie.
    13. PALII Ina, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.09 – Pediatrie.
    14. SANDROSEAN Argentina, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.22 – Ortopedie şi traumatologie.
    15. GHEORGHIŢA Vasile, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.27 – Chirurgie.
    16. TIMIRGAZ Valerii, doctor habilitat în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.28 – Neurochirurgie.
    17. BORŞ Mihail, doctor în medicină, conferenţiar universitar în specialitatea: 14.00.37 – Anesteziologie şi reanimatologie.

  5. Să confere, în baza demersurilor consiliilor ştiinţifice ale institutelor de cercetare ştiinţifică sau ale senatelor instituţiilor de învăţământ superior, a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, în cazurile prevăzute de actele normative ale C.N.A.A., titlul ştiinţific de conferenţiar cercetător următorilor pretendenţi:
    1. CIOBANU Vasile, doctor în tehnică, conferenţiar cercetător în specialitatea: 05.18.12 – Procese şi aparate în industria alimentară.
    2. MISTREŢ Silvia, doctor în agricultură, conferenţiar cercetător în specialitatea: 06.01.05 – Ameliorarea şi producerea seminţelor.
    3. SENICOVSCAIA Irina, doctor în biologie, conferenţiar cercetător în specialitatea: 03.00.07 – Microbiologie.
    4. MĂTRĂGUNĂ Nelea, doctor în medicină, conferenţiar cercetător în specialitatea: 14.00.06 – Cardiologie şi reumatologie.

Să recunoască şi să echivaleze actele de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico - didactică obţinute în străinătate de către următorii titulari:

POPA Mihail, Se recunoaşte gradul ştiinţific de doctor în fizică, conferit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România, diploma nr. 0009662, seria C, eliberată la 10 ianuarie 2005, care se echivalează cu gradul ştiinţific de doctor în ştiinţe fizico-matematice, în specialitatea: 01.04.07 – Fizica stării condensate.
STOIANOVA Inga, Se recunoaşte gradul ştiinţific de doctor în filologie, conferit de Comisia Superioară de Atestare a Ucrainei, diploma nr. 040716, seria DK, eliberată la 10 mai 2007, care se echivalează cu gradul ştiinţific de doctor în filologie, în specialitatea: 10.02.04 – Limbi germanice.
POPA Viorica, Se recunoaşte gradul ştiinţific de doctor în filologie, conferit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România, diploma nr. 0003043, seria E, eliberată la 26 octombrie 2006, care se echivalează cu gradul ştiinţific de doctor în filologie, în specialitatea: 10.02.01 – Limba română.