Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

06.01.11 – Programa examenului de doctorat


Recomandări metodice generale

Disciplina Protecţia plantelor este domeniul ştiinţei agricole, care se ocupă de cercetarea organismelor dăunătoare, elaborarea a metodelor şi mijloacelor de protecţie a plantelor împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor şi a tehnologiilor de aplicare a lor, elaborarea sistemelor ecologic inofensive de protecţie integrată a plantelor.

Disciplina Protecţia plantelor are ca scop familiarizarea studenţilor cu sistemele de protecţie a plantelor, principiile de monitorizare, modelare şi reglare a organismelor dăunătoare. Studenţii trebuie să cunoască conţinutul şi schemele funcţionării sistemului de protecţie a plantelor, organismele dăunătoare şi metodele de combatere a lor, metode de reducere a nivelului organismelor dăunătoare cu ajutorul mecanismelor biologice ale sistemului agrotehnic.

Conţinutul cursului

Conţinutul şi schemele funcţionării sistemului de protecţie a plantelor

Sistemul agroecologic ca obiect principal al protecţiei integrate a plantelor Principalele elemente ale protecţiei integrate a plantelor. Schema funcţionării protecţiei a plantelor şi particularităţile ei

Metode de reducere a nivelului organismelor dăunătoare cu ajutorul mecanismelor biologice ale sistemului agrotehnic

. Folosirea soiurilor rezistente Schimbarea mediului de trai al organismelor în scopul oprimării fitofagilor nocivi Introducerea şi strămutarea intraareală a duşmanilor naturali ai organismelor nocive Păstrarea şi ameliorarea activităţii organismelor utile

Metode de obţinere a informaţiei despre sistemul agroecologic

Tipurile de informaţie. Informaţie despre componentul abiotic al sistemului agroecologic

Repartizarea organismelor în spaţiu şi aplicarea metodei selective pentru studierea lor

Metode de evidenţă a organismelor vii

Metode de prelucrare a informaţiei despre sistemul agroecologic

Modelarea proceselor în sistemele agroecologice

Metode de prelucrare a informaţiei

Modele de informaţii şi modelarea lor

Colectarea informaţiei

Pragurile economice de dăunare

Organismele dăunătoare şi metodele de combatere a lor

Caracteristica generală a grupurilor principale de fitofagi nocivi

Bolile plantelor

Buruienile

Fitofagii animali

Metodele principale de combatere a fitofagilor nocivi

Metoda biologică

Micro- şi macroorganismele şi aplicarea lor în protecţia plantelor

Animalele nevertebrate folositoare şi utilizarea lor în protecţia plantelor Metoda chimică

Clasificarea mijloacelor chimice pentru protecţia plantelor

Selectarea formei preparatelor şi a metodelor de aplicare a lor

Cerinţele de bază faţă de metoda chimică

Regulamentele aplicării pesticidelor

Metoda biotehnologică

Metoda genetică

Aplicarea substanţelor biologic active

Aprecierea eficienţei măsurilor de protecţie a plantelor

Dăunători polifagi

Bolile şi dăunătorii culturilor cerealiere păioase

Bolile culturilor cerealiere păioase

Dăunătorii culturilor cerealiere păioase

Sistemul de măsuri la protecţia culturilor cerealiere păioase de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii porumbului

Bolile porumbului

Dăunătorii porumbului

Sistemul de protecţi a porumbului de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii culturilor leguminoase pentru boabe

Bolile culturilor leguminoase

Dăunătorii culturilor leguminoase

Sistemul de măsuri la protecţia culturilor leguminoase pentru boabe de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii lucernei

Bolile lucernei

Dăunătorii lucernei

Sistemul de măsuri la protecţia lucernei semincere de boii şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii florii-soarelui

Bolile florii-soarelui

Dăunătorii florii-soarelui

Sistemul de măsuri la protecţia florii-soareiui de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii sfeclei de zahăr

Bolile sfeclei de zahăr

Dăunătorii sfeclei de zahăr

Sistemul de măsuri la protecţia sfeclei de zahăr de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii tutunului

Bolile tutunului

Dăunătorii tutunului

Sistemul de măsuri la protecţia tutunului de boli şi de dăunători.

Bolile şi dăunătorii culturilor crucifere

Bolile culturilor crucifere

Dăunătorii culturilor crucifere

Sistemul de măsuri la protecţia culturilor crucifere de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii tomatelor şi ale altor culturi legumicole solanacee

Bolile tomatelor şi ale altor culturi-legumicole solanacee

Sistemul de măsuri la protecţia tomatelor şi a altor culturi legumicole solanacee de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii culturilor cucurbitacee

Bolile culturilor cucurbitacee

Dăunătorii culturilor cucurbitacee

Sistemul de măsuri la protecţia culturilor cucurbitacee de bolişi de dăunători

Bolile şi dăunătorii cartofului

Bolile cartofului

Dăunătorii cartofului

Sistemul de măsuri la protecţia cartofului de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii pomilor şi arbuştilor fructiferi

Bolile culturilor seminţoase

Bolile culturilor sîmburoase

Dăunătorii pomilor fructiferi

Dăunătorii sugători

Dăunătorii mugurilor, florilor, fructelor şi ai seminţelor

Dăunătorii rozători de frunze

Dăunătorii tulpinilor şi ai ramurilor

Bolile şi dăunătorii arbuştilor fructiferi

Sistemul de măsuri la protecţia plantaţiilor pomicole de boli şi de dăunători

Bolile şi dăunătorii viţei de vie

Bolile viţei de vie

Dăunătorii viţei de vie

Sistemul de măsuri la protecţia plantaţiilor de viţă de vie de boii şi de dăunători

Literatura de specialitate(de bază)

  1. Baicu Tr., Săvescu A. Combaterea integrată în protecţia plantelor. Editura Ceres, Bucureşti, 1978.
  2. Gulii B.,Pamujac G. Protecţia integrată a planteor Chişinău 1995
  3. Metodici de prognoză şi avertizare a tratamentelor împotriva bolilor şi
  4. dăunătorilor plantelor de cultură. Redacţia de propagandă tehnică agricolă. Bucureşti, 1980.
  5. Антонова В.П. Вредители полевых культур. Кишинев, изд-во «Картя молдовеняскэ», 1977, 114 стр.
  6. Бондаренко Н.В. Биологическая защита растений. Москва, «Колос», 1978, 272 стр.
  7. Контроль и прогноз – основа целенаправленной защиты растений. Академия с/х наук ГДР, 1983, 352 стр.
  8. Павлов. И.Ф. Защита полевых культур от вредителей. Москва, »Россельхозиздат», 1987. 256 стр.
  9. Савковский П.П. Атлас вредителей плодовых и ягодных культур. Киев, «Урожай», 1969, 211 стр.
  10. Интегрированная защита растений /Под ред. Фадеева Ю. Н. и Новожилова К. В. М.: Колос, 1981.—323 с.

Bibliografia suplimentară

  1. Ванек Г., Корчагин В. Н., Тер-Симонян Л. Г., Осницкая Е. А. Атлас болезней и вредителей плодовых, ягодных, овощных
  2. культур и винограда. Братислава: Природа. М.; Колос, 1975.366 с.
  3. Беляев И. М., Горленко М. В., Дьяков Ю. Т., Лекомцева С. Н., Успенская Г. Д. Вредители и болезни полевых культур. М.: Россельхозиздат, 1973.229 с.
  4. Васильев В. П., Лившиц И. 3. Вредители плодовых культур. М.: Колос, 1984.—398 с.
  5. Вредители сельскохозяйственных культур и лесных насаждений, т. 1-3 /Под ред. В. П. Васильева. Киев: Урожай, 1974.
  6. Вронских М. Д. Защита полевых культур от вредителей и болезней. Кишинев, Картя Молдовеняска, 1988. 297 с.
  7. Гулий В. В., Иванов Г. М., Штерншис М. В. Микробиологическая борьба с вредными организмами. М.: Колос., 1982 с.
  8. Гулий В. В., Рыбина С. Ю. Вирусные болезни насекомых и их диагностика. Кишинев: Штиинца, 1988. 187 с.
  9. Кравцов А. А., Голыщин H. M. Химические и биологические средства защиты растений //Справочник. М.: ВО Агропромиздат, 1989. 174 с.
  10. Павлов И. Ф. Защита полевых культур от вредителей. М.: Россельхозиздат, 1987. 254 с.
  11. Поспелов С. М., Берим Н. Г., Васильева Е. Д., Персов М. П. Защита растений. М.: Агропромиздат, 1986, 382 с.
  12. Справочник агронома по защите растений /Под ред. Вердеревского Д.Д., Полевого Т. Н. и Шапы В. А. Кишинев: Картя Молдовеняска, 1968. 722 с.
  13. Справочник по карантинным и другим опасным вредителям, болезням и сорным растениям. Под ред. Н.Н.Шутова. Москва, «Колос», 1970, 240 стр. с илл.
  14. Интегрированная защита сада. Под ред. А.С.Матвиевского. Киев, «Урожай», 1987, 242 стр.