|
StatutTeza a fost susţinută pe 14 septembrie 2018 în CSSşi aprobată de CNAA pe 25 ianuarie 2019 Autoreferat![]() TezaCZU 821.133.1.0. (043.2)
|
Domeniul de studiu:Teoria literaturii
Scopul cercetăriiconstă în configurarea unei noi perspective de analiză a textului literar în spațiul românesc – sociocritica – prin expunerea principalelor ei concepte şi noţiuni, direcții, reprezentanți, precum şi ilustrarea aplicabilității eficiente a instrumentelor ei de analiză pe un text concret.
Obiectivele cercetării:
Noutatea și originalitatea științificăa tezei constă în realizarea, pentru prima dată în spaţiul cercetării româneşti, a unei sinteze a principalelor contribuţii care au dus la configurarea sociocriticii. S-a pus accentul şi s-au analizat pe larg lucrările teoretice ale unor cercetători francezi, care au pus bazele noii discipline. Sociocritica a conjugat tipurile de abordare extrinsecă şi intrinsecă a textului literar, fapt ce a permis o analiză complexă a textului literar în cadrul unei discipline desprinse din studiile sociologice. Premisa sociocriticii constă în faptul că forma operei literare comportă informaţie socială. Astfel, literaritatea devine, pentru prima dată, un obiect de studiu central în abordările de tip sociologic.
Problema științifică soluționată în domeniul cercetat rezidă în proiectarea unei viziuni de ansamblu a sociocriticii şi în propunerea unui angrenaj teoretic care împrospătează modul de interpretare a literaturii şi deschide calea unor noi studii asupra discursului socialităţii unor opere literare canonice. Lucrarea reînnoieşte contactul cu cercetările întreprinse în ultimele decenii în spațiul francofon.
Importanța teoretică și aplicativă a tezei constă în propunerea unui aparat conceptual care va permite criticii şi istoriei literare să surprindă discursuri sociale în formele de expresie literare. Studiul poate deveni un reper pentru teoreticienii preocupați de direcția sociologică, ori de noile direcții de cercetare a textului literar. Demersul oferă și modalități practice de analiză și interpretare a operei din perspectivă sociocritică, prin aplicarea lor asupra faptelor literare.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele tezei au fost aplicate în cadrul proiectului Concepte operaționale și instrumente de analiză a textului literar. Ideile de bază ale acestui studiu au fost reflectate în șase articole apărute în edițiile periodice de profil din Republica Moldova și în opt comunicări la conferințe naționale și internaționale.
1. DE LA SOCIOLOGIE ŞI SOCIOLOGIA LITERATURII LA SOCIOCRITICĂ: TEORII, CONCEPTE, REPREZENTANȚI
2. DIRECŢII ŞI ŞCOLI ALE SOCIOCRITICII. ROLUL SOCIOCRITICII FRANCEZE
3. DISCURSURILE SOCIALITĂȚII ÎN ROMANUL LUI LOUIS-FERDINAND CÉLINE CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL NOPȚII
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI