Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english

CNAA / Teze / 2005 / iunie /

Verbele tranzitive în limba română


Autor: Violeta Ungureanu
Gradul:doctor în filologie
Specialitatea: 10.02.01 - Limba română
Anul:2005
Conducător ştiinţific: Alexandru Dîrul
doctor habilitat, profesor cercetător, Institutul de Filologie al AŞM
Instituţia:
CSS:

Statut

Teza a fost susţinută pe 30 iunie 2005 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 22 septembrie 2005

Autoreferat

Adobe PDF document0.31 Mb / în română

Teza

CZU 811.135.1’367.625(478)(043 2)

Adobe PDF document 1.22 Mb / în română
167 pagini


Cuvinte Cheie

actant, activ, actualizare, acuzativ, agent, argument, bivalent, clasificare, complement, complement, dativ, derivare, diateză, lexic, obiect, ontologic, opoziţie, pacient, pasiv, prepoziţie, proces, reflexiv, rol tematic, sem, semantică, semem, sintaxă, sintagmatic, structură, subiect, taxonomic, transfer, tranzitivitate, trivalent, valenţă, verb, verbe de acţiune, verbe de stare, verbe de relaţie, verb intranzitiv, verb tranzitiv

Adnotare

Lucrarea este consacrată studierii verbelor tranzitive în limba română. Tranzitivitatea, o trăsătură inerentă verbului, prezintă o problemă actuală a lingvisticii contemporane. Verbele tranzitive semnifică procese realizate de un subiect activ, orientate nemijlocit asupra unui obiect. Sub aspect semantic verbele tranzitive exprimă o relaţie dintre doi participanţi: subiect care iniţiază şi realizează procesul şi obiect care suportă efectele procesului. Sub aspect sintactic verbele tranzitive apar în contextul unui obiect direct. În lucrare este dezvoltată ideea celor două tipuri de tranzitivitate: tranzitivitate semantică sau funcţională şi tranzitivitate sintactică sau formală. Prin tranzitivitate semantică se înţelege transferul acţiunii subiectului semantic asupra obiectului, iar prin tranzitivitate sintactică – capacitatea unui verb de a se combina cu un complement direct.

În funcţie de specificul tranzitivităţii prin care se caracterizează verbul, în lucrare se delimitează: 1) verbe tranzitive propriu-zise şi 2) verbe pseudotranzitive.

Verbele tranzitive propriu-zise înglobează în structura lor semantică sensul de transfer al acţiunii unui subiect asupra obiectului (a tăia lemne, a spăla rufe, a rupe o floare). În cazul acestor verbe, tranzitivitatea semantică corespunde tranzitivităţii sintactice. Verbele pseudotranzitive admit un determinant în poziţia complementului, deşi sub aspect semantic nu exprimă o acţiune ce s-ar răsfrânge asupra unui obiect. Aceste verbe se caracterizează numai prin tranzitivitate sintactică.

Lucrarea propune noi perspective de investigare a temei cercetate. Pentru prima dată a fost evidenţiată diversitatea rolurilor tematice ale participanţilor / argumentelor ce apar în poziţia celor doi actanţi ai structurilor bivalente ale verbelor tranzitive: subiectul şi complementul direct.

Cuprins


CAPITOLUL I Clasa verbelor tranzitive printre verbele limbii române
  • 1.1 Trăsăturile verbului ca parte de vorbire
  • 1.2. Opoziţia tranzitiv-intranzitiv în cadrul verbelor româneşti
  • 1.3. Două tipuri de tranzitivitate – funcţională şi formală
  • 1.4. Actantul obiectual – trăsătură omniprezentă a verbului tranzitiv
  • 1.5. Actanţii obligatorii şi actanţii facultativi ai verbelor tranzitive

CAPITOLUL II Clasificarea semantică a verbelor tranzitive şi tipurile de actanţi
  • 2.1. Locul semanticii în structura limbii
  • 2.2. Verbul – semn predicativ. Nivelul semantic şi relaţional
  • 2.3. Verbe tranzitive acţionale
  • 2.4. Verbe tranzitive neacţionale

CAPITOLUL III Verbe tranzitive din perspectivă valenţială
  • 3.1. Valenţa – noţiuni generale
  • 3.2. Clasificarea valenţială a verbelor
  • 3.3. Valenţa verbelor tranzitive
  • a. Structuri bivalente
  • b. Structuri trivalente

CAPITOLUL IV Verbele tranzitive în cadrul opoziţiei diateziale
  • 4.1. Raportul dintre tranzitivitate şi diateză
  • 4.2. Conjugarea verbelor tranzitive la diateza activă şi la diateza pasivă
  • 4.3. Participiul – element de bază a conjugării pasive româneşti
  • 4.4. Restricţii (semantice, ontice) privind capacitatea de conjugare a verbelor tranzitive la diateza pasivă

CAPITOLUL V Semantica derivatelor de la verbele tranzitive
  • 5.1. Particularităţi ale derivatelor de la verbele tranzitive
  • 5.2. Semnificaţia valenţială a verbelor tranzitive în semantica derivatelor de la acestea