|
StatutTeza a fost susţinută pe 23 octombrie 2021 în CSSşi aprobată de CNAA pe 28 aprilie 2022 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 343.222:343.61
|
Susținerea tezei va avea loc pe data de 23 octombrie 2021, ora 14.00
Link-ul de participare la susținerea tezei:
https://us02web.zoom.us/j/87590293140?pwd=MXlVOEZVNXZvODEvTlhtY25tUnlsUT09
Structura tezei: introducere, cinci capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 628 titluri, 307 pagini de text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 25 lucrări științifice.
Domeniul de studiu. Lucrarea face parte din domeniul dreptului penal, partea specială.
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul tezei constă în efectuarea unei cercetări aprofundate a răspunderii penale pentru omorul săvârșit în stare de afect, în identificarea vulnerabilităților legate de interpretarea și aplicarea art. 146 CP RM, urmând a fi elaborate şi propuse măsuri concrete privind perfecționarea cadrului normativ în materie. În vederea atingerii scopului propus, au fost formulate următoarele obiective: stabilirea semnelor constitutive ale noțiunii de omor; studierea modelelor de elevaţie juridică străine în vederea identificării similitudinilor şi deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru omorul, săvârșit în stare de afect, din legea penală autohtonă; analiza istorică a reglementărilor privind omorul săvârșit în stare de afect; argumentarea clară, completă şi convingătoare a oportunității atenuării răspunder ii în cazul acestei infracțiuni; relevarea conţinutului obiectului juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; identificarea caracteristicilor victimei infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; stabilirea conţinutului faptei prejudiciabile din cadrul infracţiunii analizate; caracterizarea urmărilor prejudiciabile şi a legăturii cauzale în cazul infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; stabilirea conţinutului vinovăţiei pe care făptuitorul o manifestă la comiterea infracţiunii analizate; caracterizarea stării de afect a subiectului infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM etc.
Noutatea şi originalitatea științifică a tezei sunt determinate de faptul că prezenta lucrare se numără printre primele încercări de a examina aprofundat problemele răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută la art. 146 CP RM. Este prima lucrare în care se examinează practica judiciară în materie, în paralel fiind stabilite carențele tehnico-juridice ale art. 146 CP RM. Mai mult, au fost formulate propuneri concrete de perfecționare a cadrului incriminator și a celui adiacent.
Semnificația teoretică a tezei constă în: definirea bazelor conceptuale ale studiului de drept penal al răspunderii pentru infracțiunea prevăzută la art. 146 CP RM; sistemat izarea abordărilor teoretice referitoare la stabilirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; acumularea unui vast material teoretic şi practic pentru dezvoltarea unor direcţii actuale şi complexe de investigare a infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; trasarea unor noi perspective asupra cadrului teoretico-metodologic al temeiului real şi al temeiului juridic ale răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută la art. 146 CP RM.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în: interpretarea noțiunilor ce apar în art. 146 CP RM este importantă pentru aplicarea corectă și unitară a acestui articol în practica judiciară și pentru dezvoltarea ulterioară a concepțiilor științifice; interpretarea celor mai controversate aspecte, ce caracterizează infracțiunea prevăzută la art. 146 CP RM, va avea un impact cert asupra dezvoltării polemicii ştiinţifice; concluziile și recomandările formulate în teză pot fi aplicate în activitatea practică a organelor de urmărire penală, a procuraturii și a instanțelor judecătorești, precum și în procesul de instruire în cadrul instituțiilor de învățământ cu profil juridic; analiza critică a carențelor și hiaturilor depistate în art. 146 CP RM poate fi luată în considerare de către legislator în vederea îmbunătățirii calitative a textului acestui articol.
În examinare [3] :
Arhiva tezelor: