|
StatutTeza a fost susţinută pe 8 iunie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 20 decembrie 2007 Autoreferat![]() TezaCZU 821.135.1”19”(478).09(043.2) 821.135.1.09”19”(o43.2)
|
Lucrarea este o încercarea de a analiza paradigmele poeziei feminine din anii '60-'80, a o integra în contextul de căutări artistice ale timpului; a confrunta diverse formule creatoare pentru a depista caracteristicile, individualităţile artistice; a urmări modificările de formulă poetică, ipostazele eului liric feminin. A interpreta fenomenul „lirică feminină” din perspectiva unor metode moderne.
Deşi multe autoare nu recunosc că ar exista poezie feminină, aceasta are, totuşi un specific al ei, motiv pentru care este abordată problema cu intenţia de a concretiza acest specific. Lucrarea de faţă, chiar dacă ar putea fi un “atlas liric” al vocilor feminine contemporane, nu are pretenţia de a acoperi “geografia poetica” a liricii feminine româneşti contemporane.
Cu şi fară intenţii didactice, autoarea s-a interesat în mod deosebit să „prindă” şi să « redea » timbrul personal al poetelor, mai ales în cazul în care acestea au folosit modalităţi lirice comune şi altor poeţi ai generaţiei din care fac parte. S-a observat că aceleaşi simboluri, motive, imagini « sună altfel » la aceste poete, decât la confraţii lor de generaţie. Comentând prezenţa femeii în poezie, autoarea vorbeşte nu despre o distincţie pur biologică, ci despre particularităţile de limbaj în materie de poezie. Freud vorbeste despre un « tărâm străin interior » care este reprezentat printr-un simbolism ce ţine de un limbaj privat primar. Hermeneutica filozofică tradiţională nu este suficientă pentru explicarea unor manifestări incomprehensibile ale vieţii. În ce ne priveşte, semnalăm existenţa unei permanente comunicări între spirit, conştiinţă de spirit, pe de o parte, cu trupul pe de altă parte, prin punerea în tensiune de lucru a tuturor structurilor sale până la nivelul structurilor submoleculare.
Fenomenul literar al anilor '60 este foarte viu şi foarte mobil. În anii '60-'70 apare un “cor de voci feminine” (Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Doina Sălăjan, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu ş.a.), diferenţiate ca viziune lirică, tonalitate şi tematică.
Deşi adoptă stilul stănescian, poetele acestei generaţii nu renunţă la propriul lor model interior.
Poezia feminină din această perioadă “se disciplinează subit” (Marin Mincu), îşi impune rigori formale elaborate. Într-un cuvânt, lirica feminină se clasicizează în mod memorabil.
Astăzi nu mai credem că a le cuprinde sub semnul “lirică feminină” poate să conţină o notă peiorativă, ba dimpotrivă, a le include la alte “direcţii” lirice ar însemna să facem abstracţie de notele feminităţii care rămân totuşi dominante în poezia lor.