|
StatutTeza a fost susţinută pe 12 iunie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 19 iunie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU 616. 6-022-053.2-07-08
|
Studiul este efectuat în baza analizei a 28985 bolnavi, copii în vârstă de 0-18 ani care sau aflat la tratament în clinica de urologie pediatrică pe perioada anilor 1990-2007 cu infecţie chirurgicală în uropativele malformative. Pacienţii cu uropatii congenitale malformative constituiau 6685 pacienţi. Numărul de bolnavi cu uropatii malformative este în continuă creştere şi a crescut comparativ cu anul 1990 până la 440%. Statisticile clinicii de urologie denotă că au predominat copii cu următoarele uropatii malformative: hidronefroza 32,5%, rinichi dublu 13,5%, megaureterhidronefroza refluxantă gr.III-V 10,2%, megauretrehidronefroza obstructivă 9,9%, hipoplazia renală 6,8%.
Studii speciale în ceea ce priveşte infecţia chirurgicală în uropatiile malformative s-a efectuat pe un lot de 354 pacienţi în vârstă de 0-18 ani. Algoritmul diagnostic a inclus examenul clinic, imagistic, bioumoral, a markerilor biochimici în ser, eritrocite şi urină, inclusiv a Oxidului Nitric, markerilor endotoxicozei (Substanţe Necrotice, Substanţe cu Masă moleculară Medie şi Mică); examinări bacteriologice, patomorfologice, etc. Examenul bacteriologic al urinii a demonstrat prezenţa florei anaerobe, preponderent E. Coli (50 % cazuri). Evaluarea indicilor biochimici în serul sanguin şi eritrocite: Sistemul de peroxidare lipidică (dialdehida malonică, hidroperoxizii lipidici); Protecţia antiperoxidică: enzimele ciclului glutationic, superoxiddismutaza, catalaza; Teste de afectare a membranelor celulare: enzimele citoplasmatice, lizozomice;), în urină (activitatea Pseudocolinesterazei, α-Glicozidaza neutră, N-Acetil-glucozaminidaza – β, Fosfataza Alcalină, γ-Glutamiltranspeptidaza, Lactatdehidrogenaza, Elastaza; concentraţia dipeptidei histidinice – Carnosina; nivelul Oxidului Nitric;) cât şi markerii endotoxicozei (Substanţe Necrotice, Substanţe cu Masă moleculară Medie şi Mică). S-a determinat corelaţia între markerii sânge - urină, rolul lor ca factori de risc importanţi în patogenia infecţiilor în uropatiile malformative, în diagnosticul precoce, estimarea stadiului clinico-evolutiv, al complicaţiilor, exodului bolii, indicaţiilor şi eficienţei tratamentului medico-chirurgical, de urmărire în timp a infecţiilor urinare recidivante. Examenul imagistic prin ecografia renală în perioada antenatală, la naştere, la sugar şi copil a fost investigaţia utilă în depistarea uropatiei malformative.
Radiografia reno-vezicală simplă, urografia intravenoasă, cistouretrografia micţională, scintigrafia renală, tomografia computerizată au fost efectuate în perioada de remisie şi au permis un diagnostic definitiv şi unul diferenţial. Examenul patomorfologic la pacienţii investigaţi a permis depistarea unui şir de modificări eterogene ca, prezenţa structurilor embriofetale, a displaziilor tisulare, dereglarea diferenţierei tisulare cu prezenţa unui proces inflamator septic. Infecţia cu virusul citomegalic depistat în studiul patomorfologic prezintă un factor de risc major în disembriogeneza renală, ceea ce, nu se exclude, a contribuit la dezvoltarea uropatiilor malformative şi la dezorganizarea structurală a parenhimului renal.
Hipotrofia staturo-ponderală la 28 % copii a fost rezultatul ne diagnosticării şi tratării cât mai precoce şi mai corecte a uropatiilor malformative, şi, în deosebi, urmărirea în timp a copiilor cu infecţii urinare recidivante.
Tratamentul medical a avut ca scop reechilibrarea homeostaziei şi eradicarea factorilor de risc în infecţiile de tract urinar în uropatiile malformative.
Tratamentul chirurgical a fost obligatoriu la toţi pacienţii evaluaţi. În pofida unui
management medico-chirurgical adecvat ponderea recidivelor de pielonefrită cronică a
constituit 70 % din cazuri; la 4 pacienţi s-a dezvoltat insuficienţa renală cronică
terminală făcând-ui dependenţi de hemodializă.