|
StatutTeza a fost susţinută pe 28 ianuarie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 27 aprilie 2006 Autoreferat![]() TezaCZU 330.837(478)(043)
|
Scopul cercetării constă în reflectarea rolului instituţiilor informale în dezvoltarea economică şi elaborarea recomandărilor concrete în vederea ameliorării mediului economic instituţional în Republica Moldova
În vederea realizării acestui scop am conturat următoarele obiective ale cercetării: analiza gândirii economice universale în scopul delimitării conţinutului economic al instituţiilor informale şi a rolului lor în cadrul teoriilor dezvoltării economice; sistematizarea criteriilor de eficienţă a instituţiilor informale; cercetarea impactului instituţiilor informale asupra raţionalităţii economice a indivizilor; determinarea modalităţilor de estimare calitativă şi cantitativă a instituţiilor informale; analiza interdependenţei statice şi dinamice dintre instituţiile formale şi cele informale; aprecierea globalizării ca factor şi rezultat al modificării instituţiilor informale; evidenţierea instituţiilor informale cu impact negativ asupra dezvoltării economice autohtone; elaborarea unui model de proiectare instituţională aplicabil pentru Republica Moldova.
Metodologia cercetării reflectă conţinutul interdisciplinar al instituţiilor informale, din care motiv am utilizat diverse abordări clasice şi contemporane, din domeniul ştiinţelor economice, sociale, culturale şi politice: abstracţia ştiinţifică, analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, analogia. Un rol important îl revine procedeului comparaţiei, specific curentului instituţionalist. Cercetarea a fost realizată pornind de la simplu la compus, de la istoric la logic, de la general la particular.
Noutatea ştiinţifică a investigaţiei constă din repoziţionarea instituţiile informale care au devenit obiecte de analiza economică; abordarea complexă a instituţiilor informale, ele fiind integrate în procesul cognitiv al deciziei; aplicarea modelului multidimensional al lui G. Hofstede la aprecierea impactului instituţiilor informale asupra dezvoltării economice; analiza convergenţei instituţionale şi argumentarea necesităţii promovării protecţionismului instituţional – cultural în vederea păstrării integrităţii naţionale; demonstrarea rolului diferit al instituţiilor informale în diverse societăţi nu în funcţie de tradiţionalismul acestora, ci de specificul dezvoltării lor naţionale; concretizarea schemei procesului de proiectare instituţională şi elaborarea unui set de recomandări în vederea diminuării impactului negativ al instituţiilor informale care frânează dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Concluziile şi recomandările rezultate din investigaţia efectuată pot fi utilizate la importul instituţiilor formale şi informale, precum şi la elaborarea strategiilor care vizează securitatea economică şi păstrarea identităţii naţionale.