|
StatutTeza a fost susţinută pe 8 iulie 2016 în CSSşi aprobată de CNAA pe 6 octombrie 2016 Autoreferat![]() TezaCZU 544.165.546.72(043.3)
|
Teza este constituită din compartimentul de introducere, patru capitole în care sunt prezentate noțiuni teoretice și contribuții proprii ce constau din rezultate obținute experimental și teoretic, concluzii generale și recomandări, bibliografie cu 232 titluri, 2 anexe, 114 pagini de text de bază, 22 tabele și 48 figuri.
Rezultatele obținute sunt publicate în 12 lucrări științifice. Cuvinte-cheie: nanoparticule de fier, mecanisme moleculare, biosorbție, Dunaliella salina, biomineralizare, lactoferina, simulări de dinamică moleculară.
Domeniul de studiu: 144.01. - Chimie fizică Scopul tezei constă în studierea aspectelor fizico-chimice și mecanismului sintezei microbiologice a nanoparticulelor pe bază de fier.
Obiective: elaborarea unei metodologii de testare a microorganismelor pentru identificarea capabilității de obținere a nanoparticulelor, la nivel de laborator; identificarea factorilor fizico-chimici ce favorizează procesul de sinteză microbiologică a nanoparticulelor; cercetarea unor proteine pentru stabilirea mecanismelor care stau la baza procedeului dirijat de sinteză a nanoparticulelor de fier.
Noutatea și originalitatea științifică. Pentru prima dată au fost stabilite mecanismele procesului de sinteză microbiologică a nanoparticulelor de fier. Pentru prima dată a fost utilizată metoda de simulare de dinamică moleculară pentru cercetarea mecanismelor procesului de sinteză a nanoparticulelor de fier.
Problema științifică soluționată constă în identificarea mecanismelor ion-moleculare care stau la baza procedeului dirijat de sinteză a nanoparticulelor de fier cu utilizarea tulpinii de microalge verzi Dunaliella salina CNM-AV-02 fapt ce va permite optimizarea metodelor microbiologice existente. Semnificația teoretică. Rezultatele obținute contribuie la consolidarea cunoștințelor despre mecanismele care stau la baza procesului de sinteză microbiologică a nanoparticulelor de fier cu utilizarea microalgelor. De asemenea, a fost demonstrată posibilitatea utilizării metodelor de simulare de dinamică moleculară pentru explicarea fenomenelor fizico-chimice ce se petrec la nivel molecular.
Valoarea aplicativă a lucrării. Cercetările aplicative au permis elaborarea unei metode de evaluare a capabilității microorganismelor de a sintetiza nanoparticule, dar și de optimizare a metodelor microbiologice existente pentru modificarea dirijată a parametrilor fizico-chimici ai nanoparticulelor de interes științific.
Implementarea rezultatelor științifice. Metoda de evaluare a microorganismelor pentru identificarea capabilității de obținere a nanoparticulelor, la nivel de laborator, a fost testată în Laboratorul de Ficobiotehnologie, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie AȘM