|
StatutTeza a fost susţinută pe 15 noiembrie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 21 decembrie 2006 Autoreferat![]() TezaCZU 616.345-089.844
|
Intervenţia reconstructivă de reasamblare structurală a tractului digestiv la pacienţii colostomiaţi rămâne a fi unica şansă adecvată de reabilitarea socio-profesională a acestor bolnavi, însă şi în continuare acest impact chirurgical se caracterizează printr-o rată înaltă a complicaţiilor postoperatorii inclusiv şi a dezunirii anastomotice. Un teren nefavorabil în evaluarea a unei astfel de complicaţii ca dehiscenţa de anastomoză constitue schimbările morfofuncţionale la nivelul ansei excluse din tranzit.
Lucrarea disertaţională a fost realizată în baza Clinicii 1 a catedrei de Chirurgie nr.2 a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaсie „Nicolae Testemiţanu”. În perioda anilor 1993-2005 în clinică au fost spitalizaţi şi trataţi 144 bolnavi purtători de anus contra naturii. Pacienţii au fost divizaţi în 2 loturi – lotul 1 retrospectiv (internaţi în clinică în 1993 - 1996) şi lotul II (de bază) – toţi pacienţii internaţi din 1997 ce a u fost supuşi unui program special de examinare şi pregătire preoperatorie.
Algoritmul diagnostic al pacienţilor colostomiaţi a inclus rectoromanoscopia, sfincteromanometria, irigoscopia, examenul ultrasonor, balonografia ansei excluse din tranzit, examenul morfologic. În baza metodelor imagistice în 23 (26,1%) cazuri am depistat atonia ansei excuse din tranzit. Acest grup de pacienţi, considerat ca grup de risc, a fost supus unei pregătiri speciale cu recuperarea funcţională a ansei excluse din tranzit prin aplicarea hidro- sau pneumomasajei sectorului afectat. Intervenţia reconstructivă se îndeplenea numai după recuperarea funcţională a porţiunii omise, ce se monitoriza printr-o balonografie de control.
La toţi pacienţii, indeferent de tipul stomei, am preferat metoda intraperitoneală de lichidare a colostomei. În colostomele terminale de regulă s-au practicat anastomoze termino-terminale pe când la pacienţii cu bicolostome am preferat enterorafia laterală (procedeul ¾ Melnicov). În situaţii cu o porţiune ancorată mai scurtă de 10 cm la pacienţii lotului II se practica translocarea subpelviană a anastomozei cu instalarea unui sistem de drenuri retroperitoneale, ce serveau o protecţie suplimentară a derivaţiei aplicate.
În aşa mod considerăm că aplicarea algoritmului diagnostico-curativ cu identificarea dereglărilor motorii la nivelul porţiunii excluse şi reamenajarea funcţională a acestui sector în caz de atonie, practicate la pacienţii lotului de bază, ne-a permis de a micşora frecvenţa dehiscenţei de
anastomoză de la 7,2% pînă la 3,4%.