|
StatutTeza a fost susţinută pe 11 noiembrie 2009 în CSSşi aprobată de CNAA pe 17 decembrie 2009 Autoreferat![]() |
Structura tezei: introducere, 5 capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografia din 207 numiri, 8 anexe, 107 pagini de text, 35 desene, 32 tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 9 lucrări ştiinţifice.
Scopul studiului:optimizarea sistemului de supraveghere epidemiologică şi control al infecţiilor nosocomiale în staţionarele de profil neurochirurgical.
Obiectivele cercetării: studierea morbidităţii reale, particularităţilor epidemiologice şi etiologice, factorilor de risc, antibioticorezistenţei microbiene; evaluarea utilizării antibioticelor în profilaxia şi tratamentul infecţiilor septico-purulente; elaborarea programului de supraveghere epidemiologică şi control în infecţiile nosocomiale adecvat staţionarelor neurochirurgicale.
Metodologia cercetării. În studiu a fost utilizată metoda epidemiologică de diagnosticare activă a cazurilor de îmbolnăviri prin infecţii nosocomiale în baza studierii retrospective a 3600 fişe de observaţie a pacienţilor internaţi în două secţii de neurochirurgie pe parcursul a doi ani, cât şi rezultatele investigaţiilor de laborator a 197 pacienţi cu infecţii septico-purulente. Prelucrarea statistică a informaţiei cantitative a fost efectuată conform metodologiei descrise de E. Şleahov (1991) şi G. Obreja, N. Opopol (2002).
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Pentru prima dată au fost determinate: morbiditatea reală, particularităţile epidemiologice şi etiologice, factorii de risc în infecţiie nosocomiale septico-purulente în staţionarele de profil neurochirurgical; evaluat fenomenul „antibioticosensibilitate/rezistenţă” în funcţie de specia microorganismului şi tipul antibioticului, şi evoluţia acestui fenomen în dinamica multianuală; elaborat un complex de măsuri întru optimizarea supravegherii şi controlului infecţiilor septico-purulente nosocomiale în staţionarele de profil neurochirurgical. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. A fost descrisă epidemiologia infecţiilor septico-prulente nosocomiale pentru profilul de pacienţi neurochirurgicali şi elaborat un program de supraveghere epidemiologică şi control al infecţiilor nosocomiale în staţionarele neurochirurgicale.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Materialele studiului au fost utilizate în elaborarea „Ghidului de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale” aprobat prin Ordinul MS al RM Nr 51, din 26 februarie, 2009; instruirea medicilor practicieni prin desfăşurarea seminarelor zonale (Chişinău, Bălţi, Cahul); în procesul didactic de instruire a rezidenţilor şi studenţilor în cadrul catedrei de epidemiologie; desfăşurarea seminarului în cadrul Societăţii neurochirurgilor cu implicarea colaboratorilor secţiilor de neurochirurgie.
2. Materiale şi metode de cercetare
3. Particularităţile epidemiologice, etiologice şi antibioticorezistenţa microbiană în infecţiile septico- purulente nosocomiale neurochirurgicale