|
StatutTeza a fost susţinută pe 31 ianuarie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 19 aprilie 2007 Autoreferat![]() TezaCZU 616.342-002.44-053.9-08
|
După rezultatele investigaţiei complexe efectuate la 75 pacienţi vârstnici cu UD s-a determinat, că în 64% cazuri maladia a evaluat în varianta algică, iar în 20% cazuri – varianta dispeptică. La majoritatea bolnavilor investigaţi diametrul defectului ulceros depăşea 1,0 cm, maladia a fost însoţită de semne ale procesului imun cronic, care s-au manifestat prin inhibarea T-helperilor şi T-supresorilor precum şi diminuarea producţiei de imunoglobuline M, G şi limfocitelor B. Paralel cu aceste dereglări a fost determinată dislipoproteinemie pe contulul creşterii concentraţiei colesterolului, trigliceridelor, LDL colesterolului şi diminuarea concentraţiei HDL colesterolului, s-a evidenţiat intensitatea înaltă a proceselor de oxidare peroxidică a lipidelor şi diminuarea activităţii sistemului antioxidant. În 73,3% cazuri la vârstnici cu ulcer duodenal au fost evidenţiate dereglări grave de microcirculaţie, la 20% -dereglări manifeste şi la 6,7% - dereglări moderate.
Pe fond de terapie triplă standard la vârstnici cuplarea sindromului dolor şi dispeptic, precum şi cicatrizarea defectului ulceros a fost de 2 ori mai lentă comparativ cu persoanele de vârstă medie. Asocierea citoprotectorului BioR sau soluţiei fiziologice ozonate la schema standard de tratament a contribuit la dispariţia mai precoce a sindromului dolor şi dispeptic, diminuarea termenilor de cicatrizare a defectului ulceros. Combinarea citoprotectorului BioR cu schema triplă de tratament antiulceros a contribuit la diminuarea concentraţiei colesterolului, trigliceridelor, LDL colesterolului şi creşterea concentraţiei HDL colesterolului, precum şi creşterea nivelului de T-helperi şi T-supresori, de producere a imunoglobulinelor M, G, şi limfocitelor B. Terapia de bază în combinaţie cu ozonoterapia asigură creşterea protecţiei antioxidante, inhibarea intensităţii proceselor de oxidare peroxidixcă a lipidelor şi favorizează starea microcirculaţiei, ce contribuie la atingerea efectului clinic şi cicatrizarea defectului ulceros în termeni mai precoci