|
StatutTeza a fost susţinută pe 6 februarie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 17 aprilie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU 616.981.214.2-08..612.017
|
S-a efectuat un studiu integru şi multilateral asupra a 165 pacienţi cu erizipel. Toţi bolnavii au fost cercetaţi epidemiologic, clinic şi imunologic. Erizipelul a decurs mai îndelungat la pacienţii de vârstă mai mare de 60 de ani, în special la persoanele, care suportau maladii concomitente ca: obezitatea, tromboflebita membrelor inferioare, diabetul zaharat, micoza plantară sau streptodermia. Cea mai frecventă complicaţie în erizipel s-a dovedit a fi limfangoita, depăşind cu mult rata apariţiei celorlalte afecţiuni. Abcesul, flegmonul, ulcerul trofic şi necroza cutanată, ca complicaţii ale erizipelului, de regulă, au afectat membrele inferioare şi s-au înregistrat mai frecvent în forma bulos-hemoragică a maladiei. Elefantiazisul secundar de fiecare dată a apărut drept complicaţie a suportării erizipelului primar cu localizarea pe membrele superioare şi la bolnavele, care au suportat anterior mastectomia. Rata complicaţiilor erizipelului s-a aflat în corelaţie directă cu gravitatea maladiei, favorizată de factori de risc ca obezitatea, tromboflebita membrelor inferioare, diabetul zaharat şi micoza plantelor. Compliacăţiile erizipelului s-au constatat mai frecvent în forma primară a maladiei, datorită unor procese supurative ca: abcesul, flegmonul şi necroza cutanată, în condiţiile înregistrării de 2 ori mai frecvente a formei eritemo-buloase în erizipelul primar (22,9%±4,2%), decât în cel recidivant (11,4%±4,7%).
Dereglările imune atât în erizipelul primar, cât şi în cel recidivant, s-au caracterizat printr-o leucocitoză de tip neutrofilic în debutul maladiei, apoi - limfocitară la declinul ei, printr-o deficienţă a numărului limfocitelor T-totale, T-teofelinrezistente şi T-teofelinsensibile în perioada ascendentă, de asemenea prin dereglarea raportului TFR/TFS - în perioada de stare a maladiei, consemnând o creştere semnificativă de limfocite-B, a concentraţiei serice şi CIC. Numai pentru forma primară de erizipel erau caracteristice numărul relativ crescut de limfocite T-active şi majorarea concentraţiei IgM serice în perioada de debut a maladiei. Forma recidivantă de erizipel s-a caracterizat prin numărul relativ crescut de limfocite T-active şi majorarea concentraţiei IgG serice în perioada de declin a maladiei. Nivelul sporit al IgA reperzintă un factor de pronostic timpuriu pentru apariţia componentelor buloasă şi/sau hemoragică ale erizipelului.
Dublarea dozei nictemerale de benzilpenicilină (de la 4 la 8 mln. UI) şi aplicarea topică externă a medicamentului autohton „Regesan”, au favorizat micşorarea duratei medii de menţinere a durerii, edemului şi elementelor buloase, scăderea ratei complicaţiilor şi creşterea ponderii pacienţilor externaţi cu însănătoşire în erizipel. Riscul recidivării erizipelului a scăzut de 2 ori la aplicarea asociată a bicilinei-5 şi timalinei.