|
StatutTeza a fost susţinută pe 24 iulie 2015 în CSSşi aprobată de CNAA pe 7 octombrie 2015 Autoreferat![]() TezaCZU 343.98 (043.3)
|
Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 261 de titluri, 155 de pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studiu: studiul ştiinţific a fost axat pe domeniul criminalisticii, atenţia fiind acordată particularităţilor de investigare criminalistică a faptelor săvârşite în legitimă apărare.
Scopul şi obiectivele lucrării. Studierea esenţei şi conţinutului cauzei de legitimă apărare în vederea evidenţierii particularităţilor de investigare judiciară, prin punerea în evidenţă a algoritmului tactic ce urmează a fi aplicat de către organele de urmărire penală la cercetarea faptei săvârşite în legitimă apărare.
Obiectivul principal constă în evidenţierea particularităţilor tactice de efectuare a unor acţiuni de urmărire penală în vederea probării existenţei cauzei de legitimă apărare. Printre alte obiective enumerăm şi particularităţile de probare a existenţei semnelor legitimei apărări în acţiunile angajaţilor de poliţie, condamnatului şi împotriva atacului săvârşit de o persoană iresponsabilă.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Teza prezintă una dintre primele cercetări complexe în Republica Moldova consacrată metodicii de investigare a faptei săvârşite în legitimă apărare. Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţific efectuat, constituie finalitatea unei cercetări interdisciplinare, care reprezintă prin sine o noutate pentru Republica Moldova. Semnificaţia teoretică. Sub aspect teoretic, lucrarea constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate din Republica Moldova şi din străinătate, cu referire specială la cauza de legitimă apărare. Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvate de investigare a faptei săvârşite în legitimă apărare.
Valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa aplicativă rezidă în redarea unor concepţii, soluţii, propuneri vizavi de aspectul penal, procesual-penal şi criminalistic al problematicii supuse studiului.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele obţinute pot fi utilizate de profesori în
procesul instructiv-didactic în cadrul instituţiilor de învăţământ cu profil juridic, precum şi de
specialiştii practicieni implicaţi în combaterea şi descoperirea infracţiunilor.
În examinare [3] :
Arhiva tezelor: