|
StatutTeza a fost susţinută pe 18 martie 2010 în CSSşi aprobată de CNAA pe 3 iunie 2010 Autoreferat![]() |
Structura tezei: Introducere, 4 capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie - 293 de surse citate, 14 tabele, 30 figuri şi 6 anexe. Rezultatele sunt publicate în 16 lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studiu - 03.00.12 – Fiziologie vegetală.
Scopul lucrării: Evidenţierea particularităţilor de reglare a status-ului apei plantelor cu diferite stratageme de adaptare la secetă şi relevarea mecanismelor ce condiţionează eficacitatea utilizării apei.
Metodologia cercetării ştiinţifice: abordarea complexă a proceselor antrenate în autoreglarea status-ului apei la diferite nivele de organizare ale plantelor de cultură, precum şi evidenţierea premiselor de optimizare exogenă a stării funcţionale, creşterii şi productivităţii plantelor în condiţii de secetă.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. S-au stabilit deosebiri distincte în capacitatea de autoreglare a status-ului apei plantelor isohidrice (Zea mays L.) şi anisohidrice (Sorghum bicolor (L.) Möench) în condiţii de secetă. Bazisul fiziologic a toleranţei la secetă a plantelor anisohidrice este capacitatea înaltă de homeostatare a apei, asigurată prin compensarea apei consumate la transpiraţie din contul activităţii de absorbţie a sistemului radicular, prin menţinerea conductibilităţii hidraulice şi fluxului apei spre frunze. Au fost constatate diferenţe după caracterele morfologice adaptive a plantelor iso- şi anisohidrice: reducerea suprafeţei de evaporare prin senescenţa frunzelor inferioare (la porumb) şi lăstarilor adventivi (la sorg), frunze rulante (la porumb), cutinizare şi exudatii de oxizi de siliciu (la sorg). S-a demonstrat, că acidul salicilic şi salicilaţii (NH4+, K+, Mg+2) participă în inducţia mecanismelor de toleranţă a plantelor la secetă prin modularea absorbţiei, conductibilităţii hidraulice, rezistenţei stomatelor şi intensităţii transpiraţiei. Atare modificări adaptive sunt orientate spre eficientizarea maximă a utilizării apei în procesul de producţie. Tratarea seminţelor înainte de semănat şi aparatului foliar al plantelor cu salicilaţi relevant majorează toleranţa organismului la intemperiile ulterioare, ceea ce se repercutează asupra creşterii, productivităţii şi recoltei plantelor.
Semnificaţia teoretică. Descifrarea mecanismelor de autoreglare a status-ului apei plantelor de cultură iso - şi anisohidrice completează cunoştinţele teoretice în domeniul fiziologiei stresului, adaptării şi rezistenţei organismului vegetal în mediu nefavorabil şi poate servi ca bază ştiinţifică pentru elaborarea programelor de diagnosticare, control şi dirijare exogenă a toleranţei, creşterii, dezvoltării şi productivităţii.
Valoarea aplicativă a lucrării. În baza principiilor stabilite despre efectul salicilaţilor asupra parametrilor status-ului apei plantelor în condiţii de secetă au fost elaborate 5 procedee de optimizare a rezistenţei, creşterii şi productivităţii plantelor în condiţii de deficit de umiditate (br. MD nr.nr..3391; 3438;3439; 3466; 3495).
Implimentarea rezultatelor ştiinţifice. Procedeele elaborate pot fi aplicate în agricultură, în particular în fitotehnie, cu scopul sporirii productivităţii şi rezistenţei plantelor la factorii nefavorabili.