Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english

CNAA / Teze / 2019 / mai /

Contabilitatea veniturilor personalului şi perfecţionarea acesteia


Autor: Cebotari Anna
Gradul:doctor în economie
Specialitatea: 08.00.12 - Contabilitate; audit; analiză economică
Anul:2019
Conducător ştiinţific: Vasile Bucur
doctor habilitat, profesor universitar, Academia de Studii Economice a Moldovei
Instituţia: Academia de Studii Economice a Moldovei

Statut

Teza a fost susţinută pe 20 mai 2019 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 9 iulie 2019

Autoreferat

Adobe PDF document0.44 Mb / în română

Teza

CZU 657.471.12 (043) (478)

Adobe PDF document 3.21 Mb / în română
245 pagini


Cuvinte Cheie

veniturile personalului, salariu, recompensă, plan de pensii, pensii, absen țe cumulate, absențe necumulate, profit/pierdere actuarială, provizion, situații financiare

Adnotare

Structura tezei: adnotare, introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, bibliografie (147 de titluri), 150 de pagini text de bază, 4 figuri, 17 tabele, 2 grafice şi 45 de anexe. Rezultatele obținute sunt publicate în 8 lucrări ştiințifice.

Domeniul de studiu: contabilitate Scopul lucrării constă în investigarea aspectelor teoretice şi practice ale contabilității veniturilor personalului şi elaborarea direcțiilor de perfecționare a acesteia în conformitate cu cerințele internaționale.

Obiectivele cercetării: examinarea definiției de venituri ale personalului şi concretizarea modului de clasificare, recunoaştere şi delimitare a acestora; analiza conceptelor teoreticometodologice care stau la baza contabilității veniturilor personalului; argumentarea abordărilor privind componența, structura, evaluarea şi gestionarea veniturilor personalului; identificarea aspectelor problematice aferente contabilității veniturilor personalului în funcție de natura acestor venituri cu respectarea principiului delimitării costurilor/cheltuielilor pe perioade gestionare; abordarea problemelor privind generalizarea şi prezentarea informației aferente veniturilor personalului în situațiile financiare; determinarea rolului informației contabile privind veniturile personalului în procesul decizional şi altele.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a lucrării constau în dezvoltarea teoretică a definiției de venituri ale personalului, salariu privit la general, salariu de bază şi suplimentar, formă şi sistem de salarizare, recompense şi elaborarea recomandărilor aferente stabilirii unor criterii de clasificare şi delimitare a acestora, a politicilor contabile aferente veniturilor personalului, fundamentarea necesității de elaborare a unui SNC privind contabilitatea veniturilor personalului şi armonizarea lui cu prevederile celui internațional, determinarea veniturilor postangajare, utilizând calculele actuariale, analiza metodelor de determinare a provizionului pentru plata indemnizațiilor de concediu de odihnă şi argumentarea economică a celei mai obiective între ele, perfecționarea modului de prezentare a informațiilor aferente veniturilor personalului în situațiile financiare prin elaborarea unor anexe şi notei informative suplimentare aferente.

Problema ştiinţifică importanţă, soluționată în domeniul cercetat, constă în: completarea veniturilor curente cu tichetele de masă, perfecționarea contabilității veniturilor personalului, argumentarea propunerilor privind elaborarea unui standard național de contabilitate aferent veniturilor personalului şi armonizarea lui cu actele normative internaționale prin înlăturarea divergențelor dintre reglementările naționale şi internaționale privind contabilitatea veniturilor personalului, precum şi propunerea aferentă modului de prezentare a informațiilor privind veniturile personalului în situațiile financiare şi dezvoltarea acestora. Problema soluționată în teză demonstrează avantajele recomandărilor formulate şi influența benefică a acestora asupra caracteristicilor calitative a informațiilor prezentate de entitățile autohtone, aferente sectorului dat al contabilității.

Semnificaţia teoretică derivă din efectul recomandărilor teoretice şi practice aferente perfecționării contabilității veniturilor personalului în conformitate cu cerințele şi practicile internaționale.

Valoarea aplicativă constă în recomandarea aplicării în practica entităților a Notelor Informative privind prezentarea informației aferente veniturilor personalului, argumentarea abordărilor aferente provizioanelor pentru indemnizațiile concediilor de odihnă şi contabilizarea acestora, punerea în practică a calculelor actuariale aferente veniturilor postangajare în fundamentarea planurilor nestatale de pensii.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: unele din recomandările menționate în teză, precum politicile contabile aferente veniturilor personalului, modul de recunoaştere, evaluare şi contabilizare a diferitelor tipuri de venituri ale personalului, precum şi noile formulare ale registrelor sintetice şi analitice aferente veniturilor personalului propuse au fost acceptate spre a fi implementate în practica contabilă a entităților autohtone. Ele pot fi utilizate şi în procesul didactic al instituțiilor de învățământ în instruirea profesională cu profil economic.

Cuprins


1. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVID CONTABILITATEA VENITURILOR PERSONALULUI
  • 1.1. Concepția veniturilor personalului și evoluția acesteia
  • 1.2. Structura, formele și sistemele de remunerare a angajaților entităților pe autogestiune
  • 1.3. Abordări privind evaluarea și recunoașterea veniturilor personalului
  • 1.4. Concluzii și recomandări la capitolul 1

2. CONTABILITATEA VENITURILOR PE TERMEN SCURT ALE PERSONALULUI ȘI MODERNIZAREA ACESTEIA
  • 2.1. Contabilitatea veniturilor personalului sub formă de salariu și căile de perfecționare a acesteia
  • 2.2. Contabilitatea altor venituri pe termen scurt ale personalului pentru timpul de muncă nelucrat.
  • 2.3. Probleme legate de contabilitatea provizioanelor pentru plata concediilor
  • 2.4. Concluzii și recomandări la capitolul 2

3. PERFECȚIONAREA CONTABILITĂȚII VENITURILOR PE TERMEN LUNG ALE PERSONALULUI
  • 3.1. Modul de determinare a veniturilor postangajare și de perfecționare a contabilității acestora
  • 3.2. Modernizarea contabilității altor venituri pe termen lung ale personalului
  • 3.3. Probleme ce țin de formarea indicatorilor privind veniturile personalului și dezvăluirea informațiilor respective în situațiile financiare
  • 3.4. Concluzii și recomandări la capitolul 3

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFIE