Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


22 ianuarie 2009


Hotărârea cu privire la atribuirea dreptului de conducator [155 Kb]

Hotărârea Comisiei de atestare a personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic a
Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

din 22 ianuarie 2009
(Proces-verbal nr.1/4)

Cu privire la conferirea gradelor ştiinţifice şi a titlurilor ştiinţifice si ştiinţifico-didactice, recunoaşterea şi echivalarea actelor de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico - didactică obţinute în străinătate.

În conformitate cu articolele 103, alin. (1) şi 104, lit. d), i) şi r) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, cu Regulamentul atestării cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice, de înaltă calificare din Anexa nr.3 la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, cu Regulamentul privind funcţionarea consiliilor ştiinţifice specializate şi conferirea gradelor ştiinţifice şi titlurilor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice în Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea CNAA din 25.11.2004 (proces-verbal nr.1) şi în rezultatul expertizei tezelor de doctor şi doctor habilitat, dosarelor de atestare ale pretendenţilor la grade ştiinţifice şi la titluri ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice, Comisia de atestare a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice HOTĂRĂŞTE:

Să confere:


Să recunoască şi să echivaleze: actele de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico - didactice obţinute în străinatate - la 1 persoană


  1. Se conferă, în baza susţinerii publice a tezelor de doctor habilitat, a demersurilor consiliilor ştiinţifice specializate şi a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, gradul ştiinţific de doctor habilitat următorilor pretendenţi:
    1. CROITOR Gheorghe, doctor habilitat în medicină,
        Specialitatea: 14.00.22 – Ortopedie şi traumatologie;
        Tema: Tratamentul chirurgical în complexul de recuperare a bolnavilor cu coxartroze
    2. ROJNOVEANU Gheorghe, doctor habilitat în medicină,
        Specialitatea: 14.00.27 – Chirurgie;;
        Tema: Traumatismele abdominale în cadrul politraumatismelor: particularităţi etiopatogenetice, algoritm de diagnostic şi management medico-chirurgical
    3. GONCIAR Veaceslav, doctor habilitat în medicină,
        Specialitatea: 14.00.25 – Farmacologie, farmacologie clinică;
        Tema: Optimizarea farmacologică şi utilizarea raţională a enterosorbţiei
    4. PASCAL Oleg, doctor habilitat în medicină,
        Specialitatea: 14.00.13 – Neurologie;
        Tema: Tulburări ale controlului postural la bolnavii cu accident vascular cerebral: aspecte neurofiziologice, clinice şi de recuperare
    5. DORGAN Viorel, doctor habilitat în pedagogie,
        Specialitatea: 13.00.04 – Teoria şi metodologia educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi a culturii fizice de recuperare;
        Tema: Fundamente ştiinţifico-metodice ale semnificaţiei caracteristicilor morfologice în sportul de performanţă.
    6. MOLDOVANU Gheorghe, doctor habilitat în filologie,
        Specialitatea: 10.02.19 – Lingvistică generală (sociologică);
        Tema: Politică şi planificare lingvistică: abordare teoretică şi aplicativă (în baza materialului din Republica Moldova şi din alte state)
    7. MARDARE Igor, doctor habilitat în tehnică,
        Specialitatea: 05.13.13 – Calculatoare, sisteme de calcul şi reţele informaţionale;
        Tema: Concepţia cognitiv-structurală de creare a sistemelor intelectuale pentru restabilirea imaginilor

  2. Se conferă, în baza susţinerii publice a tezelor de doctor, a demersurilor consiliilor ştiinţifice specializate şi a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali gradul ştiinţific de doctor următorilor pretendenţi:
    1. ILIADI-TULBURE Corina, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.01 – Obstetrică şi ginecologie;
        Tema:Retardul de dezvoltare intrauterină (RDIU) al fătului: aspecte contemporane de diagnostic şi metoda optimă de finalizare a sarcinii.
    2. DUMITRAŞ Tatiana, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.05 – Boli interne (pulmonologie);
        Tema: Unele aspecte etiologice, clinico-evolutive şi de tratament antibacterian în pneumoniile comunitare.
    3. TIHON Aliona, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.07 – Igiena;
        Tema:Estimarea fiziologo-igienică a condiţiilor de muncă cu computerele a angajaţilor din telecomunicaţii la diferite etape ale ciclului de muncă.
    4. CEBANU Sergiu, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.07 – Igienă;
        Tema:Evaluarea fiziologo-igienică a condiţiilor de antrenament a sportivilor în edificiile sportive de tip închis
    5. RUSU Natalia, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.21 – Stomatologie;
        Tema:Căile contemporane de reglare a regenerării tegumentare în tratamentul plăgilor regiunii maxilo-faciale
    6. OINEAGRA Vasile, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.21 – Stomatologie;
        Tema:Aspecte contemporane clinico-funcţionale de reabilitare ocluzală la tratamentul cu punţi dentare.
    7. AVORNIC Lucia, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.21 – Stomatologie;
        Tema:Evaluarea afecţiunilor parodontale în tratamentul ortodontic complex al anomaliilor dento-maxilare
    8. POSTOLACHE Roman, doctor în medicină;
        Specialitatea: 14.00.28 – Neurochirurgie;
        Tema:Katatraumatismele craniocerebrale asociate
    9. ŞEPELI Diana, doctor în chimie;
        Specialitatea: 02.00.02 – Chimie analitică;
        Tema:Анализ и стандартизация некоторых новых медицинских препаратов с использованием спектральных и хроматографических методов
    10. ŢÎMBALIUC Nina, doctor în chimie;
        Specialitatea: 11.00.11 – Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a resurselor naturale;
        Tema:Studiul proceselor de sorbţie a unor substanţe nocive şi elaborarea schemelor tehnologice de epurare a apelor reziduale
    11. GUDIMA Alexandru, doctor în chimie;
        Specialitatea: 02.00.03 – Chimie organică;
        Tema:Синтез и исследование оптически активных веществ из α-пинена.
    12. NEDOVA Irina, doctor în chimie;
        Specialitatea: 02.00.10 – Chimie bioorganică, chimia compuşilor naturali şi fiziologic activi;
        Tema:Строение стероидных гликозидов из семян Hyoscyamus niger L. и их биологическая активность
    13. COLODROVSCHI Vitalie, doctor în drept;
        Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (criminalistică);
        Tema:Asistenţa tehnico-criminalistică a descoperiri şi cercetării infracţiunilor: realităţi şi perspectiv
    14. CORNEA Valentina, doctor în sociologie;
        Specialitatea: 22.00.04 – Structura socială, instituţii şi procese sociale;
        Tema:Probleme sociale ale perfecţionării activităţii administraţiei publice locale (în baza investigaţiilor sociologice efectuate în Republica Moldova)
    15. MIRZA Elena, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.01 – Pedagogie generală;
        Tema:Educaţia culturologică a studenţilor în instituţia de învăţământ superior
    16. GRINICO Galina, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.02 – Teoria şi metodologia instruirii (limba engleză);
        Tema:Transferul deprinderilor de identificare a mijloacelor expresive ale textului artistic în predarea a două limbi străine (limba spaniolă / engleză)
    17. RUS Cristian Mihail, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.04 – Teoria şi metodologia educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi a culturii fizice de recuperare;
        Tema: Formarea priceperilor didactice la studenţii facultăţii de educaţie fizică şi sport în cadrul cursului „Gimnastica de bază”
    18. URSANU Grigore, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.04 – Teoria şi metodologia educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi a culturii fizice de recuperare;
        Tema:Modelarea şi algoritmizarea managerială a antrenamentului sportiv la grupele de începători şi avansaţi în atletism.
    19. ŞUFARU Constantin, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.04 – Teoria şi metodologia educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi a culturii fizice de recuperare;
        Tema:Metodologia programării antrenamentului sportiv al handbaliştilor juniori II pe bază de obiective operaţionale.
    20. RIZESCU Constantin, doctor în pedagogie;
        Specialitatea: 13.00.04 – Teoria şi metodologia educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi a culturii fizice de recuperare;
        Tema:FPregătirea tehnică a handbaliştilor începători prin eşalonarea mijloacelor specifice.
    21. HĂMURARU Maria, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.01 – Economie politică; doctrine economice;
        Tema:Specificul antrenării Republicii Moldova în procesul creării noii economii.
    22. URSACHI Eugeniu, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.01 – Economie politică; doctrine economice;
        Tema:Cercetarea problemelor politicii economice regionale în Republica Moldova
    23. RUSU Djulieta, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în industrie);
        Tema:Dimensiuni persuasive ale comunicării cu impact în activitatea managerială
    24. IONIŢĂ Irina, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.06 – Marketing; logistică;
        Tema:Marketingul urban şi competitivitatea oraşelor
    25. ASAVETEI M. Răduţu, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit;
        Tema:Perfecţionarea mecanismului fiscalităţii în condiţiile stabilizării macroeconomice
    26. CHETRARU Aliona, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.10 – Finanţe; monedă; credit;
        Tema: Perfecţionarea metodelor de determinare a valorii estimative a acţiunilor în Republica Moldova.
    27. MORARI Galina, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.12 – Contabilitate; audit; analiză economică;
        Tema:Contabilitatea consumurilor şi calculaţia costului în producţia farmaceutică.
    28. SAJIN Iurie, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.12 – Contabilitate; audit; analiză economică;
        Tema:Contabilitatea şi auditul decontărilor comerciale
    29. CIOBANU Sergiu, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.14 – Economie mondială; relaţii economice internaţionale;
        Tema:Abordarea impactului procesului de transnaţionalizare prin prisma integrării ţărilor mici în economia mondială
    30. SAVA Lilia, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în telecomunicaţii);
        Tema:Managementul instruirii şi dezvoltării profesionale a personalului din întreprinderile de telecomunicaţii din Republica Moldova.
    31. DELIU Angela, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în industria tutunului);
        Tema:Reducerea costurilor şi sporirea competitivităţii producţiei la întreprinderile industriei de tutun.
    32. CIUNGU P. Petre, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în procesul educaţional);
        Tema:Managementul aderării procesului educaţional preuniversitar al României la exigenţele Uniunii Europene.
    33. STEGĂROIU P. Valentin, doctor în economie;
        Specialitatea: 08.00.14 – Economie mondială; relaţii economice internaţionale;
        Tema: Asigurările sociale din România în contextul integrării în structurile europene.
    34. BÎŞCA Vasilina, doctor în tehnică;
        Specialitatea: 05.18.07 – Tehnologia băuturilor alcoolice şi nealcoolice;
        Tema:Cercetarea şi elaborarea tehnologiei vinurilor roze cu indici cromatici stabili.
    35. SCLIFOS Aliona, doctor în tehnică;
        Specialitatea: 05.18.07 – Tehnologia băuturilor alcoolice şi nealcoolice;
        Tema:Studiul utilizării ingredientelor din arealul Moldovei la fabricarea băuturilor tari.

