|
StatutTeza a fost susţinută pe 28 februarie 2009 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 aprilie 2009 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 796.412:373.2:796
|
Prezenta lucrare cuprinde rezultatele studiului analitic privind educaţia fizică a copiilor de vârsta 6-7 ani în cadrul instituţiilor preşcolare.
Au fost scoase în evidenţă opiniile specialiştilor ce activează în instituţiile preşcolare privind importanţa majoră a educaţiei fizice a copiilor, în contextul celorlalte discipline de instruire.
Conţinutul informaţiei studiate reflectă nivelul redus de organizare a educaţiei fizice în instituţiile preşcolare şi necesitatea acută de perfecţionare a formelor, metodelor şi mijloacelor acesteia.
În teză a fost confirmată ipoteza privind posibilitatea aplicării mijloacelor aerobicii de însănătoşire cu acompaniament muzical în procesul educaţiei fizice a preşcolarilor, acesta fiind considerat unul dintre mijloacele cele mai eficiente de perfecţionare a capacităţilor motrice ale copiilor. În acest scop, a fost elaborată o programă experimentală la educaţia fizică pentru copiii de vârsta 6-7 ani, care a inclus folosirea mijloacelor aerobicii cu acompaniament muzical, aprobată şi aplicată în cadrul experimentului pedagogic desfăşurat.
Rezultatele experimentului pedagogic au demonstrat eficacitatea şi solvabilitatea programei experimentale la educaţia fizică a copiilor de 6-7 ani în cadrul instituţiilor preşcolare, care presupune aplicarea mijloacelor aerobicii de însănătoşire cu acompaniament muzical.
Particularitatea cantitativă a eficacităţii programei reflectă interdependenţa capacităţilor motrice şi psihomotrice, care a influenţat substanţial asupra capacităţilor coordinative şi a celor dinamice, a formării deprinderilor motrice a copiilor de 6-7 ani din cadrul instituţiilor preşcolare.
În rezultatul aplicării mijloacelor aerobicii de asanare a crescut substanţial rolul instituţiilor preşcolare în formarea deprinderilor motrice ale copiilor.
În examinare [11] :
Arhiva tezelor: