Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Aniversări. Universitatea de Stat din Tiraspol a demonstrat credinţă Patriei


1 octombrie 2015

La 1 octombrie Universitatea de Stat din Tiraspol îşi sărbătoreşte aniversarea a 85-a ani de la fondare. Este un prilej plăcut pentru noi de a ne aminti de calea parcursă de prima instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova şi de a ne exprima înalta noastră consideraţie pentru contribuţia ei valoroasă în domeniul educaţiei şi a cercetării naţionale.

Evoluţia instituţiei reflectă istoria dramatică a acestei palme de pământ care în prezent poartă denumirea de Republica Moldova. Universitatea a activat sub diferite denumiri şi având diferite statute (Institut de Educaţie Publică, Institut de Educaţie Socială, Institut Pedagogic, Universitate). A fost supusă diferitor încercări dure: represiunii staliniste a colectivului (1937-1938), evacuării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în regiunea Orenburg (1941-1944), dispersării colectivului în legătură cu deschiderea a noi instituţii de învăţământ superior şi cercetare în Republica Moldova (1945-1966), evacuării la Chişinău ca urmare a conflictului armat de pe Nistru (a.1992). În pofida tuturor încercărilor, dar şi a condiţiilor economice şi socio-politice nefavorabile, această instituţie de educaţie a rezistat, de fiecare dată restabilindu-şi potenţialul şi cadrul de funcţionare normală, pregătind specialişti de înaltă calificare şi promovând valorile naţionale. În acest sens, o dovadă incontestabilă o constituie şi faptul că este unica instituţie de învăţământ superior de la noi decorată cu ordinul „Credinţă Patrieiˮ.

În decursul celor 85 de ani, Universitatea de Stat din Tiraspol a devenit o instituţie recunoscută în învăţământul universitar şi în activităţile de cercetare-dezvoltare, un important centru de învăţământ, ştiinţă şi cultură. Cei peste 70 mii de absolvenţi ai universităţii sunt specialişti de înaltă calificare în diferite domenii ale economiei naţionale. Aceste succese nu ar fi fost posibile fără dezvoltarea studiilor doctorale (începând cu anul 1954) şi a cercetărilor ştiinţifice. Rolul cercetării în dezvoltarea instituţiei este demonstrat indirect şi prin faptul că şi primul preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Iachim Grosul, a fost absolvent al Institutului Pedagogic din Tiraspol. În prezent corpul profesoral este alcătuit din peste 140 cadre didactice, inclusiv un academician, 13 doctori habilitaţi şi 13 profesori universitari, aproape 100 doctori in ştiinţe şi conferenţiari universitari. Dintre aceştia 20 persoane sunt abilitate cu drept de conducător de doctorat, instituţia având dreptul de a organiza doctoratul la 9 specialităţi din domeniul fizicii, matematicii, biologiei, geografiei şi pedagogiei. Evaluând rezultatele înregistrate, Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare a acreditat în două rânduri (2007 şi 2012) instituţia în calitate de organizaţie din sfera ştiinţei şi inovării cu toate drepturile aferente pentru a realiza activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic. La ultima acreditare, calificativul acordat universităţii este de organizaţie competitivă pe plan internaţional, cu 3 profiluri de cercetare.
Vã transmitem toatã aprecierea noastrã pentru eforturile deosebite pe care colectivul dumneavoastrã de cadre didactice și studenți le-au depus pentru așezare a procesului didactic și de cercetare pe principii noi. Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare consideră că instituţia îşi îndeplineşte cu succes misiunea în domeniul instruirii şi cercetării și cu ocazia jubileului de 85 de ani a decis să confere Diploma de Onoare Universităţii de Stat din Tiraspol – prima instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova.

În acest miez de toamnă, doldora de rod, felicităm Universitatea de Stat din Tiraspol cu frumoasa aniversare şi îi dorim o poziționare adecvatã în cadrul sistemului de educaţie din Republica Moldova şi în cadrul Spaţiului European al Învăţământului Superior. Suntem încrezuți că și în anii ce urmează Universitatea va promova cu și mai mult elan valențele culturii, calitatea și performanța în cercetare și educație. Să fiți mereu în ascensiune pe drumul anevoios al cunoașterii, sã consolidați prestigiul instituției la nivel național și internaţional.
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Academician Valeriu CANŢER,
preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare,
Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Tiraspol