română | русский | english

Autor: Dumitriţa Smolniţchi Gradul: doctor în filologie Specialitatea:  10.01.01 - Literatura română Anul: 2006 Conducător ştiinţific: Haralambie Corbu doctor habilitat, profesor universitar Instituţia: Institutul de Literatură şi Folclor al AŞM

Statut Teza a fost susţinută pe 15 septembrie 2006 în CSS şi aprobată de CNAA pe 21 decembrie 2006 Autoreferat – 0.31 Mb / în română Teza CZU 821.135.1 ″18″ (478) (043.2) 0.92 Mb / în română 163 pagini

Cuvinte Cheie

Adnotare

Teza este dedicată influenţei operei lui Ion Neculce asupra literaturii române. Se insistă asupra similitudinilor atât la nivel de teme, motive, subiecte cronicăreşti, preluate în literatura română din secolul al XIX-lea, cât şi la nivel stilistic (tangenţe dintre arta literară neculceană şi a scrisului celor care şi-au luat această artă drept model expresiv). Cercetările se referă, cu precădere, la epoca paşoptistă, căci, în virtutea circumstanţelor, necesităţilor şi imperativelor concrete, anume în prima jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţiile neculceene au fost în centrul atenţiei.

Investigaţiile asupra receptării tradiţiilor neculceene în epoca romantismului românesc se axează pe trei caracteristici de bază ale operei cronicarului: filonul folcloric, din care se desprind materia istorică şi valorile narativ-stilistice. În baza cercetării concluzionăm: opera lui I. Neculce e un început de activitate folclorică, cu urmări benefice în deceniile următoare. Din punct de vedere al dimensiunilor narative, I. Neculce urmează modelul popular pe un fon general memorialistic, punctat de coloritul local sau pitorescul autohton.

Receptarea operei neculceene urmează stilistic două linii: lirică, în centrul căreia se află simbolul ruinelor, şi epică ce renaşte scene şi subiecte istorice. Uneori poezia de inspiraţie istorică îmbină aspectul liric cu cel epic. Poezia epică şi epico-lirică a servit, în cea mai mare parte, drept liant pentru numeroasele încercări ale paşoptiştilor de creare a epopeii naţionale, specie în care clasicismul se îmbină organic cu romantismul.

În proză, ca şi în poezie, receptarea operei lui I. Neculce, urmează souă modele artistice care, fie că se dezvoltă independent unul faţă de celălalt, fie că, de cele mai multe ori, se interferează reciproc. O tendinţă e lirică şi pledantă, alta e de factură epică şi reconstitutivă. Între aceste două modalităţi de interpretare a realităţii istorice, se produc „contaminări”, interferenţe.

Scriitorii din epoca paşoptistă se prezintă drept continuatorii lui I. Neculce atât în direcţia valorificării tradiţiilor istorice, cât şi în preluarea stilului neculcean care preconizează laconismul clasiciştilor, lirismul romanticilor, luciditatea realiştilor, dar şi vorbirea în pilde a lui A. Pann, jovialitatea lui I. Creangă, pitorescul colorat al lui M. Sadoveanu, virulenţa pamfletară a lui T. Arghezi.

Investigând preluarea şi transformarea de către scriitorii paşoptişti a tradiţiilor folclorice, istorice şi narativ-stilistice atestate în opera lui Ion Neculce, se demonstrează perpetuarea tradiţiilor unei epoci literare în alta.

Cuprins

Referenţi Oficiali

• Constantin Popovici
  doctor habilitat, profesor universitar, Institutul Patrimoniului Cultural
• Ala Zavadschi
  doctor, conferenţiar universitar

 Teze

[...] Acte Normative