10.02.19 – Programa examenului de doctorat
Recomandări metodice generale
Lingvistica generală ca disciplină urmăreşte scopul de a elucida problemele-cheie de teorie generală filozofică a limbajului uman (limba ca sistem sui geněris “sistem al sistemelor”; limba ca sistem de planuri, nivele, unităţi şi relaţii; dihotomiile limbii; caracterul social al limbii; limba şi gândirea; legităţile limbii; teoria semnului lingvistic; bazele metodologice ale lingvisticii etc.). Familiarizarea cu problemele de lingvistică lărgeşte spectrul de abilităţi profesionale ale filologului, îl face pe acesta a înţelege mecanismul funcţionării limbilor naturale şi în diverse ipostaze ale dezvoltării lor.
Conţinutul cursului
Din istoria lingvisticii: a) ştiinţa limbii în antichitate: India veche, China veche, Grecia antică, Roma antică – activitatea lui Panini, Dionisios Trax, Apollonios Discolos, Terentius Varro, Aelius Donatus, Priscianus etc. Vedele indiene (sec. XVIII-XV î.e.n.), limba sanscrită (marele epopei Romayana şi Mahabharata). Activitatea filozofului chinez Ian-Siun: 551 î.e.n. – 13 e.n.; pitagorienii şi sofiştii greci despre numele obiectelor. Lingvistica arabă:activitatea lui al-Kitab, al-Kaşgeri – lucrarea Divanul limbilor ş.a.
Lingvistica din Europa Medievală: renaşterea filologiei clasice şi a celei orientale; elaborarea doctrinei raţionaliste în Grammaire générale et raisonnée, scrisă de Claude Lancelot şi Antoine Arnauld (Port-Royal, 1660); consecinţele benefice ale curentului raţionalist în lingvistică; interesul crescând pentru consolidarea şi dezvoltarea limbilor naţionale în Europa în perioada renascentistă (aportul italianului Dante Alighieri cu lucrarea De vulgari aloquentia, a francezului Du.Bellay cu manifestul Défense et illustration de la langue française ş.a.).
Bazele lingvisticii comparativ-istorice: contribuţia lingviştilor Fr.Bopp, R.K.Rask, J.Grimm, A.Vostokov, Fr.Diez ş.a. la dezvoltarea comparativisticii în ştiinţa limbii. Aprecieri pozitive şi critice la adresa studiilor de lingvistică comparativ-istorică.
Elaborarea lingvisticii generale de către filozoful şi filologul german Wilhelm von Humboldt; limba ca activitate; conexiune între limbă şi vorbitor; ideea dihotomiei langue-parole; vorbirea actualizează limba, iar limba este conditio sine qua non a oricărui act de vorbire; suntem exact ceea ce este limba maternă, pe care ne-o însuşim, adică fiinţele omeneşti sunt ontologic determinate prin limba lor maternă.
Ferdinand de Saussure, considerat le père de linguistique générale, şi postulatele lui privind obiectul lingvisticii, limba ca sistem semiotic, caracterul arbitrar al semnului lingual, dihotomiile: limbă-vorbire, diacronie-sincronie, lingvistică internă-lingvistică externă; valoarea lingvistică privită în aspectul ei conceptual, material şi ca o totalitate. Principala operă a lui Saussure Cours de linguistique générale (ed. 1, 1916, ed.românească – Iaşi, 1998); postulatele autorului.
Şcolile lingvistice şi aportul lor la studierea limbajului uman:
- Şcoala naturalistă (August Schleicher, Max Muller ş.a.);
- Şcoala psihologistică (H.Steinthal, A.Potebnea ş.a.);
- Şcoala neogramaticienilor şi pozitivismul în lingvistică: legile fonetice, schimbările fonetice “accidentale”, analogia etc. Lucrările lui K.Brugmann, H.Paul, H.Osthoff, B.Delbrük, F.F.Fortunatov ş.a.;
- Şcoala estetică sau idealistă (K.Vossler, Benedetto Croce, Leo Spitzer, Eugen Lerch ş.a.);
- Şcoala neolingvistică italiană (Giulio Bertoli şi Matteo Bartoli ş.a.) ca o dezvoltare a şcolii estetice;
- Şcoala lingvistică franceză – promotoare a teoriei despre factorii sociali ca fiind decisivi în dezvoltarea limbilor naturale (A.Meillet, J.Vendryes, M.Cohen ş.a.);
- Şcoala lingvistică funcţională sau geneza cu Ch.Bally, A.Sechehyae, H.Frei ş.a.;
- Şcoala lingvistică pragheză şi aportul ei în dezvoltarea fonologiei, semanticii, pragmaticii etc. (W.Mathesius, N.Trubetzkoy, R.Jykobson, V.Skalička, B.Havranek ş.a.);
- Şcoala lingvistică din Copenhaga (glossematica), analiza critică a doctrinei ei amentaliste, asemantice, afuncţionale; legătura glossematicii cu doctrina pozitivistă a lui Rudolf Carnap. Reprezentanţii glossematicii: L.Hjelmslev, V.Brondal, H.Uldall ş.a.;
- Şcoala descriptivismului american cu preferinţă pentru studiul empiric, formal, mecanicist al limbii (Fr.Boss, E.Nida, L.Bloonfield, Z.Harris, G.Trager, B.Bloch ş.a.);
- Şcoala etimologistă a lui Edward Sapir, după care modelele limbii ar determina modul (şi modelele) de înţelegere a realităţii şi a lumii ambiante. Ipoteza Sapir-Whorf potrivit căreia limba este un sistem închis de simboluri ce determină modul de gândire şi de comportament al individului, behaviorismul;
- Şcoala lui Noam Chomsky – gramatica generativă, ca încercare nereuşită de abandonare a substanţei, a aspectului conţinutal al unităţilor de limbă. Critici la adresa generativismului chomskyan;
- Şcolile lingvistice din Kazan, Petersburg, Moscova cu reprezentanţi ca: I.A.Baudouin de Courtenay, A.A.Fortunatov, F.P.Buslaev, A.Peşcovski, V.V.Vinogradov, R.A.Budagov, Gh.Stepanov, L.V.Scerba, V.M.Jirmunski ş.a.
Teoria limbii
Limba maternă ca un fenomen social (“un fait social” – F. de Saussure) şi un sistem “où tout se tient” (Saussure); funcţiile principale ale limbii; legătura indestructibilă între limbă şi gândire şi viceversa; limbă-limbaj,metalimbaj; limba şi stilurile funcţionale, limba vorbită-limba exemplară (E.Coşeriu) – limba standard; limba în sincronie şi diacronie (limba “ca o discontinuitate continuă sau continuă discontinuitate – V.Kostomarov”); forma şi conţinut în limbă (structuri de suprafaţă şi structuri de adâncime; limba şi legea economiei; sistem şi structură, sistem şi antisistem în limbă; “norma” ca realizare “colectivă” a sistemului; semnul lingvistic după Saussure şi dualitatea semnului lingvistic după S.Karcevsky; principiul onomasiologic şi semasiologic în lingvistică; primatul substanţei lingvistice faţă de categoria raportului (relaţiilor gramaticale); limba şi nivelurile ei, gradul de penetrabilitate a acestora; enunţul ca unitate de bază a actului comunicativ, tipurile de saturaţie (plenitudine) a enunţului; saturaţie semantică, gramaticală, referenţială, situativă, conotativă, presupoziţională (detalizări a se vedea supra înpunctele 6, 5, 4, 3, 2, 1). Semiotica – diversele sisteme de semne utilizate în comunicare, parametrii comunicării; comunicarea orală şi scriptică; lingvosemiotica; câmpurile semioticii (semantica, sintactica, pragmatica), semiotica lingvistică; pragmatică; semiotica literară.
Sociolingvistica şi psiholingvistica
Limba şi societatea; omul ca reglator al proceselor fireşti de dezvoltare şi normare a limbii; contactul şi interferenţa limbilor, condiţionate de factori istorico-sociali; monolingvismul-bilingvismul-polilingvismul şi cauzele răspândirii acestor fenomene; rolul factorilor extralingvistici (politico-statali) în evoluţia limbilor; fenomenul “limba de lemn” şi eventuala explicare a lui; posibilitatea apariţiei unor limbi “mixte”, amestecate (“Sprachmischung” – Hugo Schuchardt); inovaţiile individuale şi colective în limbă; rolul personmalităţilor celebre în dezvoltarea şi normarea limbilor literare; reflectarea în limbă a schimbărilor social-economice şi culturale din societate; progresul şi regresul în limbă; împrumuturile în limbă şi acomodare (adaptarea) lor la sistemul acesteia; războiul limbilor; cauzele degradării şi dispariţiei unor limbi; “Carta limbilor regionale sau minoritare” – toleranţa faţă de limbile minoritare şi cele ale diasporelor; Cartea Roşie a Limbilor; limba şi statul; politica lingvistică a statului; situaţia lingvistică şi tipologia ei în stat; raportul dintre limba-standard şi variantele nonstandard; limba în spaţiul concret etnocultural; planificarea lingvistică; competenţa lingvistică şi cultivarea ei; diglosia şi felurile ei.
Metode şi procedee de cercetare a limbii
Metodele pot fi împărţite convenţional în tradiţionale şi moderne. La cele tradiţionale se referă: a) metoda comparativ-istorică; b) metoda geografică sau geografia lingvistică; c) metoda “cuvinte şi lucruri” (germ. “Wörter und Sachen” – de Rudolf Meringer şi Hugo Schuchardt) cu postulatele Verba ante Res şi Res ante Verba. La metodele moderne se referă: a) metoda distributivă (MD) şi b) metoda transformaţională (MT); c) metoda analizei în constituienţi imediaţi (MACI), d) metoda substituirii sau comutării (MS sau MC); e) metoda statistică (M.Stat), f) metoda contrastiv-tipologică (MCT). Postulatele şi specificul fiecărei metode.
Cuvintele-cheie la curs: protolimbă, universalii lingvistice, principiul onomasiologic şi gnoseologic, distribuţie, ocurenţă, lexem, morfem, sintaxem, câmp semantic, semantică categorială, semantică referenţială, semantică lexicală, semantică denotativă, presupoziţie, prezumţie, dezambiguizare, semnificat, semnificant, signum, signatum, actant, comparant, comparat, competenţă lingvistică, implicaţie, diglosie, interferenţă, cuantificator, denotativ, diacronie, sincronie, consituaţie, determinat, determinant, bilingvism, polilingvism, monolingvism, diasporă, emiţător, macrocontext, izomofism, variantă, transformă, structură de adâncime, structură de suprafaţă, universalii, uniune lingvistică, temă, remă, substitut, substanţă, sociosemiotică, semnificaţie, sintagmă, fonem, intertextualitate, semn lingvistic, semnal, simbol, proteză, afereză, sincopă, apocopă, desimilare, asimilare, rotacism, punctogramă, ortogramă, glotonim, etnonim, glotogeneză, etnogeneză etc.
Literatura de specialitate (de bază)
- Benveniste É. Probleme de lingvistică generală. Vol. I-II. – Bucureşti, 2000.
- Ciobanu A. Probleme de metodologie în lingvistică // în “Cursuri şi seminare speciale”. – Chişinău: USM, 2002, p. 5-35.
- Ciobanu A. Sintaxa şi Semantica; studiu de lingvistică generală. – Chişinău: Ştiinţa, 1987.
- Condrea I. Semiotică şi Metalimbaj. – Chişinău: USM, 2001.
- Coşeriu E. Introducere în lingvistică. – Cluj: Echinox, 1995.
- Coşeriu E. Lecţii de lingvistică generală. Chişinău: ARC, 2000.
- Coşeriu E. Lingvistica integrală. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.
- Coşeriu E. Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică. – Chişinău: Ştiinţa, 1994.
- Coşeriu E. Sincronie, diacronie şi istorie. – Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 1997.
- Eco Umberto. Tratat de semiotică generală. – Bucureşti, 1982.
- Frâncu C. Curente şi tendinţe în lingvistica secolului nostru. – Iaşi, 1997.
- Graur Al. Studii de lingvistică generală. – Bucureşti, 1960.
- Ionescu E. Manual de lingvistică generală. – Bucureşti, 1997.
- Iordan I. Lingvistica romanică. Evoluţie. Curente. Metode. – Bucureşti, 1962.
- Irimia D. Curs de lingvistică generală. – Iaşi, 1986.
- Jakobson Roman. Essays de lingvuistique générale. – Paris, s.a.
- Lobiuc Ioan. Lingvistica generală. – Iaşi, 1997.
- Lyons J. Introducere în lingvistica teoretică. – Bucureşti: E.Ştiinţifică, 1995.
- Martinet A. Elemente de lingvistică generală. – Bucureşti, 1960.
- Mahmoudian M. La linguistique. – Paris, 1982.
- Miclău P. Semiotica lingvistică. – Bucureşti, 1977.
- Novac L., Oglindă E. Lingvistica generală. – Chişinău: USM, 1998.
- Tratat de lingvistică generală. – Bucureşti: Editura Academiei Române, 1971.
- Saussure F. de. Curs de lingvistică generală. – Iaşi: Polirom, 1998.
- Sebcok T.A. Semnele: o introducere în semiotică. – Bucureşti: Humanitas, 1994.
Bibliografie suplimentară
- Berejan S., Dumeniuk I., Mătcaş N. Lingvistica generală. – Chişinău, 1985.
- Condrea I. Comunicarea prin traducere. – Chişinău, 2001.
- Ionescu-Ruxandoiu I., Chiţoran D. Sociolingvistică. – Bucureşti, 1975.
- Lingvişti şi filologi evrei din România. Antologie de Lucia Wald. – Bucureşti, 1996.
- Vraciu A. Lingvistica generală şi comparată. – Bucureşti, 1980.
- Wald L. Pagini de teorie şi istorie a lingvisticii. – Bucureşti: Ed. ALL, 1998.
- Арно А., Лапсло Л. Грамматика Пор-Рояля. – Лeнинград, 1991.
- Лотман Ю.М. Избранные статьи в трех томах. – Таллин, 1993.
- Прагматика и семантика. – Москва, 1991.
- Чобану А. Синтаксис полусвязочных глаголов, часть I. – Chişinău, 1976, часть II. – Chişinău, 1978.
- Язык и общество на пороге тысячилетия. Тезисы докладов международной конференции. 23-25 октября 2001. – Москва, 2001.
