|
StatutTeza a fost susţinută pe 8 iulie 2015 în CSSşi aprobată de CNAA pe 7 octombrie 2015 Autoreferat![]() TezaCZU 619:616–092.19–084:636.2
|
Structura tezei: introducere, 5 capitole, concluzii generale şi recomandări; 142 pagini ale textului de bază cu 44 tabele şi 49 figuri; bibliografia din 194 titluri; 4 anexe. Rezultatele sunt publicate în 14 lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studii: Terapie, farmacologie şi toxicologie veterinară. Scopul lucrării: evaluarea sistemului antioxidant la bovine în funcţie de starea fiziologică şi vârsta animalelor (vaci în tranziţie şi debutul lactaţiei; tineret taurin), elucidarea rolului stresului oxidativ în patogeneza unor stări morbide (cetoza, SML), şi aprobarea unor măsuri complexe de optimizare ale statusului antioxidant la vaci şi viţei.
Obiectivele cercetărilor: a) evaluarea particularităţilor statusului antioxidant la vacile sănătoase (perioada de tranziţie şi debutul lactaţiei) şi tineretul taurin, şi elucidarea factorilor de risc în destabilizarea echilibrului “redox”; b) studierea eventualei implicări a stresului oxidativ în patogeneza cetozei şi sindromului de mobilizare a lipidelor la vaci; c) elaborarea şi aprobarea unor modalităţi de optimizare ale parametrilor statusului antioxidant la vaci şi viţei, prin utilizarea substanţelor cu proprietăţi antioxidante de origine naturală şi sintetică.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică: s-au obţinut rezultate experimentale, referitoare la evaluarea dinamicii statusului antioxidant la vaci în perioada de tranziţie şi debutul lactaţiei, şi descrierea manifestărilor clinice, hematologice, pato-biochimice şi morfopatologice ale „sindromului de peroxidare”- ca expresie a stresului oxidativ, la vacile cu cetoză.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată rezidă în relevarea rolului sistemului antioxidant ca factor de menţinere a statusului “redox”, la bovine (vaci în tranziţie, în debutul lactaţiei şi tineret taurin în creştere), argumentarea ştiinţifică a implicării stresului oxidativ în patogenia cetozei şi sindromului de mobilizare a lipidelor la vaci, fapt ce a condus spre elaborarea şi aprobarea unor măsuri complexe de optimizare ale statusului antioxidant, prin utilizarea bioelementelor Se, Cu, Zn, Mn, Co, vitaminelor E şi A, metioninei şi antioxidantului sintetic diludină, în vederea menţinerii sănătăţii şi productivităţii înalte.
Importanţa teoretică: studierea particularităţilor sistemului antioxidant la bovine (vaci în perioada de tranziţie şi debutul lactaţiei, şi viţei) şi elucidarea factorilor de risc în declanşarea stresului oxidativ la vaci şi viţei.
Valoarea aplicativă: elaborarea şi aprobarea unor măsuri complexe de optimizare ale statusului antioxidant, prin utilizarea bioelementelor Se, Cu, Zn, Mn, Co, vitaminelor E şi A, metioninei şi antioxidantului sintetic diludină.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice: sunt utilizate ca material didactic la studierea disciplinelor de „Fiziopatologie”, „Biochimie clinică” şi „Boli de nutriţie şi metabolism”, incluse în curricula facultăţii de Medicină Veterinară.