română | русский | english

Autor: Curocichin Ghenadie Gradul: doctor habilitat în medicină Specialitatea:  14.00.05 - Boli interne (cu specificare: pulmonologie, gastroenterologie, hepatologie, nefrologie, diagnostic funcţional şi endoscopie) Anul: 2009 Consultanţi ştiinţifici: Vlada-Tatiana Dumbrava doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" Nicolae Barbacar doctor habilitat, profesor cercetător, Institutul de Genetica, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor Instituţia: CSS:

Statut Teza a fost susţinută pe 4 martie 2009 în CSS şi aprobată de CNAA pe 18 iunie 2009 Autoreferat – 0.68 Mb / în română Teza CZU 616.12-008.331.1-008.9-056.7 1.39 Mb / în română 206 pagini

Cuvinte Cheie

Adnotare

Afecţiunile cardiovasculare şi DZ tip 2 prezintă factori comuni de risc atât din categoria factorilor modificabili (obezitate, dislipidemie, HTA, reducerea toleranţei la glucoză, factori comportamentali), cât şi din categoria celor nemodificabili (vârstă, sex, ereditate agravată). Se presupune, că dereglările dismetabolice din componenţa sindromului metabolic influenţează morbiditatea cardiovasculară în creştere şi instalarea unui risc major de diabet zaharat tip 2.

În lucrare s-a studiat prevalenţa, conform adresabilităţii, şi particularităţile complexului dereglărilor metabolice la pacienţii hipertensivi în relaţie cu polimorfismul genelor candidate în scopul de ameliorare a diagnosticului precoce al dereglărilor metabolice în diferite etape de acordare a asistenţei medicale.

Examenul clinico-instrumental şi de laborator al 1025 pacienţi, care s-au adresat în instituţiile de asistenţa medicală primară şi analiza molecular-genetică suplimentară a 251 de pacienţi hipertensivi, atestă o prevalenţă a sindromului metabolic in definiţia IDF (2005) de 23,7%, conform datelor adresabilităţii, şi de 38,7% - în lotul pacienţilor cu HTA. Prevalenţa sindromului metabolic creşte cu vârsta, prezenţa acestuia majorând riscul relativ de diabet zaharat tip 2 de 5,57 ori, de ictus cerebral - de 2,13 ori, iar riscul relativ de infarct miocardic - de 5,55 ori. Cele mai viguroase rezultate în diagnosticul pozitiv al sindromului metabolic, indiferent de clasificaţia aplicată, s-au înregistrat pentru metoda de estimare a insulinorezistenţei prin dozarea insulinei în ser.

S-a constatat, că la purtătorii alotipului D al ECA circa de 2 ori mai frecvent sunt identificate 3 şi mai multe componente ale sindrom metabolic, aceşti pacienţi având tendinţă de a face mai des ictusuri cerebrale. Portajul genotipului CC al receptorului AGTR-1 a este legat cu gradele mai avansate de obezitate şi cu o frecvenţa înaltă de ictusuri cerebrale, iar portajul genotipului AC – cu prezenţa concomitent a mai multe componente ale sindromului metabolic şi cu dereglări mai pronunţate ale metabolismului glucidic şi lipidic. Portajul genotipului Asp/Asp al NO-sintetazei este legat pozitiv de un grad mai avansat de obezitate, valori mai înalte ale tensiunii arteriale şi cu un risc major de ictusuri cerebrale.

Prezenţa alotipului b al NOS la pacienţii hipertensivi este legată de un grad mai avansat de obezitate abdominală, dereglări mai pronunţate ale metabolismului glucidic, diabet zaharat tip 2 şi un risc major de infarct miocardic, iar portajul genotipului aa al NOS - de grade extreme ale tensiunii arteriale şi cu tendinţă de ictusuri cerebrale mai frecvente.

În cazul polimorfismului VNTR al genei insulinei, portajul alelei I în stare homozigotă I/I este legat de valorile tensionale depăşind nivelele optime şi de prezenţa dereglărilor multiple din componenţa sindromului metabolic. Portajul alelei III în stare homozigotă III/III la pacienţii hipertensivi este legat de o frecvenţă sporită a infarctelor de miocard.

Portajul alelei R al IRS-1 se asociază statistic veridic cu grade extreme de obezitate, cu hiperglicemie şi cu diabet zaharat tip 2. Portajul alelei I în stare homozigotă II statistic semnificativ se asociază cu un risc înalt de infarcte miocardice.

S-a demonstrat, că polimorfismul genei IL-6 este implicat în dezvoltarea sindromului metabolic prin mecanisme de reglare a metabolismului glucidic şi lipidic: portajul alotipului B se asociază cu grade extreme de obezitate, iar portajul alotipului A - cu dereglări multiple din componenţa sindromului metabolic, în special cu hipertrigliceridemie, hiperglicemie şi diabet zaharat tip 2.

În baza rezultatelor obţinute în lucrare au fost elaborate recomandări practice referitor la diagnosticarea clinică a sindromului metabolic în etapa primară, secundă şi terţă de acordare a asistenţei medicale în scopul ameliorării depistării acestui complex de dereglări metabolice şi prevenirii complicaţiilor.

Cuprins

Referenţi Oficiali

• Zinaida Anestiadi
  doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu"
• Valeriu Istrati
  doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu"
• Aurelia Crivoi
  doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova

 Teze

[...] Acte Normative