Analiza semantico-funcţională a verbelor cauzative în limba română
|
StatutTeza a fost susţinută pe 22 decembrie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 14 iunie 2007 Autoreferat – 0.38 Mb / în românăTezaCZU 811.135.1’367.625:37
|
Cuvinte Cheie
actant,agent, antecedent, argument,cauză, cauzal, cauzativitate, cauzativizare, câmp ( lexico-gramatical, semantico-funcţional ), component semantic, conector logic, consecinţă, construcţie verbală cauzativă, criptotip semantic, element conceptual minim ergativ, eventiv, morfem decauzativ, omonimie ( semantico-funcţională, sintactică ), operator logic, pacient, predicat logic, pro-verb, sem nuclear, sintagmă cauzativă, sinonimie sintactică, situaţie cauzativă, structură ( de adâncime, de suprafaţă, semantică), subiect (cauzat, cauzator, grammatical, logic), transformare ( cauzativă, ergativă), verb ( abstract, cauzativ, denominativ, eurisemic, eventiv, eventiv-obiectiv, eventiv-subiectiv, factitiv, fundamental, general, polisemantic ), verb cauzativ ( contextual, ergativ, existenţial, lexical, morfologic, obiectiv, perifrastic, pronominal, rezultativ, semantic )Adnotare
Studiul de faţă este consacrat categoriei logico-semantice a cauzativităţii, examinate sub aspect lingvistic. Obiectul de bază îl constituie identificarea mijloacelor de limbă, participante la materializarea noţiunii date, precum şi dezvăluirea aspectelor ei semantico-funcţionale.
Noţiunea lingvistică cauzal / cauzativitate de tipul „a face aşa, încât...” este definită ca o corelaţie logico-semantică dintre cauză şi efect ce leagă consecutiv două (sau mai multe) structuri predicative elementare, formând o macrostructură cauzativă complexă. Din acest punct de vedere, sunt examinate sintagme cu subiect (agent) şi obiect (pacient), cu actant cauzator şi actant cauzat (executantul nemijlocit). De asemenea, sunt dezvăluite corelaţiile dintre structurile semantice de adâncime şi cele sintactice de suprafaţă, dintre subiectul logic şi cel gramatical. Pentru caracterizarea actanţilor situaţiei cauzative sunt utilizaţi marcherii /± Animat/ şi /± Uman/.
Delimitarea categoriei de verbe cauzative se face în baza analizei semice şi contextuale, ţinându-se cont de particularităţile semantico-sintactice ale actanţilor, precum şi de indicii semantici /± Uman/, /± Control/, /± Volitiv/, /± Ţintă/, /± Rezultat/ ce apar în funcţie de tipurile de situaţii cauzative.
Rezultatele investigaţiei arată că în limba română se conturează foarte clar un câmp semantico-funcţional al cauzativităţii şi unul lexico-gramatical al verbelor cauzative, ale căror elemente conţin semul generic a cauza. Verbul a face constituie nucleul câmpului lexico-gramatical al cauzativităţii graţie calităţilor sale de lexem cu un înalt grad de abstractizare ce îi permite să fie prezent în structura semantică a tuturor verbelor cauzative.
În limba română contemporană, exprimarea sensului cauzativ se realizează atât la nivelul verbului-predicat (a aduce (pe cineva) = „a face să vină”), cât şi la nivelul enunţului (L-am rugat să vină). Astfel, caracteristicile verbelor cauzative sunt condiţionate, în mare parte, de interdependenţa formei gramaticale a lexemelor verbale, a poziţiei lor sintactice şi a distribuţiei.
Analiza materialului faptic ne permite să relevăm câteva subclase de verbe cauzative în limba română: 1) „lexicale” (semantice); 2)”morfologice”; 3) „ergative” (G.Pană-Dindelegan); 4) „perifrastice”; 5)”pronominale”.
Cauzativele lexico-semantice sunt mai puţin răspândite comparativ cu alte mijloace de exprimare a situaţiei cauzative. Lipsa unor unităţi lexico-semantice pentru redarea legăturilor obiective existente între fenomenele realităţii obiective vine s-o compenseze gramatica. De exemplu, noţiunea „cauzativitate” poate fi exprimată şi la nivel morfologic (în cadrul opoziţiei morfo-sintactice). Alteori, semnificantul nu se prezintă sub formă sonoră, ci sub forma unei reguli gramaticale. Drept exemplu poate servi fenomenul conversiei ce constă în trecerea unui lexem dintr-o clasă gramaticală de cuvinte în alta. În alte cazuri are loc modificarea caracteristicilor funcţional-sintactice ale unităţii lexicale, aşa cum se întâmplă la cauzativele ergative.
Verbele cauzative, fiind o clasă de cuvinte sui generis, reflectă interacţiunea dintre morfologie, sintaxă şi semantică. Prezenta cercetare deschide noi perspective pentru investigaţiile ulterioare, studiul situându-se la intersecţia dintre logică, semantică şi gramatică.
Cuprins
Capitolul I. Categoria noţională a cauzativităţii şi mijloacele de exprimare a ei în limba română
- 1. Definirea conceptelor “cauzativitate”, “situaţie cauzativă”, “verb cauzativ”
- 2. Problema delimitării verbelor şi sintagmelor cauzative
- 3. Scurt istoric al evoluţiei verbelor şi a sintagmelor cauzative
- 4. Câmpul semantico-funcţional al cauzativităţii în limba română
Capitolul II. Verbul a face în structurile cauzative
- 1. Cauzative sau factitive?
- 2. Corelaţia dintre verbele factitive şi verbele eventive
- 3. Valorile semantice ale verbului a face în sintagmele cauzative
Capitolul III. Tipologia verbelor şi a sintagmelor cauzative
- 1. Preliminarii
- 2. Opoziţia de tip lexical
- 3. Opoziţia lexico-frazeologică
- 4. Opoziţia morfo-sintactică
- 5. Opoziţia sintagmatică
- 6. Sintagmele cauzative (cauzativele “perifrastice”)
- 7. Verbe cauzative ce nu formează opoziţia cauzativ–noncauzativ
- 8. Cauzativele pronominale
- 9. Caracteristicile distribuţionale ale verbelor cauzative “perifrastice”
Referenţi Oficiali
- Vasile Botnarciuc
doctor habilitat, profesor cercetător, Universitatea de Stat din Moldova - Alexandru Dîrul
doctor habilitat, conferenţiar cercetător, Institutul de Filologie Română Bogdan Petriceicu-Hasdeu al USM
Teze
În examinare [1] :
Arhiva tezelor:
Acte Normative
