|
StatutTeza a fost susţinută pe 4 mai 2022 în CSSşi aprobată de CNAA pe 30 septembrie 2022 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 617.735:616.12-008.331.1-078:577.1(043.2)
|
Publicații la tema tezei. Au fost publicate 16 lucrări științifice la subiectul tezei, inclusiv 8 articole, dintre care 6 în reviste din baze de date internaționale, 1 articol în reviste din Registrul Național al revistelor de profil, categoria B), 1 articol în culegeri internaționale și 7 teze în lucrările conferințelor și congreselor științifice naționale și internaționale și un certificat de înregistrare a obiectelor dreptului de autor și drepturilor conexe.
Scopul cercetării a fost studierea rolului stresului oxidativ, al sistemului antioxidant și sistemului renină-angiotensină în patogenia retinopatiei hipertensive şi identificarea unor markeri de laborator pentru diagnosticul și monitorizarea patologiei.
Obiectivele cercetării:
1. Studiul modificărilor indicilor stresului oxidativ și ai sistemului antioxidant în ser și lacrimă la pacienții cu hipertensiune primară cu diferit grad de retinopatie hipertensivă.
2. Evaluarea markerilor sistemului renină-angiotensină în ser și lacrimă la pacienții cu hipertensiune primară cu diferit grad de retinopatie hipertensivă.
3. Identificarea corelațiilor modificărilor biochimice cu gradul de severitate a retinopatii hipertensive.
4. Stabilirea unor markeri biochimici de diagnostic precoce şi pronostic al evoluției retinopatiei hipertensive.
Metodologia cercetării științifice
S-a efectuat un studiu analitic, observațional pe un eșantion reprezentativ de pacienți cu HTN primară cu RH, divizați în subloturi de studiu în funcție de severitatea RH, respectând toate cerințele științifice și principiile etice de cercetare instituționale, naționale și internaționale. În scopul realizării obiectivelor tezei, au fost investigate lacrima și serul sangvin pentru aprecierea indicilor metabolici ai SO, sistemului antioxidant și SRA și ischemiei.
A fost obținut avizul pozitiv al Comitetului de Etică a Cercetării al USMF „Nicolae Testemițanu” pentru realizarea studiului (proces verbal nr. 35, la nr. 34, din data de 08.02.2018).
Realizarea cercetării a avut loc în cadrul Catedrei de biochimie și biochimie clinică și Laboratorului de biochimie ale USMF „Nicolae Testemițanu”.
Noutatea și originalitatea științifică a rezultatelor obținute. Cercetarea a completat cunoștințele existente la ora actuală privitor la patogenia RH, fiind analizate modificările biochimice și reflectarea acestora în sânge și lacrimă. Au fost dozați markerii stresului oxidativ, de protecție antioxidant, de afectare ischemică și a sistemului renină-angiotensină atât în sânge, cât și în lacrimă, cu identificarea prezenței corelațiilor sero-lacrimale ale indicilor evaluați. S-a demonstrat faptul că ochiul este din punct de vedere structural autonom, cu sisteme defensive specifice, ceea ce îi permite ulterior să reziste efectelor SO. A fost sugerată ideea lipsei unui indice fiabil singular, relevant pentru toate stadiile RH, aprecierea manifestărilor clinice tinzând să rămână și în continuare prioritară.
Aprobarea rezultatelor științifice. Rezultatele cercetării au fost prezentate, discutate și aprobate la mai multe foruri științifice naționale și internaționale: Conferința științifică anuală a specialiștilor din cadrul IMSP IMU “Actualități și controverse în managementul urgențelor medico - chirurgicale”, Chișinău, Moldova, 10 noiembrie 2017; 7th International Medical Congress for Students and Young Doctors MedEspera, USMF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Moldova, 3-5 mai 2018; Conferinţa ştiinţifică anuală a tinerilor specialişti din cadrul IMSP IMU ”Performanţe şi perspective în urgenţele medico-chirurgicale”, Chișinău, Moldova, 18 mai 2018; Conferinţa ştiinţifică anuală IMSP IMU ”Actualităţi şi controverse în managementul urgenţelor medico-chirurgicale”, Chişinău, Moldova, 7 decembrie 2018; VII Bukovinian International Medical Congress, BIMCO 2020, Bukovinian State Medical University, Cernăuți, Ucraina, 7-10 aprilie 2020. Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Moldova, 20 - 23 octombrie 2020; XXI International Scientific and Practical Conference International Trends in Science and Technology, Varșovia, Polonia, 31 ianuarie 2020; 7th Lublin International Medical Congress, LIMC 2020, Medical University of Lublin, Lublin, Polonia, 26-28 noiembrie 2020; VIII Bukovinian International Medical Congress, BIMCO 2021, Bukovinian State Medical University, Cernăuți, Ucraina, 6-9 aprilie 2021; International Scientific Conference on Medicine 2021, University of Latvia, Riga, Letonia, 23-24 aprilie 2021; EURETINA 2021 Virtual, 9-12 septembrie 2021.