|
StatutTeza a fost susţinută pe 6 iunie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 octombrie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU 39 (478) (043.2) + 39 (498.2)![]() 360 pagini |
Lucrarea reprezintă o investigaţie etnologică complexă interdisciplinară. Baza teoretică are drept suport rezultatele în domeniul respectiv, efectuate pe baza unei metodologii ştiinţifice contemporane, întemeiată pe sursele etnografice (uneori arheologice, botanice, mineralogice, matematice, fizice, chimice) publicate, pe materiale muzeale, cât şi pe investigaţiile de teren, efectuate în toate zonele etnografice ale Moldovei răsăritene şi Bucovinei.
În Introducere se fundamentează actualitatea temei şi se formulează problema cercetării, se estimează gradul de investigare a problemei, se precizează scopul şi sarcinile lucrării, se argumentează inovaţia ştiinţifică şi importanţa teoretică şi practică a cercetării, se expun aprobările rezultatelor cercetării în forurile ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
În Capitolul I Istoriografia problemei, periodizarea istorică, noţiuni generale, cercetări de teren, au fost analizate sursele bibliografice (arheologice, istorice, iconografice); au fost abordate ştiinţific cromatica mostrelor arheologice şi etnografice (din metale, piatră, ceramică, sticlă, lemn, fibre naturale, piele etc.) în scopul stabilirii materialelor şi a epocii în care au fost confecţionate, schimbărilor chimice şi mineralogice care s-au produs, pentru a efectua o individualizare detaliată şi o clasificare a lor corectă.
În Capitolul II Denumirile populare ale culorilor şi nuanţelor se propune o incursiune spre izvoarele provenieinţei denumirilor culorilor şi nuanţelor populare, originile cărora se întrevăd la începuturile civilizaţiei autohtone, în moştenirile şi împrumuturile de la popoarele vecine sau conlocuitoare. Denumirile culorilor sunt clasificate conform provenienţei lor de la numele plantelor, animalelor, metalelor, pietrelor preţioase sau mineralelor cromofore, sunt sistematizate conform moştenirii lor din limba traco-dacică şi latină, sau împrumutate din alte limbi (neo-greacă, franceză, turcă, slavonă etc.).
Capitolul III Surse şi coloranţi vegetali în vopsitoria tradiţională” cuprinde două parţi: 1). Surse şi coloranţi vegetali în vopsitoria tradiţională; 2). Lemnul: paleta coloristică a esenţelor lemnoase ale unor arbori şi arbuşti (inclusiv exotici).
Tema abordată în prima parte a capitolului subliniază rolul şi importanţa coloranţilor vegetali care au fost pregnanţi mai ales în secolele XVII-XIX. În capitol a fost evaluată importanţa naturii colorantului (sau a amestecului de coloranţi), a mordanţilor, cât şi a materialelor supuse vopsitului.
Partea a doua a capitolului este consacrată esenţelor lemnoase, care au culori şi desene specifice, cu proprietăţi fizice adecvate, utilizate la realizarea pieselor de decor, ustensilelor şi construcţiilor gospodăreşti sau de altă natură, a mobilierului, instrumentelor muzicale, în care este valorizat decorul cromatic al esenţei lemnoase.
Utilizarea esenţelor naturale de diverse culori (de la negru până la alb), în asociaţie cu tehnicile de ornamentare–pictare a lemnului oferă oportunităţi artistice remarcabile meşterilor lemnari de a crea o artă decorativă a pieselor de lemn, folosind culoarea şi desenul lemnului ca atare.
În Capitolul IV Coloranţi şi aditivi din regnul animal accentul investigativ este pus pe coloranţii obţinuţi din corpul uman sau din regnul animal. A fost analizată utilizarea coloranţilor în trecut: coşenila, purpura, piuri etc. Se întreprinde o clasificare ştiinţifică a diferitor clase de coloranţi animali, urmate de indicaţii cu privire la sursele naturale în care se conţin şi în ce domeniu se folosesc: la vopsitul fibrelor naturale, la vopsitul pieilor, la zugrăvitul ouălor-de-Paşti, la colorarea făcliilor de sărbătoare, la colorarea unor piese de lemn, la realizarea diferitor manuscrise, miniaturi şi tipărituri. Unii coloranţi animali erau utilizaţi în cosmetică, farmaceutică, alimentaţie şi zootehnie.
În Capitolul V Pigmenţi minerali în arta decorativă se face o sinteză analitică despre metalele cromofore (fier, cobalt, mangan, cupru, aur, argint etc.), inclusiv a grupelor structurale cromofore (oxizi, săruri), care în trecut erau utilizate la realizarea unor recipiente; pentru realizarea diferitor construcţii (case, biserici, cetăţi), a unor cruci, troiţe, răstigniri, a unor piese decorative şi de bijuterie; vase din ceramică şi sticlă colorată.
În baza analizei teoretico-ştiinţifice sunt formulate concluzii despre obţinerea şi utilizarea coloranţilor vegetali, animali sau minerali ce contribuie la reflectarea cromaticii în toate ramurile de ocupaţii populare şi elaborate recomandări.
Prin coroborare a numeroase date furnizate de discipline ştiinţifice tangente: arheologia, istoria precum şi a informaţiilor oferite de ştiinţele exacte: matematică, fizică, chimie, biologie, mineralogie lucrarea a depăşit graniţele ştiinţei etnologice, înscriindu-se în cadrul unui studiu original interdisciplinar.