Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Şedinţa Comisiei de Acreditare: Toamna se numără bobocii!


17 octombrie 2016

În acest miez de toamnă, Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare i-a avut ca oaspeţi pe oamenii în halate albe, care, deşi unii erau evaluatori, iar alţii cei evaluaţi, trăiau toţi clipe de mulţumire, deşi pe faţa unora mai puteai întrezări careva emoţii.

Deocamdată, Universitatea de Stat de Medicinã şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" este unica, anul acesta, care a prezentat la acreditare 7 profiluri, în cadrul cărora şi-a găsit reflectare toată activitatea ştiinţifică a organizaţiei. Deşi este o instituţie de învăţămînt superior, 80 de persoane ai acesteia sunt cu funcţie de bază în cele 17 laboratoare şi 2 centre ştiinţifice.

Per ansamblu, la USMF procesul de cercetare este asigurat de 905 persoane, fie în calitate de cercetători ştiinţifici, fie de cadre ştiinţifico-didactice, dintre care 156 de doctori habilitaţi şi 473 de doctori în ştiinţe.

Succese frumoase au înregistrat universitarii, efectuînd investigaţii în cadrul a 40 de proiecte instituţionale (15 fundamentale şi 25 aplicative), 12 proiecte din cadrul Programelor de Stat, 4 proiecte de transfer tehnologic, 16 proiecte bilaterale şi 21 de granturi internaţionale, a numeroase teme universitare. Şi toate acestea doar în ultimii cinci ani.

Printre multele rezultate menţionăm: în premieră mondială a fost elaborată o tehnologie de stimulare la distanţă a motilităţii duodenului, stomacului şi intestinului prin intermediul nanoparticulelor semiconductoare (Nitrură de Galiu) cu unde USG; determinată eficacitatea hemostatică a stenturilor metalice autoexpandabile în hemoragiile masive din varicele esofagiene şi gastrice, elaborat mecanismul antimigrare a acestora și evidențiate avantajele şi dezavantajele utilizării lor; demonstrată eficiența aplicării stenturilor metalice autoexpandabile drept metodă alternativă în tratamentul ulcerelor esofagiene postligaturale; elaborate proceduri standard de operare, instrucţiuni, formulare de raportare, protocoale clinice în domeniul transplantului de celule stem hematopoietice cu scop terapeutic; evaluată eficacitatea homogrefelor de celularizare pentru înlocuirea valvelor pulmonare la pacienții cu stenoză și insuficiență a valvelor arterei pulmonare ş.a.m.d.

Acestea si-au găsit reflectare în cele 8710 lucrări ştiinţifice apărute, cu o medie anuală a numărului de publicaţii/unitate de cercetător de 5,8, printre ele numărîndu-se 285 de articole publicate în reviste ISI și SCOPUS, 234 - în alte reviste editate în străinătate, monografii, peste 2800 de articole apărute în revistele naționale clasificate etc. Nu mai prejos este şi activitatea de brevetare, graţie căreia cercetătorii au obţinut 190 de brevete de invenţie şi implementate a cca 100.

Pentru strădania cercetătorilor universitari, a rezultatelor căpătate, Comisia de acrediate a CNAA, prin vot secret, a acordat Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova calificativul organizaţie cu recunoaştere internaţională (categoria A) şi a apreciat performanţa profilurilor după cum urmează: Medico-biologic - bine; Sănătate publică şi management - bine; Medicină internă - bine; Chirurgie - foarte bine; Sănătatea mamei şi copilului – bine; Farmacie - bine; Stomatologie – bine. Felicitări!

Raportul Direcţiei de evaluare şi acreditare referitor la acreditarea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu” (raportor V. Minciună, doctor habilitat, şef direcţie)

Avizul Comisiei specializate de evaluare a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”(raportor Eleonora Vataman, doctor habilitat, profesor universitar, preşedinte al Comisiei de evaluare)

FIșa de evaluare A IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”