|
StatutTeza a fost susţinută pe 25 mai 2010 în CSSşi aprobată de CNAA pe 5 iulie 2010 Autoreferat![]() ![]() |
Teza de doctor în ştiinţe pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în ştiinţe fizice şi matematice, or. Chişinău, a. 2010. Introducere, 4 capitole, concluzii, 68 titluri bibliografice, 115 pagini text de bază, 69 desene, 1 tabel. Rezultatele obţinute sunt publicate în 46 lucrări ştiinţifice. Cuvintele cheie: fononi acustici, nanostructuri, modelul dinamic, conductibilitatea termică, conductibilitatea electrică, coeficientul «Figure of Merit» ZT, ingineria fononică. Domeniul de cercetări: fizica nanosistemelor.
Scopul şi obiectivele lucrării: dezvoltarea concepţiei de dirijare a transportului termic, a proprietăţilor cinetice şi termoelectrice ale structurilor nanodimensionale (heterostructuri planare, heterofire cuantice, fire cu secţiunea transversală variabilă şi suprareţele unidimensionale formate din punctele cuantice (1D QDSL)), acţionând asupra spectrelor lor fononice. Pentru atingerea scopului propus au fost calculate şi cercetate: spectrele şi vitezele de grup ale fononilor acustici în heterostructurile planare din trei straturi, precum şi în heterofirele cuantice dreptunghiulare şi în firele cu secţiunea transversală variabilă, şi în 1D QDSL; conductibilitatea termică fononică a structurilor planare, a firelor cuantice şi a 1D QDSL; vitezele de dispersie a electronilor în firele dreptunghiulare cuantice şi 1D QDSL; mobilităţile electronilor în firele cuantice dreptunghiulare şi în 1D QDSL; coeficientul termoelectric „Figure of Merit” în firele dreptunghiulare cuantice şi în 1D QDSL.
Noutatea ştiinţifică şi originalitatea: este dezvoltat modelul dinamic FCC (face-centered cubic cell) al oscilaţiilor reţelei cristaline pentru structurile planare: straturile omogene şi structurile heterogene cu trei straturi, precum şi pentru firele cuantice cu secţiunea transversală dreptunghiulară: firele omogene, firele în înveliş (heterofire), firele cu secţiunea transversală variabilă şi 1D QDSL; sunt stabilite posibilităţile de micşorare şi majorare a conductibilităţii termice de reţea în heterostructurile planare, heterofire şi suprareţele; este cercetată influenţa materialului armăturii asupra mobilităţii electronilor şi asupra coeficientului «Figure of Merit» ZT al nanostructurilor (firelor cuantice, acoperite cu învelişuri şi al 1D QDSL).
Semnificaţia teoretică: este dezvoltată concepţia de dirijare optimă a conductibilităţii termice
fononice, mobilităţii electronilor şi a proprietăţilor termoelectrice ale nanostructurilor.
Valoarea aplicativă a lucrării: implementarea practică a acestei concepţii va permite de a
îmbunătăţi managementul termic, adică proprietăţile de transport şi termoelectrice ale
dispozitivelor nanodimensionale: tranzistoarelor cu efect de câmp şi ale elementelor
termoelectrice.