![]() | Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare | Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.cnaa.md Originalul: /normative-acts/normative-acts-cnaa/normative-acts-cnaa-doctoral/program-informatic-doctorals/ii/ |
Elaborarea Programului are la bază „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi a postdoctoratului”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 914 din 26 august 2005 (M.O. nr. 117 – 118 (1716 – 1717) din 2 septembrie 2005), în conformitate cu prevederile căruia fiecare doctorand urmează să susţină un examen la disciplina „Informatica”.
Programul tip pentru susţinerea examenului de doctorat la „Informatica” este generat după principiul compatibilităţii cu ciclul învăţămîntului universitar profesional al doctoranzilor avînd ca obiective principale: • perfecţionarea cunoştinţelor în domeniul Informaticii şi formarea unor deprinderi de utilizare eficientă a TIC în activitatea ştiinţifică, aliniate la standardele europene şi internaţionale;
Cerinţele generale faţă de cunoştinţele şi competenţele doctoranzilor la examenul de doctorat la “Informatică” constituie:
II. CONŢINUTUL PROGRAMULUI
2.1. Concepte fundamentale în informatică
Informatica: noţiuni generale, informaţii, date. Cantitatea informaţiei. Suporturi de informaţie. Codificarea informaţiei. Particularităţile formelor de reprezentare a datelor numerice.
Calculatorul electronic (CE): istoric, evoluţie, generaţii, clasificare. Arhitectura calculatorului von Neuman. Unitatea centrală. Memoria internă. Memoria externă. Caracteristicile unităţilor periferice. Forme de utilizare a calculatoarelor.
Calculatoare uni-procesor. Calculatoare multi-procesor. Arhitecturi paralele şi distribuite de calcul.
Concepte de programare a CE, limbaje de programare, sisteme de operare, programe aplicative: noţiuni generale, clasificare, evoluţie.
2.2. Calculatoare personale şi reţele de calculatoare
Elementele componente ale calculatorului personal (PC- personal computer). Placa de bază. Microprocesoare. Memoria PC: memoria internă, memoria externă, memoria video, discurile flexibile, discurile fixe, discurile optice, unităţi de memorie flash.
Echipamente de intrare a datelor: tastatura, şoricelul, scanerul. Echipamente de afişare a datelor: monitorul, imprimanta. Noţiune despre: unităţile de interfaţă, interfeţele pentru unităţile de disc, sistemul USB. Magistralele PC.
Aspecte de folosire a PC, consumul de energie electrică, repornirea calculatorului la blocare, securitatea antivirus.
Reţele de calculatoare: noţiuni generale, tipuri de arhitectură şi componentele principale ale reţelelor. Reţele locale de calculatoare (LAN). Reţele de calculatoare de arie largă (WAN). Comunitatea globală de reţele Internet. Concepte de servicii şi tehnologii în reţele de calculatoare.
2.3. Programarea calculatoarelor
Logica programării calculatoarelor: etapele de rezolvare a problemelor cu folosirea calculatoarelor electronice.
Noţiunea de algoritm. Structuri algoritmice fundamentale, proprietăţile principale ale algoritmilor, tehnici de reprezentare.
Limbajul calculatorului. Noţiune de limbaj de programare. Noţiuni despre procesele de translatare: interpretor, compilator. Noţiuni generale privind sistemele de operare, programele aplicative şi program-pilot (driver).
Tehnologii de programare. Noţiuni din programare: procedurală, dirijată de evenimente, logică, funcţională, orientată pe obiecte, orientată pe aspecte. Concepte de calcul paralel şi distribuit. Programarea paralelă.
2.4. Mijloacele instrumentale programate ale calculatarelor
Sisteme de operare.
Componentele sistemului de operare: gestionarea proceselor, procesarea întreruperilor, gestionarea memoriei, sistemul de fişiere. Sisteme de operare: concepte, evoluţie. Lansarea, suprafaţa de lucru, memoria Clipboard, tastele operative, meniul de bază. Numele, tipul, atributele şi destinaţia fişierelor. Sistemul de fişiere. Gestiunea fişierelor şi dosarelor. Crearea dosarelor şi fişierelor; selectarea, redenumirea, afişarea proprietăţilor, copierea, deplasarea, ştergerea şi restabilirea obiectelor; instalarea, lansarea în execuţie şi dezinstalarea programelor. Crearea copiilor de rezervă: comprimarea informaţiei, stocarea de arhive pe suporturi de date, restabilirea informaţiei. Căutarea fişierelor şi dosarelor pe disc.
Programe aplicative.
Softul aplicativ. programe şi pachete de programe aplicative, pachetele integrate de birotică– caracterizare generală.
