Icoana Basarabeană din secolul XIX
|
StatutTeza a fost susţinută pe 2 iunie 2004 în CSSşi aprobată de CNAA pe 14 octombrie 2004 Autoreferat – 0.38 Mb / în română |
Cuvinte Cheie
icoană, secolul XIX, Basarabia, istorie, zugrav, catapeteazmă, biserică, mănăstire, atelier de zugravi, iconologie, iconografie, gravură în lemn, influenţe, interferenţe stilistice, muzeograf, artăAdnotare
Icoana basarabeană din secolul al XIX-lea reprezintă unul dintre cele mai interesante fenomene artistice al mediului creştin ortodox, cu particularităţile sale distincte, care s-au dezvoltat într-o ambianţă specifică a iconografiei din secolele precedente.
Constituită într-o fază tirzie a Evului mediu, cînd în alte regiuni icoana cunoaşte un declin general, operele din Basarabia, ca parte componentă a patrimoniului Moldovei medievale cunosc un salt neaşteptat în evoluţia sa. Dar acest apogeu nu s-a atins datorită existenţei unui proces integru, bine conturat al ambianţei culturale comune.
Colecţiile muzeale de icoane ce se constituie în Moldova după anii 1970 şi care au fost colectate din mănăstirile şi bisericile închise sau distruse reprezintă un material neomogen şi insuficient studiat, care reflectă în mod inegal dezvoltarea icoanei basarabene în secolele XVI-XIX. Cea mai valoroasă colecţie, cea a Muzeului Naţional de Arte Plastice, unde pe parcursul a 40 de ani au fost tezaurizate opere din diferite epoci, reprezintă, deocamdată şi cea mai completă prezentare a icoanelor basarabene din secolul al XIX-lea.
Anume din aceste considerente a fost studiată mai profund evoluţia icoanei din această perioadă, care, de rînd cu continuarea tradiţiilor din secolele precedente, reflectă şi noile interferenţe, noile influienţe, ce le apropie de arta pictorilor de formaţie academică.
Îndeosebi se cere remarcat faptul, că icoana basarabeană din secolul al XIXlea s-a dezvoltat pe fundalul permanent al războaielor ruso-turce, care de asemenea şi-au jucat rolul său determinant în finalizarea tîrzie a Evului mediu basarabean. Suportul general al icoanei basarabene 1-a format icoana populară, cea mănăstirească, dar şi icoanele pictate de artiştii plastici, care îşi fac apariţia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dominînd arta religioasă către începutul veacului XX.
Tendinţele susmenţionate nu s-au manifestat simultan, nu au fost limitate cronologic de anumite intervale de timp. Ele au convieţuit, suprapunîndu-se, purtînd în interior amprentele celor mai diverse procedee plastice şi influenţe stilistice. Existenţa lor este demonstrată de prezenţa contrajurului, preluat din arta occidentală, de elementele renascentiste, baroce sau clasiciste pe de o parte, şi influenţa puternică exercitată asupra icoanei de gravura în lemn de la Trei Ierarhi din Iaşi şi de la mănăstirea Neamţ, pe de altă parte.
Interferenţele invocate se fac simţite atît în creaţiile zugravilor populari, cît şi în mediul celor de la mănăstiri, cum ar fi Gherasim, Ioan Iavorschi, Iezechil şi Ioasaf, operele cărora au marcat evoluţia icoanei basarabene pe parcursul secolului XIX.
Dar în acelaşi timp din a doua jumătate a secolului poziţiile deţinute de zugravi
sunt preluate de artişti cu studii speciale, care tratează arta icoanei ca un domeniu
specific al tablourilor de gen. În acest context lucrările lui V.Alexandrov,
P.Piscariov, F.Maleavin, P.Şilingovschi ş.a. încheie epoca tardivă a artei medievale
şi marchează începuturile artei moderne.
Cuprins
3. Biserici, catapetesme şi icoane. Zugravi şi comanditari
4. Icoana populară şi cea mănăstirească.Influienţe laice
3. Icoana şi gravura în lemn. Interferenţe stilistice şi iconografice
Referenţi Oficiali
- Andrei Eşanu
doctor habilitat, profesor cercetător, Institutul de Istorie - Ioan Opriş
doctor în studiul artelor, profesor universitar, Ministerul Culturii din România, Secretar de Stat, Bucureşti - Corina Popa
doctor în studiul artelor, profesor universitar, Universitatea de Arte Plastice “N.Grigorescu”, Decan, Bucureşti
Teze
Acte Normative
