|
StatutTeza a fost susţinută pe 15 decembrie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 24 ianuarie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU 658.1:336.225.676(478)(043)
|
Dubla impunere reprezintă o problemă mondială perpetuă, care generează creşterea presiunii fiscale şi apariţia evaziunii fiscale, frînează desfăşurarea activităţilor economice, diminuează atractivitatea investiţională şi, ca rezultat, minimizează resursele financiare bugetare atrase de la agenţii economici.
Teza de doctor este dedicată cercetării aspectelor ce ţin de: perfecţionarea impunerii internaţionale a veniturilor şi capitalurilor; dezvăluirea mecanismului aplicării eficiente a principilor impunerii la nivel internaţional, în vederea soluţionării problemelor fiscale ale agenţilor economici; definitivarea, pe baza analizei, a conceptului de planificare fiscală în contextul impunerii internaţionale prin aplicarea mecanismelor preţurilor de transfer şi a paradisurilor fiscale.
Un loc important în cadrul tezei a fost acordat: cercetărilor privind cauzele apariţiei dublei impuneri în practica fiscală internaţională; analizei metodelor de eliminare a acesteia, precum şi estimarea posibilităţilor de implementare în practica fiscală autohtonă, apelând la practicile internaţionale avansate, a metodei de trecere în contul cheltuielilor a sumei impozitului achitat peste hotare, drept metodă eficientă de evitare a dublei impuneri de către a agenţii economici din Republica Moldova; cercetării metodelor planificării fiscale, cel mai des utilizate în activitatea economică externă, în vederea evidenţierii avantajelor acestora şi soluţionării problemelor fiscale ale agenţilor economici; aspectelor ce vizează determinarea statutului fiscal al nerezidenţilor ce activează în Republica Moldova în vederea elaborării recomandărilor practice privind investiţiile eficiente din punct de vedere fiscal; cercetării metodelor de optimizare fiscală în scopul argumentării posibilităţii de aplicare a acestora în practica fiscală naţională.
În aspect practic, apelînd la metodologiile testate pe plan internaţional, în teză sunt prezentate recomandări privind: perfecţionarea sistemului fiscal al Republicii Moldova prin optimizarea impozitării nerezidenţilor ce activează în Republica Moldova şi companiilor autohtone ce activează în străinătate; eficientizarea planificării fiscale; determinarea condiţiilor necesare pentru efectuarea investiţiilor eficiente, din punct de vedere fiscal.
Concluziile şi recomandările elaborate în teză reflectă diferite posibilităţi de soluţionare a problemelor specifice agenţilor economici (cazul Republica Moldova) prin aplicarea convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Cercetările realizate pot fi utilizate de către: organele fiscale şi cele legislative în procesul de elaborare a legislaţiei noi şi de perfecţionare a celei existente cu privire la activitatea companiilor autohtone în străinătate şi cea a nerezidenţilor în Republica Moldova; contribuabili – agenţi economici autohtoni şi investitori străini, în vederea structurării fiscale adecvate a obligaţiunii fiscale totale, companiile străine în evaluarea eficienţei fiscale a proiectelor de investiţii; cadrele didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ economic superior în procesul de studii la disciplinele de specialitate în domeniul fiscal.
În examinare [1] :
Arhiva tezelor: