|
StatutTeza a fost susţinută pe 6 decembrie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 18 ianuarie 2007 Autoreferat![]() |
Fracturile de mandibulă (FM) ocupă un loc de frunte în chirurgia O.M.F.nu numai prin frecvenţa crescută, dar şi prin aspectele extrem de variate pe care le poate avea, datorită factorilor etiologici foarte variaţi, având în vedere violenţa şi puterea distructivă a agenţilor traumatizaţi, precum şi raporturile dintre acestea şi organism.
Principalii factori etiologici de producere a traumatismului maxilarului inferior sunt practic aceiaşi în toate ţările, însă pot să difere zona geografică, densitatea populaţiei, starea socio-economice a ţării respective.
Principiile obiective ale cercetării în funcţie de cercetările noastre au fost: evaluarea incidenţei fracturilor de mandibulă conform datelor de spitalizare a pacienţilor şi optimizarea tratamentului complex al accidentaţilor prin utilizarea noilor metode de diagnostic, de tratament şi de control al proceselor de consolidare.
S-a efectuat analiza 4819 fişe de boală a pacienţilor cu fracturi de mandibulă, trataţi în Centrul republican de chirurgie orală şi maxilo-facială, situat în incinta CNPŞDMU din municipiul Chişinău, R. Moldova, pe parcursul anilor 1990-2004.
În studiu efectuat (perioada de 15 ani) fracturile de mandibulă s-au situat pe locul I cu 68,84% din totalul leziunilor mecanice ale oaselor feţii.
Din totalul de 4819 accidentaţi fracturi de mandibulă unilaterale s-au înregistrat în 3142 de cazuri (65,20%) şi în 1677 de cazuri (34,80%) cu mai multe focare. Procentul localizării focarelor de fractură pe arcul mandibular, în zonele bine individualizate anatomic, este prezentat în ordine descrescătoare: linia de fractură în regiunea unghiului mandibular – 46,11%; regiunea simfizară şi parasimfizară – 16,87%; corpul – 20,53%; ramura mandibulară – 16,49.
Fracturile bilaterale pot apărea într-o mare diversitate de combinaţii privind localizarea focarelor de fractură. Cele mai frecvente asocieri au constituit: unghi–regiunea simfizară şi parasimfizară – 33,56%; unghi–corp -30,55%; cel mai rar întâlnite sunt asocierile corp-corp – 4,55%.
Pentru rezolvarea sarcinii lucrării, au fost utilizate metode de tratament şi investigaţii speciale la un lot de 110 accidentaţii au fracturi de mandibulă, care au administrat un tratament complex şi obişnuit: metoda de fixare a fragmentelor osoase cu şuruburi bicorticale de construcţie proprie şi a firmei ,,Sgnetz’’, metoda de fixare a dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) cu implante dentare de construcţie proprie în edentaţiile extinse, corecţia metabolismului plastic prin administrarea amesticului de aminoacizi ,,Alvezin’’; şi au fost evoluate proceedele de evaluare obiectivă a evoluţiei clinicie a fracturilor de mandibulă prin determinarea pragului sensibilităţii dolore în regiunea fracturii, aprecierea fradului de deschidere a gurii, determinarea electroexcitabilităţii pulpei dintelui din linia de fractură, evaluarea igienei bucale.
Datele obţinute au fost supuse analizei statistice conform metodelor uzuale de cercetare biologică după criteriile Fischer-Student, Vilcocson – pentru perechi conjugate şi Man-Utni-pentru grupuri mici.
Administrarea amesticului de aminoacizi asigură ţesuturile cu material plastic în biosinteza proteinilor, astfel compesând parţial subnutriţia. La pacienţii cărora li s-a aplicat un tratament complex, modificările calitative şi cantitative ale indicilor biochimici sunt mai puţin pronunţate decât la cei cu tratament tradiţional.
Utilizarea şuruburilor bicorticale, în comparaţie cu utilizarea atelelor bimaxilare, are o prioritatevădită pentru faptul că şuruburile oferă posibilitatea fixării rigide a fragmentelor osoase, fară ajustări repetate ale blocajului intermaxilar. Metoda se aplică simplu şi nu necisită un instrumentar special. Prin intermediul implatelor dentare fixăm DVO în edentaţiile extinse. Accidentaţii respectă o igienă orală sătisfăcătoare. Şuruburile nu lezează ţesuturile paradontale şi palpitele interdentare.
Tratamentul complex reduce complicaţiile şi normalizează funcţia sistemului ortognat, asigură volumul de deschidere a cavităţii orale necesar pentru o fonaţie adecvată, pentru alimentaţia obişnuită; contribuie la încadrarea cât mai precoce a accidentului în câmpul de muncă. Examinarea pragului sensibilităţii dolorice, în regiunea fracturii, corelează cu clinica şi pe baza lui, putem urmări procesul de regenerare şi de consilidare a fracturii.
CAPITOLUL V. Interpretarea rezultatelor investigaţionale
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: