|
StatutTeza a fost susţinută pe 7 mai 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 19 iunie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU 616.24-002+616.379-008.64
|
A fost realizat un studiu pe un lot de 121 de bolnavi cu pneumonie comunitară. În funcţie de prezenţa sau lipsa diabetului zaharat pacienţii au fost divizaţi în două grupe: 1 – 81 de bolnavi cu PC pe fond de DZ, 2 – 40 de pacienţi cu PC fără fundal diabetic. Au fost cercetate particularităţile clinico-evolutive ale PC la diabetici în comparaţie cu non-diabeticii, particularităţile pneumoniei în dependenţă de tipul DZ (tip 1 şi 2) asociat.
Astfel, se constată, că diabeticii mai des fac bronhopneumonie cu evoluţie trenantă, deseori severă cu tendinţă de afectare bilaterală a pulmonilor. Clinic PC la bolnavii cu DZ se manifestă prin subfebrilitate (65,4%), tuse seacă (38,3%) spre deosebire de non-diabetici, sindrom de induraţie pulmonară mai puţin tipic sau atipic (54,3%), tahipnee şi tahicardie; paraclinic - anemie la 1/3 din diabetici, leucocitoză la 37,0% cu deviere spre stînga în 70,4% cazuri, limfopenie la 43,2% din bolnavi, VSH crescut - la 69,1% din persoanele diabetice cu PC. Conform studiului nostru, pneumonia survine la diabeticii cu durata medie a diabetului de 7,9±0,8 ani, cu prezenţa microangiopatiei diabetice şi pe fond de DZ decompensat. Totuşi, valorile mari ale glicemiei ar fi un factor de sinestătător în favorizarea pneumoniei, indiferent de prezenţa microangiopatiei, deoarece la 22,2% din bolnavii cu pneumonie DZ a fost primar depistat. De menţionat, că pacienţii cu DZ tip 1 sunt într-o stare mai gravă decît cei cu tip 2, pe contul prezenţei la primii a cetoacidozei în 65,0% cazuri.
Evoluţia în dinamică a datelor clinico-paraclinice la diabeticii cu pneumonie este mai îndelungată decît la non-diabetici.
Particularităţile etiologice ale PC la bolnavii cu DZ sunt creşterea incidenţei florei gram-negative şi a Staphylococcus aureus la aceşti pacienţi, spre deosebire de cei fără diabet. Dar, totodată, nu-şi pierde rolul Streptococcus pneumonie, care ocupă locurile de frunte atît la diabetici, cît şi la non-diabetici.
O verigă importantă în tratamentul bolnavilor cu asocierea pneumoniei şi diabetului zaharat este corecţia glicemiei şi compensarea diabetului.
În final, se poate de menţionat, că asocierea pneumoniei comunitare şi a diabetului zaharat duce la agravarea reciprocă şi evoluţia mai gravă a acestor patologii, iar tratamentul necesită a fi complex atît antipneumonic, cît şi hipoglicemiant.