Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Mitul lui Orfeu în dramaturgia contemporană


Autor: Monica Hărşan
Gradul:doctor în filologie
Specialitatea: 10.01.06 - Literatura universală şi comparată
Anul:2005
Conducător ştiinţific: Sergiu Pavlicenco
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Instituţia:
CSS:

Statut

Teza a fost susţinută pe 1 septembrie 2005 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 27 octombrie 2005

Autoreferat

Adobe PDF document0.78 Mb / în română

Teza

CZU 82.09(100)(043.3)

Adobe PDF document 2.04 Mb / în română
185 pagini


Cuvinte Cheie

mit, dramaturgie, teatru, transpunere, desacralizare, demitizare, analiză, interpretare, simbol, influenţă, fabulă, catabază, personaj, spaţiotemporalitate, alotropie, anacronism, anatopism, modernitate, intertextualitate, ironie, parodie, ludic, postmodernism

Adnotare

Lucrarea reprezintă o abordare comparatistă a trei transpuneri dramatice moderne ale mitului lui Orfeu, create într-un interval de treizeci de ani (1927-1957) de către doi autori francezi, Jean Cocteau (Orfeu, 1927), şi Jean Anouilh (Euridice, 1941) şi, respectiv, unul american, Tennessee Willams (Orfeu în infern, 1957). Scopul urmărit este punerea în evidenţă a similitudinilor şi diferenţelor pe care le comportă piesele menţionate, raportate la mitul arhaic şi comparate între ele, relevându-se atât strategiile comune şi influenţele interculturale (ce apropie cele trei variante), cât şi trăsăturile specifice, proprii viziunii fiecărui autor (care le separă). Caracterul ştiinţific novator al studiului constă în stabilirea unor criterii de analiză ce alcătuiesc un model paradigmatic aplicabil oricăror fabule mitice preluate şi recreate în teatrul şi literatura contemporană. Axat pe mai multe metode de cercetare (comparatistă, structurală, semiotică, psihanalitică ş.a.), în funcţie de aspectul urmărit într-o anumită secvenţă a analizei, modelul propus se structurează pe multiple coordonate de analiză: dinamica mitului, desacralizarea şi demitizarea, fidelitatea sau opoziţia faţă de mitul originar la nivelul fabulei mitice şi al personajelor, spaţio-temporalitatea dramatică şi jocul anacronismelor şi anatopismelor, deschiderea spre postmodernism ş.a.

De-a lungul periplului său secular, mitul lui Orfeu a îmbrăcat forme diverse şi a constituit nucleul unor numeroase alotropii, ajungînd, în cele din urmă, în epoca modernă, unde a fost reactualizat şi readaptat inclusiv în dramaturgie de către Jean Cocteau, Jean Anouilh şi Tennessee Williams. În toate cele trei variante moderne mitul lui Orfeu a fost desacralizat şi chiar demitizat, fabula fiind deconstruită şi reconstruită, iar personajele ajungînd să fie redimensionate, deposedate de aura lor eroico-legendară şi aduse la condiţia omului contemporan. Mitul capătă noi sensuri şi semnificaţii simbolice, reflectate într-o „resemantizare” a fabulei mitice. Printre strategiile artistice ale adaptării mitului la noul „orizont de aşteptare” un rol important joacă anacronismul şi anatropismil, formînd şi întreţinînd o anumită ambiguitate prin suprapunerea planurilor mitic şi contemporan. Pe lîngă actualizarea mitului, anacronismul şi anatopismul vizează şi efecte diferite la cei dramaturgi: ironicoparodic – la Jean Cocteau, comic – la Jean Anouilh, sau tragic – la Tennessee Williams. Studiul efectuat permite evidenţierea unor elemente, sesizabile atîte la nivelul formei, cât şi la cel al conţinutului, iar, uneori, la ambele niveluri ale operei dramatice, care prefigurează postmodernismul (preluarea la modul parodic a fabulei mitice, ironia ca modalitate de distanţare, demersul ludic, pastişarea, intertextualitatea, pluralismul, dreptul la diferenţă etc.).

Cuprins


CAPITOLUL 1: Mitologie şi modernitate – aventura imaginii
  • 1.1. Dinamica mitului şi semnificaţiile sale
  • 1.2. Mit arhaic – transpunere modernă: desacralizarea şi demitizarea
  • 1.3. Personajele şi fabula mitică: fidelitate sau/şi opoziţie?

CAPITOLUL 2 : Orfeu între modernitate şi postmodernitate – aventura scriiturii
  • 2.1. Semnificaţii, simboluri, interpretări
  • 2.2.Influenţe literare, căutări, experienţe personale
  • 2.3. Spaţio-temporalitatea dramatică şi jocul anacronismelor şi anatopismelor
  • 2.4. Concluziile capitolului

ÎNCHEIERE: Prefigurări ale unui nou orizont: postmodernismul