Un nou pas spre cooperarea regională în domeniul evaluării ştiinţifice
![]() |
Astfel pot fi caracterizate rezultatele seminarului privind Platforma Parteneriatului Estic pentru evaluarea în știință, tehnologie și inovare (Workshop on Eastern Partnership Platform on STI evaluation), care s-a desfăşurat în Tbilisi (Georgia), în perioada 27-28 iunie 2016. Reprezentanții celor 6 state din regiune, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, au semnat în cadrul reuniunii un Memorandum de Înţelegere, prin care îşi exprimă disponibilitatea şi angajamentul să participe în activităţi comune cu privire la crearea Platformei regionale a Parteneriatului Estic pentru evaluarea în știință, tehnologie și inovare (STI). Scopul principal al platformei este să faciliteze în rândul organizaţiilor participante explorarea potenţialului de evaluare în STI şi să implementeze măsuri care ar înlesni preluarea experienţei existente şi îmbunătăţirea utilizării potenţialului de evaluare. Printre acţiunile preconizate în Anexa la Memorandum se numără:
|
Precizăm, de asemenea, că seminarul din capitala Georgiei a fost organizat în cadrul proiectului STI International Cooperation Network for Eastern Partnership Countries din cadrul Programului Cadru 7. Este al 3-lea eveniment din această serie, anterior unul s-a desfăşurat la Chişinău, în 2004, şi altul – la Kiev, în 2015. În cadrul primelor două seminare, au fost stabilite o foaie de parcurs şi o listă de activităţi de perspectivă.
Serviciul de presă al CNAA