|
StatutTeza a fost susţinută pe 4 octombrie 2019 în CSSşi aprobată de CNAA pe 6 decembrie 2019 Autoreferat![]() TezaCZU 616.64 -036 (043.2)
|
Structura tezei: introducere, șase capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 339 titluri, 11 anexe, 201 pagini de text de bază, 86 tabele, 67 figuri. Rezultatele obținute sunt publicate în 59 lucrări științifice și științifico-didactice.
Domeniu de studiu: urologie și andrologie, epidemiologie Scopul cercetării: Studierea aspectelor epidemiologice, medicale şi sociale a disfuncției erectile, în vederea aprecierii dimensiunilor problemei, identificării corelaţiilor cu alte comorbidităţi, aplicării ca marker de evaluare a sanătăţii bărbatului pentru eficientizarea modalitaţilor de diagnostic şi tratament.
Obiectivele cercetării: (1) determinarea prevalenţei disfuncției erectile la bărbații din Republica Moldova în dependență de principalii factori de risc cunoscuți; (2) evaluarea corelațiilor dintre disfuncția erectilă și unele determinante sociale ale sănătății și identificarea rolului lor în apariția și evoluția disfuncției erectile; (3) evaluarea corelaţilor dintre disfuncţia erectilă şi unele maladii somatice sau stări comorbide asociate cu indentificarea posibilității de utilizare a disfuncției erectile în calitate de marker precoce al unor maladii; (4) identificarea rolului primar sau secundar al maladiilor urologice în apariția, evoluția și tratamentul disfuncției erectile; (5) evaluarea metodelor de diagnostic a disfuncţiei erectile, a chestionarelor standartizate, a unor indicatori biochimici relevanţi; (6) identificarea rolului examinărilor imagistice în stabilirea cauzelor şi a metodelor de tratament a disfuncției erectile; (7) evaluarea modalitaţilor de tratament a pacientului cu DE, cu aprecierea eficacităţii agenţilor terapeutici; (8) evaluarea adresabilității pacienților cu disfuncție erectilă și a aderenţei la metodele de diagnostic și tratament; (9) elaborarea recomandărilor practice şi a unor propuneri manageriale vis-a-vis de managementul disfuncţiei erectile.
Noutatea și originalitatea științifică se bazează pe studierea în premieră pentru R. Moldova a problemei disfuncției erecctile și argumentarea unui concept științific nou de utilizare a disfuncției erectile ca marker precoce al maladilor cardiovasculare sau endocrine.
Problema științifică aplicativă de importanță majoră soluționată. A fost determinată prevalența disfuncției erectile în Republica Moldova și interconexiunile ei cu principalii factori de risc. Au fost elaborate metodologii de evaluare a pacientului cu disfuncție erectilă, ce a permis reconceptualizarea conduitei diagnostice și terapeutice a pacientului. Disfuncția erectilă nu este doar urmare a unor dezechilibre psihologice sau consecință tardivă a unor maladii organice, aceasta este adeseori un marker precoce important al altor maladii fără semnificație clinică la momentul adresării primare a pacientului.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Prezenta cercetare vine să completeze conceptele ştiinţifice contemporane privind etiologia multifactorială a disfuncției erectile și a posibilității de utilizare a acuzelor erectile ca marker precoce a unor maladii cardiovasculare sau endocrine. A fost realizat studiul epidemiologic al disfuncției erectile, ce a constituit un pas important în evaluarea impactului maladiilor nontransmisibile asupra sănătății populației.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele cercetării au fost utilizate în elaborarea protocoalelor clinice naționale privind disfuncția erectilă și prostatita cronică, constituie un suport metodologic pentru medciii urologi și pentru factorii de decizie din domeniul sănătății publice. Au fost implementate în cadrul activității didactice a USMF „Nicolae Testemițanu” prin includerea în curriculile de studii universitare la disciplina Urologie, iar argumentele științifice au permis crearea cursului opțional nou „Andrologie și sexopatologie”.