CNAA   Consiliul Naţional
   pentru Acreditare şi Atestare
Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.cnaa.md
Originalul: /news/2011/13102011/

A plecat la Domnul Dumitru Tampei


13 octombrie 2011

La 12 octombrie 2011 a încetat să bată inima celui care a fost Dumitru Tampei, doctor în filologie, specialist principal al Direcţiei de atestare a CNAA, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Dumitru Tampei s-a născut la 10 noiembrie 1934 în comuna Baimaclia, raionul Cantemir. A absolvit facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1966), Academia de Ştiinţe Sociale din Moscova (1975), în cadrul căreia a susţinut şi teza de doctor în filologie. A activat în diferite funcţii la ziarul raional din Cahul, inclusiv în cea de redactor-adjunct; redactor al ziarului „Zorile Moldovei” din Cimişlia; redactor-şef la editura „Cartea moldovenească”; director al editurii „Literatura artistică”, redactor Şef-adjunct la Redacţia principală a Enciclopediei (Editura enciclopedică „Gheorghe Asachi”), director-adjunct al Agenţiei „Litera”. A publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice privind estetica prozei rurale. A tradus în limba română peste 15 romane şi cărţi de literatură artistică pentru copii.

În cadrul Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare a lucrat de la fondarea lui, în 1992, şi până la ultima sa suflare. Întreaga sa activitate şi-a lăsat amprenta asupra organizării şi monitorizării activităţii de atestare a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de calificare înaltă în domeniul filologiei, studiul artelor şi culturologiei. A fost un specialist competent, responsabil şi de o rară acurateţe. Prin felul lui de a îndruma oamenii, a direcţionat nu numai o singură generaţie de cercetători spre noi înălţimi ale ştiinţei. Personalitate puternică, destoinică a neamului nostru a avut întotdeauna de spus ceva greu şi răspicat.

Noi, colegii de serviciu ne exprimăm regretul şi adânca tristeţe pentru dispariţia celui care a fost atâţia ani printre noi, Dumitru Tampei …
Condoleanţe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aibă-n dreapta sa!

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare al RM


Copyright © 2001–2010 Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare