|
StatutTeza a fost susţinută pe 15 noiembrie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 21 decembrie 2006 Autoreferat![]() TezaCZU 368.9.06 (478)(043.2) M17
|
În Republica Moldova asigurările medicale au fost iniţiate în anii 90 ai secolului trecut.
În baza studierii condiţiilor şi programelor de asigurări medicale din mai multe ţări au fost elucidate principiile şi metodele de construire a lor. Au fost analizate principiile de segmentare a serviciilor medicale şi a marketingului medical. S-a analizat necesitatea de ierarhizare a serviciilor medicale pentru populaţie în cadrul asigurărilor medicale. Analiza programelor de asigurări din mai multe ţări a evidenţiat necesitatea de studiu de marketing a sistemului de ocrotire a sănătăţii şi protecţiei sociale.
Cercetarea programelor de asigurare medicală a permis de a găsi cea mai potrivită metodă de calcul a primelor de asigurare care este comună pentru toate genurile de asigurări, şi facultative şi obligatorii.
Analiza condiţiilor şi programelor de asigurare medicală obligatorie şi facultativă a demonstrat necesitatea de îmbinare continuă a acestor două genuri de asigurări în pofida scopurilor lor diferite. În rezultatul completării reciproce a acestor asigurări sporeşte semnificativ protecţia socială a populaţiei iar instituţiile medicale beneficiază de venituri suplimentare.
Studiile efectuate în cadrul lucrării date au demonstrat cu certitudine priorităţile gestionării asigurărilor medicale facultative faţă de asigurările medicale obligatorii. Datele obţinute denotă o eficacitate de 30% mai mare a asigurărilor facultative. Aceste performanţe au fost obţinute în rezultatul implementării în gestiunea asigurărilor medicale facultative practicate în Moldova a tehnologiilor moderne de gestiune şi dirijare a procesului tehnologic de deservire a persoanelor asigurate în instituţiile medicale. Tehnologizarea procesului de deservire a asiguraţilor devine un imperativ al metodelor moderne de antreprenoriat în asigurările medicale.
Studierea metodelor contemporane de construire a diferitor sisteme de ocrotire a sănătăţii şi protecţiei sociale au permis de a conchide că cea mai eficientă sistemă este îmbinarea lor şi dirijarea de către stat a activităţii tuturor participanţilor la proces.
În lucrare a fost dovedită necesitatea de asistenţă a pacientului asigurat în procesul de deservire în instituţiile medicale. Ca rezultat al acestei asistenţe pacientul are un confort major în deservire şi evită cheltuieli semnificative financiare şi de timp. În baza acestor rezultate se propune de a crea centre de asistenţă pentru pacienţi indiferent de statutul lor.