CNAA   Consiliul Naţional
   pentru Acreditare şi Atestare
Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.cnaa.md
Originalul: /normative-acts/normative-acts-guvern/institution-accreditation/iv/

Prezentarea rezultatelor evaluării activităţii organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării

  1. În baza analizei materialelor informative prezentate de organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării şi a celor solicitate suplimentar, comisia specializată elaborează un aviz asupra rezultatelor evaluării activităţii din perioada respectivă, conducîndu-se de criteriile stabilite în regulamentul comisiei specializate. În aviz se face o scurtă caracterizare activităţii organizaţiei, inclusiv a direcţiilor principale ale activităţii ei, se fac propuneri privind evaluarea activităţii, precum şi recomandări în vederea îmbunătăţirii acestor activităţi, înlăturării deficienţelor depistate. Avizul se aprobă cu votul majorităţii absolute a membrilor comisiei specializate şi se semnează de ei. Opinia separată a membrului comisiei specializate se formulează în scris şi se anexează la avizul comisiei.
  2. Procedura acreditării organizaţiei din sfera ştiinţei şi inovării este următoarea:
    1. organizaţia prezintă comisiei specializate un raport de autoevaluare, ai cărui indicatori orientativi sînt redaţi în anexele nr.2 şi nr.3 la prezentul regulament;
    2. comisia specializată, ţinînd cont de raportul de autoevaluare al organizaţiei şi de rezultatele controlului de la faţa locului, elaborează un aviz de acreditare a întregii organizaţii şi/sau a subdiviziunilor ei, pe care îl depune la Comisia de acreditare;
    3. Comisia de acreditare, în baza avizului comisiei specializate, elaborează o hotărîre asupra acreditării organizaţiei, care se aprobă de preşedintele Consiliului Naţional;
    4. după publicarea hotărîrii Consiliului Naţional în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, organizaţia primeşte certificatul de acreditare;
    5. rezultatele evaluării şi acreditării se aduc la cunoştinţă colectivului organizaţiei.

Copyright © 2001–2010 Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare