|
StatutTeza a fost susţinută pe 12 ianuarie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 1 martie 2007 Autoreferat![]() TezaCZU 634.11: 631.543.8: 631.543.81: 631.524.84![]() 246 pagini |
În zona de Centru a Republicii Moldova, pe parcursul anilor 1984 – 2003, s-a studiat: influenţa negativă a monoculturii multianuale a pomilor fructiferi asupra însuşirilor fizice, chimice, stării fitosanitare, fertilităţii solului, creşterii şi productivităţii pomilor. În ansamblu influenţa negativă a monoculturii multianuale a pomilor fructiferi asupra indicatorilor enumeraţi se integrează în noţiunea ştiinţifică „oboseala” solului. Au fost studiate metode care micşorează acţiunea negativă a „oboselii” solului, efectuate cercetări în domeniul înfiinţării plantaţiilor noi de măr destinate producerii merelor pentru industrializare în zonele fabricilor de conserve după defrişarea livezilor bătrîne, neutilizabile, cu valoarea de exploatare scăzută. S-a stabilit că monocultura îndelungată a plantelor pomicole duce la degradarea puternică a însuşirilor fizico-chimice ale solului, la diminuarea fertilităţii lui, înrăutăţirea stării fitosanitare, factori care acţionează extrem de negativ asupra creşterii şi fructificării pomilor tineri plantaţi.
S-a demonstrat posibilitatea de înfiinţare a plantaţiilor noi de măr după defrişarea celor bătrîne după o perioadă de „odihnă” a solului de: 4 – 5 ani după măr, 2 – 3 ani după păr, 1 – 2 ani după prun, cais, vişin, cireş. În această perioadă, pe terenurile respective trebuie de cultivat: lucernă, sparcetă, porumb, măzăriche cu ovăz, orz, rapiţă, ierburi perene. Aceste culturi de cîmp contribuie esenţial la îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice şi fitosanitare ale solului. Au fost elaborate principiile de bază ale proiectării şi alcătuirii sortimentului modern, evidenţiate soiurile pretabile pentru producerea materiei prime destinate industrializării, care corespund cerinţelor tehnice şi tehnologice înaintate de întreprinderile de prelucrare, şi care alcătuiesc un conveier de recoltare şi livrare a producţiei destinate prelucrării ce asigură lucrul ritmic al acestor întreprinderi: 10 la sută soiuri de vară devreme; 15 la sută soiuri de vară tîrzii; 25 la sută soiuri de toamnă devreme; 50 la sută soiuri de toamnă tîrzii: amplasarea raţională a soiurilor în plantaţii.
Au fost elaborate şi propuse pentru transfer tehnologic elementele de bază ale tehnologiei de înfiinţare şi exploatare a livezilor de măr destinate producerii merelor pentru industrializare: formarea coroanei pomilor altoiţi pe portaltoiul M4, după sistemul semiaplatizat cu 4 şarpante şi ax central în formă de fus zvelt, pe portaltoiul MM106 – după sistemul semiaplatizat tip Ypsilon cu 4 şarpante şi centrul deschis; distanţa între rînduri 5 m, în rînd 3 m cu înclinarea şarpantelor de la direcţia rîndului 40 – 45o pentru asociaţiile soi-portaltoi cu vigoarea de creştere puternică, 2,5 m şi 55 – 60o – pentru cele cu vigoarea de creştere medie; 2 m şi 65 – 70o – pentru cele cu vigoarea de creştere slabă; formarea, tăierea şi menţinerea coroanelor de următoarele dimensiuni: la pomii altoiţi pe portaltoiul M4: înălţimea 3,0 – 3,6 m aplatizate într-un plan vertical cu lăţimea la baza coroanelor de 3,0 – 3,2 m, micşorîndu-se spre vîrf pînă la 1,0 – 1,2 m; la pomii altoiţi pe portaltoiul MM106: înălţimea 2,5 – 2,6 m amplasate în două planuri oblice în formă de „V” cu lăţimea la baza coroanelor 2,0 – 2,2 m, care spre vîrf se măreşte pînă la 2,8 – 3,0 m. Sortimentul propus şi tehnologia elaborată asigură intrarea livezilor pe rod economic la anul 3 – 4 după plantare, sporirea rapidă a productivităţii, care în medie la începutul perioadei de fructificare alcătuieşte 18,6 – 26,8 t/ha, recuperarea investiţiilor capitale la anul 5 – 6 după plantare, nivelul rentabilităţii în anii următori fiind de 74 -78 la sută.