Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Receptarea poeziei lamartiniene în literatura română din secolul al XIX-lea


Autor: Andrei-Petru Barna
Gradul:doctor în filologie
Specialitatea: 10.01.06 - Literatura universală şi comparată
Anul:2005
Conducător ştiinţific: Sergiu Pavlicenco
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Instituţia:
CSS:

Statut

Teza a fost susţinută pe 27 decembrie 2004 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 24 februarie 2005

Autoreferat

Adobe PDF document1.10 Mb / în română

Teza

CZU 821.133.1.091”18”(043.3)+821.135.1.091”18”(478)(0433)

Adobe PDF document 2.52 Mb / în română
222 pagini


Cuvinte Cheie

influenţă, receptare, estetica receptării, traducere, doxologie, mezologie, hermeneutică, interpretare, asimilare, comparatism, istorie literară, critică literară, lamartinism, clasicism, romantism, poezie, lirică, orizont de aşteptare, demitizare

Adnotare

Scopul lucrarii este de a evidentia unele aspectele ale rolului pe care poetul şi omul de stat francez Alphonse de Lamartine l-a avut în devenirea socio-culturală şi literară a scrisului românesc, precum şi rezonanţele lamartiniene în poezia română din secolul al XlX-lea. Demersul a avut ca punct de pornire consultarea prealabilă a unor cărţi-document care să ateste miscarea de gândire a secolului vizat, mentalitatea şi orizontul de aşteptare al publicului cititor român şi stadiul culturii române în secolul al XlX-lea.

Sistemul literar al lui Lamartine, convertit într-un model de romantism sui generis, precum şi elementele semniflcative ale receptarii sale în literatura română fac obiectul cercetării în sine. Prin natura comunicării literare, problematizate de conceptele de doxologie şi mezologie, teza cercetează impactul românilor cu opera lui Lamartine, de la traduceri, la tratarea funcţională a textului, valorificând momentul productiv în relaţie cu eel pasiv. Un asemenea demers implică recuperarea primelor semne de receptare la nivelul traduceri lor, sintetizarea experienţei lamartiniene şi a lamartinismului prin asimilarea în opere originale şi, nu în ultimul rând, constituirea unui tablou general al întregului proces de receptare. Succesul de care s-a bucurat Lamartine în literatura noastra a fost legal de condiţiile specifice ale dezvoltarii romantismului românesc, acesta neînregistrindu-se ca reacţie violentă împotriva clasicismului. Cum cele două atitudini literare au coexistat şi în cazul poetului francez, acest fapt s-a constituit ca premiză a receptării sale de către poeţii români.

Lucrarea conţine analiza concretă a unor traduceri, variantele mai multor poezii ale unor poeţi români, realizarea unor studii aprofundate de caz, urmărind prin paralelisme lamartinismul unor scriitori români, cât şi integrarea valorilor lamartiniene în opere originale româneşti (Asachi, Heliade Rădulescu, Alexandrescu, Bolintineanu, s.a.). Bazele teoretice şi metodologice ale investigaţiei s-au conturat prin studierea lucrărilor mai multor teoreticieni ai receptării, istorici şi critic! literari, din secolul al XlX-lea. S-au avut în vedere contribuţiile în cercetarea fenomenului literar ale lui P. Cornea, A. Marino, G. Călinescu, Al. Piru, E. Simion, D. Popovici, D. Grigorescu, P. Eliade, Ş. Cioculescu ş.a..

Studierea momentului Lamartine în peisajul literar românesc aduce câteva clarificări în legatură cu natura relaţiilor directe şi indirecte cu un reper literar european, fără să se piardă caracterul autentic al literaturii române, integrate, oarecum, mai târziu circuitului universal. Personalitatea naţională s-a manifestat în această situaţie prin dubla acţiune magnetică de atracţie şi respingere. Dimensiunile acestui fenomen dau imaginea caracterului original al literaturii române, într-o epocă în care începea să-şi contureze liniile de dezvoltare.

Cuprins


CAPITOLUL 1. Poezia lamartiniană în contextul receptării romantismului european
  • 1.1. De la influenţă la receptare în comparatismul modern
  • 1.2. Inceputurile receptării literaturii franceze în Principatele Române, în secolul al XIX-lea
  • 1.2.1. Condiţiile sociale
  • 1.2.2. Călători francezi în Principate
  • 1.2.3. Studenţi români în Franţa
  • 1.2.4. Primele traduceri din literatura franceză
  • 1.3. Lamartine şi lamartinismul
  • 1.3.1. Romantismul francez în context european
  • 1.3.2. Lamartine, în contextul romantismului francez
  • 1.3.2.1. Dragostea neîmplinită
  • 1.3.2.2. Neliniştea religioasă
  • 1.3.2.3. Inspiraţia politică şi socială
  • 1.3.3. Specificul lamartinian
  • 1.3.4. Lamartine şi lamartinismul în spaţiul literar românesc

CAPITOLUL 2. Alphonse de Lamartine în traduceri româneşti
  • 2.1. Traducerea literară: preliminarii teoretice
  • 2.2. Receptarea poeziei lui Lamartine la nivelul traducerilor
  • 2.3. Traducători şi traduceri din poezia lui Lamartine
  • 2.3.1. L’Isolement şi Le Lac
  • 2.3.2. L’Homme şi Le Poète mourant
  • 2.3.3. L’automne şi Ischia
  • 2.3.4. Sapho
  • 2.4. Concluzii asupra traducerilor - primul nivel de receptare - şi primele menţionări critice despre Lamartine

CAPITOLUL 3. Ecouri de factură lamartiniană în poezia românească din secolul al XIX-lea
  • 3.1. De la traducere, la adaptare şi la creaţie originală
  • 3.1.1. Barbu Paris Mumuleanu (1794—1836)
  • 3.2. Teme romantice în poezia românească de la începutul secolului al XIX-lea
  • 3.2.1. Vasile Cârlova (1809—1831)
  • 3.2.2. Alexandru Hrisoverghi (1811—1837)
  • 3.2.3. Mihail Cuciuran (1819—1844)
  • 3.3. Reprezentanţi ai lamartinismului difuz
  • 3.3.1. Gh. Asachi (1788—1869)
  • 3.3.2. Constantin Stamati (1786—1869)
  • 3.4. Lamartinismul programatic: Ion Heliade Rădulescu (1802 – 1872)
  • 3.5. Lamartinismul de circumstanţă: Cezar Bolliac (1813 – 1881)
  • 3.6. Apogeul lamartinismului: Grigore Alexandrescu (1814—1885)
  • 3.7. Lamartinismul ca atitudine: Dimitrie Bolintineanu (1819—1872)
  • 3.8. Abandonarea lamartinismului: Vasile Alecsandri (1818 – 1890)
  • 3.9. Reminiscenţe lamartiniene: Mihai Eminescu (1850 - 1889)