Procesoare de texte. Caracterizare generală. Deschiderea şi modurile de vizualizare a documentelor. Formatarea documentelor: configurarea parametrilor paginii; formatarea caracterelor şi alineatelor; crearea listelor marcate; crearea notelor de subsol; crearea stilurilor de formatare. Editarea documentelor: copierea, deplasarea şi eliminarea unui fragment de text; înserarea unor simboluri speciale; regăsirea şi înlocuirea unor secvenţe de text. Crearea şi înserarea obiectelor. Scrierea formulelor. Lucrul cu tabele: crearea tabelelor, convertirea unui text în tabel; modificarea unui tabel; formatarea elementelor tabelelor; sortarea informaţiei. Crearea de diagrame în baza unui tabel. Definitivarea documentelor: definirea anteturilor şi subsolurilor; numerotarea paginilor; verificarea ortografiei; inserţia cuprinsului. Tipărirea documentelor.
Procesoare de prezentări. Descriere generală, vizualizarea unei prezentări existente, crearea unei prezentări elementare.
Procesoare de tabele. Caracterizare generală. Blocuri de celule, selectarea blocurilor. Introducerea, ştergerea şi editarea datelor. Introducerea seriilor, includerea comentariilor la celule, modificarea lăţimii coloanelor şi a înălţimii liniilor, inserarea blocurilor de celule. Moduri de afişare a foilor de calcul, inclusiv imobilizarea unor zone de afişare. Gestiunea foilor de calcul în registru: selectarea, includerea, redenumirea, copierea, deplasarea şi eliminarea foilor de calcul. Formatarea datelor: formatarea valorilor numerice; alinierea datelor; adăugarea chenarelor; folosirea stilurilor de formatare. Efectuarea calculelor: introducerea formulelor; modificarea adreselor celulelor la copiere; folosirea adreselor relative şi absolute; folosirea funcţiilor standard. Gestiunea datelor: sortarea şi filtrarea datelor; utilizarea formularelor; crearea subtotalurilor. Înserarea obiectelor. Construirea şi tipărirea diagramelor.
Baze de date. Noţiuni despre baze de date, tehnologii de organizare a bazelor de date şi despre sisteme de gestiune a bazelor de date (SCBD). Noţiuni generale despre interogări. Tipuri de interogări: de selecţie, de modificare, de adăugare şi de excludere. Organizarea proceselor de încărcare, păstrare şi prelucrare a informaţiei în SCBD. Crearea bazelor de date, tabelelor, formularelor şi a rapoartelor în SGBD. Sortarea, filtrarea şi exportarea datelor.
Pachetele de programe aplicative şi folosirea acestora la rezolvarea problemelor de cercetare în domenii ştiinţifice legate de activitatea profesională de cercetare.
2.5. Modelarea matematică
Bazele modelării matematice.
Noţiuni fundamentale. Principiile de formare a modelului matematic (modele analitice, modele numerice, modele de simulare). Etapele modelării.
Elaborarea şi argumentarea modelelor matematice, examinarea chestiunilor de precizie şi stabilitate.
Rezolvarea modelelor matematice şi elaborarea produselor program a tehnologiilor informaţionale caracteristice domeniului concret de cercetare: metode statistice de analiză a datelor, metode de optimizare etc.
Noţiune de sistem suport pentru decizii.
Procesarea inteligentă a datelor.
Noţiuni despre pachetele de programe pentru: calculul neuronal, algoritmii genetici, logica nuanţată (Fuzzy), elaborarea sistemelor expert, Data Mining.
Noţiuni despre: calculul membranal, calculul ADN, calculatorul cuantic.
Noţiune despre procesarea limbajului natural, interfeţele inteligente, dicţionarele şi traducătoarele on-line.
Analiza, modelarea şi proiectarea sistemelor informaţionale. UML. Programul Rational Rose. Alte instrumente.
Modelarea matematică şi calculul paralel în soluţionarea problemelor ştiinţifice complexe. Utilizarea şi dezvoltarea tehnologiilor GRID.
Ştiinţa electronică (e-ştiinţa): caracterizare generală. Internet în activităţile ştiinţifice. Serverele Web. Căutarea informaţiilor în Internet: localizarea şi extragerea informaţiilor.
Diversitatea resurselor informaţionale. Securitatea informaţiilor electronice. Surse de pericol pentru sistemele informatice. Metode şi mijloace de protecţie a informaţiilor în sistemele informatice.
Impactul folosirii tehnologiilor informatice asupra dezvoltării ştiinţei şi societăţii. Starea şi perspectivele de dezvoltare a tehnologiilor informatice avansate în Republica Moldova. Strategia naţională de edificare a societăţii informaţionale: Moldova electronică, concepţia guvernării electronice. Sisteme şi resurse informaţionale. Documentul electronic şi semnătura digitală. Acte normativ-legislative în domeniul informaticii.
BIBLIOGRAFIE