|
StatutTeza a fost susţinută pe 1 decembrie 2004 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 decembrie 2004 Autoreferat![]() |
Traumatismul, în ultimul deceniu, a devenit o pandemie devenind o problemă medico - socială. Particularităţile anatomotopografice ce determină poziţia mediană şi proeminentă a nasului, fragilitatea mare a oaselor, dimensiunile mici, raportul intim cu oasele craniului predispun a priori la o incidenţă remarcabilă de fracturare a oaselor nazale. Incidenţa fracturilor oaselor nazale diferă de la sursă la sursă, otorinolaringologii clasează fracturile pe primul loc. Deplasarea fragmentelor fracturate duc la diverse dereglări funcţionale: estetice, de respiraţie, de sensibilitate olfactivă, dereglarea vorbirii, evacuarea secreţiilor paranazale şi canalului lacrimonazal.
Pe parcursul anilor 1998 – 2002, în Centrul Republican de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, care se află în oraşul Chişinău, au fost spitalizaţi cu fracturi ale etajului mijlociu al feţei 1107 bolnavi, ceea ce constituie 31,62% din numărul bolnavilor trataţi în secţia dată, incidenţa fracturilor date au înregistrat o creştere continuă. Din cei 692 de bolnavi cu fracturi ale complexului nazoetmoidal: fractură fără deplasare şi deschise - câte 18,35%, cu deplasare - 63,29% cazuri. În 15,75% cazuri fracturile complexului nazoetmoidal au fost izolate şi în 84,24% cazuri -traumatismul nazal este asociat.
Pentru rezolvarea sarcinilor lucrării, au fost utilizate şi unele investigaţii speciale: determinarea gradului de deplasare a fragmentelor fracturate ale oaselor nazale în plan lateral, determinarea locului fracturii, aprecierea respiraţiei nazale, determinarea mirosului în fracturile etajului mijlociu al feţei.
Determinarea locului fracturii, gradului de deplasare a fragmentelor fracturate în plan lateral şi determinarea dereglării sensibilităţii olfactive au fost realizate la 75 de bolnavi cu fracturi ale oaselor nazale până şi după intevenţie chirurgicală trataţi în secţia Chirurgie Oro-Maxilo-Macială.
Pentru aceasta a fost utilizat dispozitivele şi metodele propusă de noi. Pentru studierea dereglării respiraţiei nazale au fost examinaţi 68 de bolnavi, până şi după tratamentul chirurgical s-a folosit pneumotahograful universal cu integrator.
Studiul prezent atestă comparativ eficienţa metodelor contemporane de diagnostică şi tratament, desemnând pentru evaluare două loturi (lotul de studiu – 38 de bolnavi şi lotul martor - 37), dar asistaţi prin diferite manevre de acces chirurgical – imobilizarea fragmentelor fracturate cu aplicarea fixatorului exoendonazal – în lotul de studiu; şi trataţi prin metodele de fixare cu meşe endonazale – în lotul de referinţă.
Datele obţinute au fost supuse analizei statistice conform metodelor uzuale de cercetare biologică după criteriile Fischer – Student, Vilcocson – pentru perechi conjugate şi Man – Uitni – pentru grupuri mici.
Determinarea locului fracturii oaselor nazale cu ajutorul examenului radiologic şi grilei, variază cu media de 4,8 cm, permite aplicarea elevatorului cu exactitate în timpul intervenţiei chirurgicale micşorând traumatismul intraoperator.
Stabilirea gradului de deplasare a fragmentelor fracturate nazale, cu media de deviaţie de 18 grade de la mediana feţei, indică tactica de tratament la bolnavii cu fracturi ale oaselor nazale.
Aprecierea dereglării mirosului şi respiraţiei nazale a bolnavilor cu fracturi ale oaselor nazale permite aprecierea dereglărilor funcţionale cu scopul stabilirii diagnosticului şi evidenţei în dinamică a accidentatului.
Elaborarea procedeelor chirurgical-ortopedice în tratamentul bolnavilor cu fracturi ale oaselor nazale permite ameliorarea rezultatelor estetice şi funcţionale.
Determinarea dereglărilor funcţionale şi folosirea fixatorului nazal sporeşte calitatea recuperării
bolnavilor cu fracturi ale complexului nazoetmoidal şi etajului mijlociu al feţei, asigurând
refuncţionalizarea precoce a masivului facial şi micşorând complicaţiile în traumatismul dat.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: