|
StatutTeza a fost susţinută pe 20 decembrie 2019 în CSSşi aprobată de CNAA pe 28 februarie 2020 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 657.922 (043.3)
|
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia alcătuită din 184 de titluri, 47 anexe și este expusă pe 170 de pagini text de bază și conține 28 de tabele, 49 figuri și 41 de formule. Cercetările sunt reflectate în 16 publicații științifice cu un volum de 9,25 c.a.
Domeniul de studiu: management financiar, gestiunea valorii întreprinderii.
Scopul cercetării constă în identificarea, dezvoltarea și aplicarea mecanismului de gestiune a valorii în situație de criză.
Obiectivele cercetării: studierea conceptuală a noțiunilor de valoare și gestiune a valorii întreprinderii, aprecierea rolului și impactului activității financiare asupra valorii întreprinderii; examinarea indicatorului valorii întreprinderii prin prisma importanței acestuia pentru dezvoltarea întreprinderii, analiza teoriilor și modelelor de bază existente în vederea gestiunii valorii întreprinderii; cercetarea situațiilor de criză în activitatea întreprinderii, determinarea rolului și particularităților redresării situației de criză în sistemul managementului financiar prin prisma teoriei valorii întreprinderii; elaborarea mecanismelor de diagnosticare a situației de criză și a particularităților gestiunii crizei în baza principiilor valorii în funcție de etapa ciclului de viață a întreprinderii; identificarea modelelor de gestiune a valorii întreprinderii și cercetarea particularităților aplicării în practica corporativă autohtonă; identificarea și analiza problemelor în evaluarea și gestiunea valorii întreprinderilor din Republica Moldova și propunerea soluțiilor privind redresarea întreprinderilor autohtone; elaborarea recomandărilor de perfecționare a procesului decizional prin optica valorii întreprinderii.
Noutatea științifică constă în: dezvoltarea conceptelor de „valoare de piață a întreprinderii”, „valoare a întreprinderii” și „gestiune a valorii întreprinderii” prin prisma dimensiunii financiare a activității întreprinderii; argumentarea mecanismului de identificare a etapei crizei organizaționale în funcție de evoluția indicatorilor valorii; argumentarea mecanismului gestiunii depășirii situațiilor de criză prin prisma valorii întreprinderii; fundamentarea și argumentarea sistemului de gestiune a valorii întreprinderii în situație de criză; identificarea mecanismului de stabilire a punctul critic de apariție a crizelor în cadrul întreprinderii și aprobarea metodologiei de diagnosticare a situației de criză; argumentarea vectorii decizionali în gestiunea crizelor la diferite etape ale ciclului de viață a întreprinderii; identificarea modelului de gestiune operativă și modelului de gestiune strategică a valorii întreprinderii; elaborarea și testarea modelului econometric de estimare a valorii întreprinderilor autohtone; elaborarea și aplicarea modelului de estimare a structurii optime a capitalului aplicabil în condițiile Republicii Moldova; elaborarea și argumentarea procesului decizional de redresare a situației de criză prin optica valorii întreprinderii.
Problema științifică importantă soluționată în domeniul de cercetare constă în fundamentarea științifică și metodologică a mecanismului de gestiune a valorii în redresarea întreprinderii în situație de criză, iar direcțiile de soluționare a problemei de cercetare vor fi axate pe dezvoltarea unui sistem de diagnosticare a situației de criză și particularităților gestiunii crizei în baza valorii, precum și dezvoltarea modelelor de gestiune a valorii în practica corporativă autohtonă.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei sunt determinate de cercetarea și dezvoltarea conceptelor de valoare de piață a întreprinderii și gestiune a valorii întreprinderii; elaborarea modelelor de diagnosticare a situației de criză în cadrul întreprinderii; fundamentarea particularităților metodologice ale gestiunii valorii întreprinderii în redresarea întreprinderilor autohtone; evidențierea problemelor și restricțiilor în gestiunea valorii întreprinderilor în practica Republicii Moldova.
Modelele propuse în cadrul tezei vor contribui la operativitatea depistării situațiilor de criză, localizării ariei de influență și găsirea soluțiilor de depășire a acestora.
Rezultatele cercetărilor efectuate vor putea fi utilizate în activitatea practică a întreprinderilor industriale, firmelor de audit și consulting, a organizațiilor profesionale independente, în sistemul de instruire a cadrelor din economia națională și a studenților de la instituțiile de învățământ superior cu profil economic etc.
Implementarea rezultatelor științifice: cele mai importante rezultate ale cercetării au fost acceptate spre
implementare de către întreprinderile industriale autohtone, precum: „Incomlac” SA., „Moldagrotehnica” SA.,
„Floarea Soarelui” SA., „Magistrala” S.A., „Electromontaj-Nord” S.A. ș.a
În examinare [5] :
Arhiva tezelor: