|
StatutTeza a fost susţinută pe 20 mai 2022 în CSSşi aprobată de CNAA pe 30 septembrie 2022 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU [902/904:271.22(478)](043.3)
|
Structura tezei: Introducere, patru capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie cu 149 de titluri, 126 pagini de text de bază, anexe. Rezultatele obținute sunt publicate în 25 lucrări științifice.
Scopul lucrării: constă în cercetarea, salvgardarea și punerea în valoare a veșmintelor liturgice ale mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni prin realizarea unui studiu inovator pluridisciplinar bazat pe conservarea și restaurarea textilelor arheologice descoperite în cripta Înaltului Ierarh din cadrul Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Căpriana.
Obiectivele cercetării: stabilirea dimensiunii arheologice a Mănăstirii Căpriana și a principalelor etape de dezvoltare; analiza, clasificarea și încadrarea descoperirilor textile arheologice din necropola Mănăstirii Căpriana, în costumul feminin și masculin din perioada medievală; elaborarea studiului arheologic privind cripta mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni; elaborarea planului metodologic de cercetare științifică și conservare-restaurare a textilelor arheologice liturgice ale mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni; stabilirea stării de conservare și realizarea practică a conservării-restaurării textilelor arheologice liturgice ale mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni; constatarea valorii istoricodocumentare și cultural-științifice a textilelor arheologice liturgice ale mitropolitului Gavriil Bănulescu- Bodoni; elaborarea conceptului de valorificare muzeală a veșmintelor liturgice arheologice care au aparținut mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Noutatea și originalitatea științifică: cercetarea propusă are o semnificație deosebită, mai ales că este una de pionierat, constituind prima investigație științifică sistematică în domeniul conservării și restaurării patrimoniului textil arheologic din Republica Moldova.
Rezultatele științifice obţinute: rezidă în conservarea, restaurarea și valorificarea muzeală a veșmintelor liturgice arheologice care au aparținut mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Semnificaţia teoretică: constă în valorificarea unei teme centrate pe cercetarea, conservarea și restaurarea textilelor arheologice.
Valoarea aplicativă: lucrarea poate fi utilă atât specialiștilor din domeniul muzeal, cât și celor din mediul universitar, din domeniile: istorie, arheologie, artă textilă, industrie textilă.
Implementarea rezultatelor: diverse aspecte ale problemelor abordate au fost prezentate la conferințe,
simpozioane și colocvii, atât naționale, cât și internaționale, fiind publicate în 25 lucrări științifice (2
ghiduri, 16 articole în reviste ştiinţifice, 3 articole în culegeri științifice și 4 rezumate).