  3. Se conferă, în baza demersurilor senatelor instituţiilor de învăţământ superior, a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, în cazurile prevăzute de actele normative ale CNAA, titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar următorilor pretendenţi:
    1. OSTROFEŢ Gheorghe,doctor habilitat în medicină, profesor universitar în specialitatea: 14.00.07 – Igienă.
    2. COZARI Tudor, doctor în biologie, profesor universitar în specialitatea: 03.00.08 – Zoologie.
    3. TURCOV Elena, doctor habilitatîn economie,, profesor universitar în specialitatea:08.00.05 – Economie şi management (în turism)
    4. STOICEV Petru,doctor habilitat în tehnică, profesor universitar în specialitatea: 05.02.13 – Maşini şi echipamente (în construcţia de maşini
    5. UNGUREANU Dumitru,doctor tehnică, profesor universitar în specialitatea: 05.23.04 – Alimentarea cu apă, canalizarea, sisteme de protecţie a resurselor de apă

  4. Se conferă, în baza demersurilor consiliilor ştiinţifice ale institutelor de cercetare ştiinţifică sau ale senatelor instituţiilor de învăţământ superior, a concluziilor comisiilor de experţi în domeniu sau ale experţilor confidenţiali, în cazurile prevăzute de actele normative ale CNAA, titlul ştiinţific de profesor cercetător următorilor pretendenţi:
    1. ŢURCANU Ion, doctor habilitat în agricultură, profesor cercetător în specialitatea: 06.01.07 – Pomicultură
    2. RAPCEA Mihail, doctor habilitat în agricultură, profesor cercetător în specialitatea: 06.01.07 – Pomicultură

  5. Se conferă, în baza propunerilor senatelor instituţiilor de învăţământ superior şi a avizelor din partea Ministerului Educaţiei şi Tineretului, titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar (docent) următorilor pretendenţi:
    1. MANGUL Ilia, doctor în geografie, conferenţiar universitar în specialitatea: 11.00.09 – Meteorologie, climatologie, agrometeorologie.
    2. PĂDUREAC Lidia, doctor în istorie, conferenţiar universitar în specialitatea: 07.00.03 – Istoria universală.
    3. RURAC Ana, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar în specialitatea:13.00.01 – Pedagogie general.
    4. CRISTEI Tamara,doctor în pedagogie, conferenţiar universitar în specialitatea: 13.00.01 – Pedagogie generală.
    5. PETROV Elena, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar în specialitatea: 13.00.09 – Management educaţional.
    6. SIRKELI Vadim, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar universitar în specialitatea: 101.04.10 – Fizica şi ingineria semiconductorilor.

  6. Se conferă, în baza propunerilor consiliilor ştiinţifice ale institutelor de cercetare ştiinţifică sau ale senatelor instituţiilor de învăţământ superior şi a avizelor din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei titlul ştiinţific de conferenţiar cercetător următorilor pretendenţi:
    1. PARTAS Eugenia, doctor în agricultură, conferenţiar cercetător în specialitatea: 06.01.05 – Ameliorarea şi producerea seminţelor
    2. HROPOTINSCHI Petru, doctor în agricultură, conferenţiar cercetător în specialitatea: 06.01.05 – Ameliorarea şi producerea seminţelor
    3. MOCANU Angela, doctor în sociologie, conferenţiar cercetător în specialitatea: 22.00.04 – Structura socială, instituţii şi procese sociale
    4. MĂMĂLIGĂ Ilie, doctor în drept, conferenţiar cercetător în specialitatea: 12.00.03 – Drept privat (drept internaţional privat)
    5. CUCOŞ Diana, doctor în drept, conferenţiar cercetător în specialitatea: 12.00.10 – Drept internaţional public
    6. ŞOLTOIAN Nicolai, doctor în tehnică, conferenţiar cercetător în specialitatea: 02.00.05 – Electrochimi
    7. VATAVU Sergiu, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar cercetător în specialitatea: 01.04.10 – Fizica şi ingineria semiconductorilo
    8. NICA Denis, doctor în ştiinţe fizico-matematice, conferenţiar cercetător în specialitatea: 01.04.02 – Fizică teoretică şi matematică

Se recunoaşte şi se echivalează actele de calificare ştiinţifică şi ştiinţifico-didactică obţinute în străinătate de către următorii titulari:

RĂDVAN Jana, Se recunoaşte gradul ştiinţific de doctor în inginerie industrială, conferit de Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, România, diploma nr. 0001882, seria F, eliberată la 01.04.2008, care se echivalează cu gradul ştiinţific de doctor în tehnică, în specialitatea: 05.19.04 – Tehnologia articolelor de confecţie;
Tema: Contribuţii privind extinderea sistemelor flexibile de fabricaţie la realizarea produselor de îmbrăcăminte pentru copii.