Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
PREGĂTIREA CADRELOR
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze		 Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


10.02.20 – Teoria limbii (filozofia limbajului, semiotica, teoria traducerii)


Paşaportul specialităţii:

Domeniul ştiinţific în care se conferă gradul ştiinţific.
Filologie

Formula specialităţii

Lingvistica contrastivă se ocupă de compararea sistemelor şi a organizării generale a două (uneori) limbi genetic înrudite, dar şi neînrudite, cu scopul de a identifica pe niveluri lingvistice (fonologic, morfologic, sintactic, lexic), zonele de tangenţe, dar şi divergenţe (de contrast) în vederea unui obiectiv aplicativ imediat: optimizarea procedeelor şi a materialelor pedagogice de învăţare a limbilor străine şi a limbii materne. Confruntând sistemele, suprapunându-le, se obţine posibilitatea de a pronostica (în procesul predării limbilor) abaterile (greşelile) pe care sunt tentaţi a le comite cei ce studiază o limbă străină (genetic înrudită sau neînrudită cu limba maternă. Tehnlogia efectuării analizei contrastive e cunoscută: se porneşte de la imba sursă (adică maternă) spre limba-ţintă (adică cea cu care se compară unele fenomene concrete). Ipoteza teoretică a analizei contrastive este că zonele de contact maxim a două limbi sunt, potenţial, generatoare de erori în achiziţia limbii străine (aşa-numitul transfer negativ) în timp ce zonele cu organizare identică (aşa-numitul transfer pozitiv) facilitează învăţarea limbii-ţintă. (Cf. Ştiinţe ale limbii, 1997, p. 49).

Analiza contrastivă este însoţită, acompaniată de tipologie – ramură a lingvisticii care studiază asemănările structurale semnificative dintre limbi neînrudite genealogic, finalizând cu modelarea fenomenelor evidenţiate (la diferite niveluri ale limbilor) în plan contrastiv. Formula principală a analizei confrunattive este metoda contrastiv-tipologică.

Direcţii de cercetare


Specialităţi adiacente:
Specialităţi complementare:

Delimitarea de specialităţile adiacente

Lingvistica contrastiv-tipologică se bazează pe fapte din diverse limbi, genetic înrudite şi neînrudite. Ca limba-ţintă de iau idiomurile romanice, slave, germanice etc., pentru că analiza se feectuează pe linie orizontală. În cazul dat se suprapun structurile limbilor în discuţie, evidenţiindu-se punctele de tangenţă şi de divergenţă. Cu totul alt scop urmăreşte lingvistica comparativ-istorică, ea studiind limbile genetic înrudite pe linie verticală, adică în diacronie. Scopul ei final este construirea strălimbii sau protolinbii, din care derivă un grup de limbi înrudite. De fapt protolimbile constituie nodurile, care se ramifică în urma proceselor de diversificare lingvistică. Din protolimbile neatestate (de pildă slava comună, vechea germanică) derivă actualele limbi slave şi germanice.

Fireşte, lingvistica contrastivă are tangenţe cu sociolingvistica, al cărui obiect de studiu îl constituie variaţia corelativă sistematică a structurii unei limbi şi a structurii comunităţii care o foloseşte. Sociolingvistica se preocupă şi de aspectele diversităţii lingvistice, de condiţionarea acestora, dar şi de factorii ce conduc la uniformizarea unor structuri.

Anume acest fapt contribuie la analiza şi modelarea inovaţiilor (la prognozarea lor) în situaţii de interferenţă lingvistică, ce se observă în ţări (regiuni) bilingve, trilingve, polilingve.

Lingvistica contrastivă are afinităţi directe cu textul şi textualitatea, pentru că ea apelează cu materiale concrete (fapte de limbă), excerptate din micro- şi macro- texte. La nivel sintactic textul este “o secvenţă de unităţi lingvistice a căror legătură se manifestă prin anumite particularităţi gramaticale, apărute cu precădere ca rezultat al relaţiilor transfrastice” (ŞL, 507).

Lingvistica contrastivă are tangenţe şi cu lingvistica aplicată şi matematică, utlizând, de exemplu, metoda statistică. Această metodă imprimă cercetărilor contrastive mai multă exactitate privind frecvenţa (răspândirea) mai mare sau mai mică a fenomenelor de limbă cu modelele lor structurale convergente sau divergente.

Cu toate punctele de contact a lingvisticii contrastiv-tipologice cu alte ştiinţe, cercetările monografice confruntative sunt prezentate la susţinere în calitate de teze de doctorat la Consiliul Ştiinţific Specializat 10.02.20.


Autorii:

Date despre autorii paşaportului specialităţii ştiinţifice, a programei examenului de doctorat şi date despre recenzenţi

Autorii
  1. Ciobanu Anatol, doctor hab., profesor universitar, m.c. al A.Ş.M., şef Catedra Limba Română, Lingvistică Generală şi Romanică.

Recenzenţii:

  1. Vasile Pavel, doctor hab., prof. univ., şef Catedra Limba Română şi Filologie Clasică de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”.
  2. Corniciuc Sabina, doctor, conferenţiar la Facultatea de Litere a USM.