|
StatutTeza a fost susţinută pe 20 iunie 2014 în CSSşi aprobată de CNAA pe 9 octombrie 2014 Autoreferat![]() ![]() |
Structura tezei de doctorat este compusă din compartimente în următoarea succesivitate: cuprins, introducere, trei capitole, care înglobează nouă secţiuni, concluzii generale şi recomandări, bibliografie, 7 anexe. Dimensiunea cantitativă a cercetării cuprinde 137 de pagini, iar lista de referinţe însumează 230 denumiri. Rezultatele obţinute sunt publicate in şapte lucrări stiinţifice.
Domeniul studiului12.00.02 - Drept public (Drept financiar); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept
Scopul studiului evidenţierea problemelor existente în domeniul asigurării securităţii financiare şi elaborarea de recomandări teoretice şi practice care ar oferi soluţii pentru instituirea unui sistem centralizat de securitate financiară şi pentru îmbunătăţirea mecanismului de drept al asigurării securităţii financiare a Republicii Moldova la etapa actuală.
Obiectivele lucrării: precizarea fondului de noţiuni aferente securităţii financiare şi a conţinutului conceptului de „securitate financiară” în baza analizei abordărilor problemelor ce ţin de asigurarea securităţii; cercetarea sistemului de securitate financiară, identificarea şi justificarea rolului său în sistemul securităţii economice şi a celei naţionale; analiza experienţei autohtone şi străine în materia asigurării securităţii financiare a statului; identificarea şi justificarea direcţiilor conceptuale de perfecţionare a mecanismului de asigurare a securităţii financiare a Republicii Moldova.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în faptul, că pentru prima dată s-a încercat de a face o analiză complexă a securitaţii financiare, ca a unei categorii de drept şi a unei instituţii juridice cu rolul organelor statului în asigurarea sa. Cerinţelor noutăţii corespunde amplu şi noua argumentare a abordarii teoretico- juridice la conceptul de securitate financiară şi dezvăluirea mecanismului juridic de asigurare a ei.
Ca decizie în principalele probleme ştiinţifice din studiu servesc: definirea „securităţii financiare” a statului drept nivel şi barometru al sistemului său financiar; concluziile teoretice din analiza experienţei autohtone şi externe în ce priveşte funcţionarea sistemului securităţii financiare a statului şi a mecanismului de drept de asigurare a acesteia; recomandări practice, ce au drept scop crearea unui sistem centralizat de securitate financiară în Republica Moldova şi de îmbunătăţire a mecanismului de drept privind asigurarea ei.
Semnificaţia teoretică. Pornind de la atingerea scopului şi obiectivelor cercetării, conţinutul tezei dezvăluie o analiză complexă a problemei asigurării securităţii financiare a statului. De asemenea, au fost depistate şi temeinic analizate cele mai importante probleme şi aspecte ce ţin suportul teoretico-juridic în realizarea conceptului de securitate financiară.
Valoarea aplicativă a lucrării. La baza cercetării ştiinţifice a fost pusă ideea analizei posibilităţilor sistemului de securitate financiară a statului şi a mecanismului juridic de asigurare a lui, iar rezultatele, concluziile şi recomandările obţinute au fost racordate la nivelul recomandărilor concrete ştiinţific–argumentate.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Propunerile şi recomandările teoretico-practice expuse în lucrare, pot fi utilizate la elaborarea diferitor politici şi concepţii ce au tangenţe cu securitatea financiară.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: