|
StatutTeza a fost susţinută pe 18 februarie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 27 aprilie 2006 Autoreferat![]() TezaCZU 341.2:341.7(043.3)![]() 149 pagini |
Protecţia diplomatică a naţionalilor aflaţi peste hotarele ţării şi-a ocupat locul cuvenit in sistemul de protecţie a drepturilor indivizilor. Cu toate acestea, instituţia protecţiei diplomatice rămâne a fi unul dintre cele mai controversate subiecte în dreptul internaţional, iar inaintarea unor potenţiale răspunsuri, care să nu reprezinte pista altor probleme, pare a fi imposibil. Această teză de doctorat, cu regret, reprezintă prima încercare în literatura juridică din Moldova de a prezenta un vast spectru al problemelor cuprinse de protecţia diplomatică.
Bazandu-se pe concepţia tradiţională a protecţiei diplomatice, dar cu luarea în vedere a tendinţelor contemporane ale dreptului internaţional, orientate în special spre o vastă recunoaştere şi protecţie a drepturilor indivizilor, autorul lucrării şi-a fixat scopul: de a efectua o cercetare complexă a conţinutului şi naturii juridice a instituţiei protecţiei diplomatice în dreptul internaţional, prin evidenţierea condiţiilor de acordare a protecţiei diplomatice; de a stabili relaţia dintre regulile protecţiei diplomatice şi legislaţia internaţională cu privire la protecţia drepturilor omului, precum şi sugerarea căii în care protecţia diplomatică poate fi utilizată în calitate de metodă în scopul avansării protecţiei drepturilor omului; de a fixa volumul obligaţiei statului naţional de a proteja cetăţenii săi în baza dreptului internaţional contemporan; de a sublinia unele aspecte cu privire la acordarea protecţiei diplomatice şi consulare cetăţenilor Uniunii Europene.
Concluziile şi recomandările propuse de către autor pot fi utilizate în procesul de precizare, completare şi creare a noilor norme juridice în domeniul protecţiei diplomatice, şi nu în ultimul rând ar contribui la lărgirea şi aprofundarea cercetărilor ştiinţifice din domeniul respectiv al dreptului internaţional.
Materialul expus în lucrare poate fi util şi unui vast cerc de cititori care sunt interesaţi în cultivarea propriei culturi juridice.
În examinare [1] :
Arhiva tezelor: